Aflat la final de contract cu FCSB, Risto Radunovic și-a decis viitorul

Aflat la final de contract cu FCSB, Risto Radunovic și-a decis viitorul

Risto Radunovic (32 de ani), fundașul stânga al FCSB, și-a decis viitorul.

Aflat la final de contract cu FCSB, Risto Radunovic a anunțat decizia luată în privința viitorul său.

Muntenegreanul a anunțat că are de gând să continue la FCSB și din iarna lui 2024, când îi expiră contractul, însă nu în orice condiții.

Radunovic a spus că "să vedem cât de tare mă doresc și cei din club".

”Îmi doresc să continui, da. Dar să vedem cât de tare mă doresc și cei din club. Vedem. Orice se poate întâmpla în fotbal. Acum am luat campionatul și nu trebuie să ne oprim aici.”, a declarat Risto Radunovic, citat de Digi Sport.

ADVERTISING

FCSB l-a transferat pe Risto Radunovic în 2021 de la Astra, cu 400.000 de euro.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!