Nicolae Neagoe, unul dintre cei doi sportivi care în 1968 aduceau singura medalie pentru România în istoria participărilor la Jocurile Olimpice de iarnă, în proba de bob, a încetat din viață la 81 de ani.
Vestea tristă a fost transmisă de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, sâmbătă, care amintește că Ion Panțuru, colegul de echipaj al lui Neagoe, s-a stins în 2016, tot la vârsta de 81 de ani.
Neagoe și Panțuru au adus bronzul la Grenoble 1968 în proba de bob 2 persoane. Neagoe s-a născut la Sinaia în 1941, fiind retras de ceva vreme în comuna Brebu, din județul Prahova.
Conform COSR, el a început sportul de performanță la 13 ani, prin lupte și fotbal, la Carpați Sinaia. A trecut la bob abia la 20 de ani, fiind îndemnat de viitorul său coleg de echipaj Panțuru.
Nicolae Neagoe nu a mai fost prezent la nicio altă ediție a JO, Grenoble rămânând singura lui apariție pe scena olimpică, spre deosebire de Panțuru, care are patru prezențe la JO, fiind de două ori și port-drapelul României.
Marele sportiv român se poate lăuda și cu un aur european în 1969, la bobul de 4 persoane, la Igls.
D.A.