E prea multă ură în societatea românească. Ne cheltuim sufletele la talciocul cu complexe și cu revanșe fără noimă. Ura otrăvește zilele celui stăpânit de urâțenia aceasta.
Cântecul de sirenă al egoismului exacerbat, invidia, atitudinea revanșardă, oportunismul, lipsa de empatie și de solidaritate nu au dispărut niciodată din societatea românească ieșită din comunism.
În anul care tocmai s-a încheiat, divizarea românilor în două tabere a fost, cred, cea mai acută, cea mai purtătoare de ură, cu excepția primului an al puterii discreționare a lui Ion Iliescu și FSN, când populismul s-a întins ca pecinginea în rândul a peste 70% dintre alegătorii care erau pentru prima oară liberi să-și exprime votul, după o jumătate de secol de dictatură.
Piața Universității, mineriadele, IMGB, APACA sunt cuvintele-cheie care au scris începutul istoriei recente. Fosta Securitate a manipulat masele punându-le în brațe cimiliturile urii „Noi muncim, nu gândim!“, „Moarte intelectualilor!“ și încă altele, care au semănat frică în rândul românilor cu discernământ.
Tot fosta Securitate, mâna dreaptă a regimului Iliescu, a confiscat sensul manifestației maraton din Piața Universității pentru a o livra acelorași mase ca fiind fieful drogaților, al legionarilor, al vânzătorilor de țară.
Dihonia din societate în 2021, un arc peste timp
Iată că anul 2021 s-a dovedit a fi apropiat de primul an fesenist în ceea ce privește vrajba, dihonia din societatea românească.
Cel mai cuprinzător agent al împărțirii în două tabere a românilor a fost pandemia, pe grozăvia căreia s-au pliat pe de o parte cei încrezători în efectele benefice ale vaccinării, iar pe de altă parte antivacciniștii.
Vocalizele cele mai stridente și halucinante în mass-media și pe rețelele de socializare s-au auzit, se aud și se vor auzi, poate și mai abitir, din partea celor care sunt împotriva vaccinării.
Scenariile „ocultei mondiale“ au fost la ordinea zilei: populația planetei trebuie să se împuțineze, iar virusul/virusurile „create artificial“ trebuie să omoare în primul rând persoanele vârstnice pentru ca statele să diminueze substanțial fondurile de pensii; forța de muncă este excedentară și împiedică intrarea pe deplin în epoca robotizării; companiile farmaceutice sunt adevărații beneficiari ai celor doi ani de pandemie.
Sigur că acest din urmă punct din agenda scenariilor nu este cu totul rupt de realitate. Aceste companii au făcut și fac în continuare profituri uriașe din vânzarea vaccinurilor, a materialelor de protecție, a dezinfectanților.
Dar sunt puterile politice ale lumii la mâna companiilor farmaceutice? Au făcut ele pactul cu diavolul? Piața celor neîncrezători în existența virusului/virusurilor și a antivacciniștilor deopotrivă nu prezintă argumente, fiind o platformă de acuzare după ureche a așa-zisei oculte mondiale.
Ne-am culcat în scenariul galben și ne-am trezit în scenariul verde
Vrajba din societatea românească pe marginea pandemiei a fost indusă și de bâlbâielile decidenților politici, pe de o parte, dar și de ascunderea interesată, pe episoade, a realității de către aceiași actori.
Cu puțin timp înaintea vacanței de vară și a concediilor, numărul infectărilor și al morților a scăzut miraculos. Ne-am culcat în scenariul galben și ne-am trezit în scenariul verde, gata pregătiți să ne petrecem concediul pe litoral, în stațiunile montane, în pensiuni.
A fost evident că decidenții făcuseră o înțelegere neortodoxă cu proprietarii stațiunilor de agrement.
Ce s-a întâmplat după încheierea concediilor de odihnă? Începând cu finalul lunii septembrie, numărul infectărilor și al morților a crescut progresiv, pentru ca la mijlocul lui octombrie să avem zile în care peste 500 de bolnavi să piardă bătălia pentru viață.
Chiar și în aceste condiții președintele Iohannis a refuzat să decreteze starea de urgență. Au fost luate măsuri severe împotriva răspândirii infectărilor, dar s-au dovedit a fi doar parțial eficiente.
Ce s-a întâmplat în zilele Crăciunului și ale Anului Nou? Același lucru ca și la începutul verii.
Din nou ne-am trezit în scenariul verde, deși am înregistrat zilnic cel mai mare număr de morți din Europa, raportat la populație.
Este de notorietate faptul că testăm doar câteva zeci de mii de persoane pe zi, în vreme ce sunt țări care ating un milion de testări zilnice. Din nou, interesele legate de turismul de la finalul anului au cântărit mai mult decât mii de vieți pierdute.
Asta în condițiile în care chiar oficialitățile ne-au anunțat că într-o lună spitalele s-ar putea să nu mai facă față pacienților infectați, de data aceasta cu tulpina Omicron.
Homofobia, un indicator nefericit al lipsei de toleranță a românilor
Un alt vulcan al vrajbei din societatea românească a erupt anul trecut pe fondul desfășurării la începutul lui august a Festivalului comunității LGBTQ Bucharest PRIDE.
Cu o lună înaintea începerii festivalului, Avangarde a realizat un sondaj de opinie din care a reieșit că doar 12% dintre români consideră că ar trebui acordate mai multe drepturi comunității LGBTQ, în timp ce 62% cred că trebuie întărit prin lege rolul familiei tradiționale.
Dar rezultatele sondajului nu s-au pliat pe realitate, de vreme ce în urmă cu trei ani referendumul pentru familia tradițională a eșuat lamentabil, doar 21% din electorat prezentându-se la vot în cele două zile ale scrutinului.
Potrivit unui alt sondaj de opinie, realizat de IRES în 2019, șapte din zece persoane nu au încredere în homosexuali, iar două din trei nu sunt de acord cu căsătoriile dintre gay, lesbiene, bisexuali și transsexuali.
Și aici cred că răspunsurile nu se potrivesc cu realitatea. Am mari îndoieli că o treime dintre români nu se dovedesc a fi homofobi.
Anul de vârf al vrajbei noastre dă încă o dată măsura unei tare pe care nu o avem de azi de ieri și care ne-a marcat istoria de secole, anume absența spiritului comunitar.
Fără a generaliza, egoismul exacerbat, invidia, atitudinea revanșardă, oportunismul despre care am scris la început ne urâțește starea de spirit.
E prea multă ură în societatea românească. Ne cheltuim sufletele la talciocul cu complexe și cu revanșe fără noimă.
V-ați gândit că, de fapt, cel care urăște suferă, iar nu cel care este urât? Că ura otrăvește zilele celui stăpânit de urâțenia aceasta, și nu zilele celui care este urât și care pune liniștit capul pe pernă fără a fi stăpânit de supărare? Desigur că v-ați gândit.
Dar mai departe? Cum să facem noi să învățăm să fim împreună?
Asta nu se poate întâmpla decât în condițiile în care fiecare și-ar interoga sever propria conștiință pentru a se dezbăra de zgura acumulată în comunism și după, devenind în felul acesta oameni liberi, care se pot implica din acest punct în problemele comunității.
Ale unei comunități care la ora actuală nu este nici măcar în exercițiul facerii.
George Arun