Vlad Voiculescu: Bucureștiul nu se carantinează de Paște

Vlad Voiculescu: Bucureștiul nu se carantinează de Paște

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a transmis că Bucureștiul nu va intra în carantină de Paște. Precizările vin după ce conform noilor criterii de carantinare, publicate marți seară în Monitorul Oficial, acest lucru ar trebui să se întâmple în Capitală.

„Bucureștiul NU se carantinează de Paște. (…) Ca și până acum, decizia de carantinare se ia pe baza mai multor factori, și nu automat. Și nu, noile criterii nu duc la carantinarea Capitalei de Paște la fel cum nu duceau nici cele vechi. Niciuna dintre deciziile deja anunțate ale Guvernului nu se schimbă”, a scris Voiculescu pe Facebook, într-o postare publicată târziu în noapte.

ADVERTISING

El a explicat de ce au apărut aceste noi criterii.

"Nu trăim într-o nouă realitate, doar s-au clarificat/actualizat criteriile care pot duce către o recomandare de carantinare a unei localități. Nivelul de testare Covid-19 devine unul dintre factorii principali, alături de rata de incidență și gradul de ocupare a paturilor din spitale și secțiile ATI. Se definește, de asemenea, carantinarea zonală", a notat ministrul.

Precizările sale vin după ce Ministerul Sănătăţii a modificat ordinul care cuprinde criteriile pentru instituirea carantinei zonale (nr. 1.309/2020). Documentul a fost deja publicat în Monitorul Oficial, cu semnătura secretarului de stat Andreea Moldovan. 

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Conform acestora, Capitala ar trebui să fie în carantină și cu toate acestea, prefectul Capitalei, Alin Stoica, a aflat de noile criterii din Monitorul Oficial.

Prefectul Capitalei spune că nu se schimbă situația din Capitală

Prefectul Capitalei a revenit, miercuri, la subiect, spunând că acestea nu schimbă situaţia pentru Bucureşti.

"Nu am programat o şedinţă. Ordinul respectiv nu schimbă situaţia. Avem aprobate măsuri pe care le vom aplica în continuare, conform ultimei hotărâri. Dacă DSP/INSP vor face alte propuneri, le vom discuta.

ADVERTISING

Însă acum trendul ratei de infectare este în scădere, aşadar măsurile aplicate funcţionează", a spus Alin Stoica într-o declaraţie transmisă presei, citată de Agerpres.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

A.G.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇