Mai mulți bucureșteni din Sectorul 2 au constatat, zilele trecute, că au de achitat pentru salubrizare de 3 ori mai mult decât se așteptau.
Iată motivul, dar și când ar urma să se clarifice situația prețurilor pentru ridicarea gunoiului din acest sector, cu mari probleme legate de curățenie.
Istoria salubrizării Sectorului 2 este încurcată. Primăria a semnat încă din 1999 un contract cu Supercom SA, firma fostului deputat PSD Ilie Ciuclea.
Și, cu toate că Sectorul 2 a fost în permanență foarte murdar, primăria a tot prelungit respectivul contract, prin acte adiționale.
În ciuda unor scandaluri și procese, Supercom SA continuă și astăzi să se ocupe de salubrizarea sectorului.
Primarul Radu Mihaiu (USR PLUS) a promis, însă, că va găsi soluții pentru această problemă. Și chiar dacă va fi obligat să colaboreze în continuare cu Supercom SA, Sectorul 2 va fi, oricum, mai curat.
Dar pentru asta ar fi nevoie de câteva schimbări. Printre altele, ar trebui stabilite niște prețuri corecte pentru salubrizare, pe care oamenii să le plătească la timp.
Cum se plătește pentru ridicarea gunoiului în Sectorul 2
Potrivit legii, plata pentru salubrizare se va putea face în 2 moduri: fie sub forma unui tarif achitat direct către Supercom SA, fie printr-o taxă percepută de primăria de sector.
Radu Mihaiu a propus o combinație a celor 2 metode.
Mai exact, primarul USR PLUS a propus ca oamenii să încheie contracte cu Supercom SA și să-i plătească firmei un tarif pentru salubrizare. Chiar în această perioadă, primăria negociază noi tarife cu Supercom SA.
Iar bucureștenilor care, din varii motive, nu vor încheia contracte cu Supercom, primăria de sector le va percepe o taxă lunară.
De ce suma de plată pentru salubrizare e triplă
În februarie, Consiliul Local al Sectorului 2 a decis ca pentru perioada 1 martie – 1 iunie 2021, taxa pentru fiecare persoana care nu plătește deja salubrizarea direct către Supercom să fie de 10 lei pe lună.
Mai clar: dacă asociația de proprietari nu are deja contract cu firma de salubrizare, fiecare persoană din bloc va plăti la primărie câte 10 lei pe lună.
Când și-au plătit impozitele online, însă, mai mulți cititori ai SpotMedia.ro au constatat că primăria de sector nu le cerea 10 lei de persoană pentru salubrizare, ci 30 de lei.
Să se fi triplat taxa fără știrea cetățenilor?
La solicitarea SpotMedia.ro, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a precizat că nu e vorba despre așa ceva.
Cei 30 de lei reprezintă suma pe care fiecare persoană o are de plată nu doar pentru luna martie, ci pentru toate cele 3 luni de primăvară în care taxa de 10 lei e în vigoare.
Adică o familie cu 2 copii plătește 120 de lei în plus, de care nici nu știa la începutul anului, pentru că noile sume au apărut ca datorate pe site-ul primăriei abia în luna februarie, după ce unii contribuabili mai harnici și-au achitat deja integral impozitele pe 2021 ... sau cel puțin așa credeau ei.
Totuși, măcar e bine că banii nu trebuie plătiți integral acum. Pot fi achitați, fără penalități, până la 30.06.2021.
Întrebarea este: dacă cineva plătește acum în avans toți cei 30 de lei, își va mai recupera oare banii de taxă, în cazul în care – în săptămânile următoare - asociația de proprietari încheie contract separat cu Supercom si începe să achite și tarif de salubrizare?
Ei bine, Radu Mihaiu e explicat că nu se va ajunge într-o astfel de situație. Dacă Supercom și Primăria Sectorului 2 vor cădea, în curând, de acord asupra unor noi tarife de salubrizare, acestea vor intra în vigoare abia de la 1 iunie 2021. Adică după ce va expira perioada de valabilitate a taxei de 10 lei de persoană pe lună.
Dar există și posibilitatea ca stabilirea noilor tarife să mai întârzie.
”În mod normal, cetățenii ar trebui să poată încheia contracte individuale în timp util, dacă operatorul își face treaba și propune tarife fundamentate temeinic.
Dacă operatorul nu va trimite o fundamentare serioasă, există posibilitatea să prelungim perioada de aplicabilitate a taxei, pâna în momentul în care avem un tarif corect pentru cetățeni”, a precizat Radu Mihaiu pentru SpotMedia.ro.
Citește și:
Fără saci de gunoi pe marginea străzii. Vor fi folosite doar pubele în Sectorul 2