SRI recrutează din rândul studenților la Filosofie. Daniel David, rectorul UBB: Serviciile trebuie văzute ca instituții democratice

SRI recrutează din rândul studenților la Filosofie. Daniel David, rectorul UBB: Serviciile trebuie văzute ca instituții democratice
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Serviciul Român de Informații (SRI) a anunțat că recrutează din rândul studenților de Facultății de Filosofie din cadrul Universității București. În ciuda faptului că acest lucru a atras atenția internauților, psihologul Daniel David îl consideră un exercițiu de transparență, normal într-o societate democratică.

„Într-o societate democratică, serviciile trebuie văzute ca instituții democratice. Ele au funcția să ne protejeze și avem de lucrat împreună pentru a proteja democrația. Sigur că întotdeauna serviciile au mijloace specifice, dar, în același timp, au și mijloace transparente. Eu mă bucur când văd că mijloacele transparente devin tot mai cunoscute. Sigur că asta șochează populația, care are un alt stereotip față de servicii, dar eu cred că este un lucru bun.

ADVERTISING

Nu noi criticam serviciile și instituțiile militare că și-au făcut instituții superioare proprii care n-au de fapt competență academică și că ar trebui să apeleze la marile universități când vor să facă doctorate, când vor să caute expertiză avansată? Uite că fac! Sigur că ne șochează în momentul ăsta, dar eu cred că este un semn de normalitate într-o societate democratică”, a comentat la Digi24 Daniel David, psiholog și rector la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Anuntul-de-pe-pagina-de-Facebook-a-Facultatii-de-F
Foto: pagina de Facebook a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București

Mulți s-au întrebat ce competențe poate avea un student la Filosofie pentru a lucra la SRI. Daniel David le-a răspuns cârcotașilor și enumerat câteva: logică, teoria argumentării, o înțelegere culturală a lumii și a societății.

ADVERTISING

„Sigur că, probabil, dacă ar fi selectat, ar intra după aceea și într-o pregătire specifică, pentru ca această pregătire generală să se particularizeze pe funcția specifică pe care o are în serviciu. Dar eu cred că este un semn foarte bun și mă bucur că semnul acesta îl dă directorul actual al SRI-ului, care este și absolvent UBB și eu am încredere că știe ce face”, a spus rectorul Daniel David.

„Să știți că aceste mesaje nu s-au adresat doar celor de la Filosofie. S-au adresat celor din științele socio-umane în general, celor din zona tehnică, în funcție de nevoile serviciilor și sigur, este o oportunitate pe piață, pusă la vedere. Ori de câte ori transparența unui serviciu este acolo să ne bucure acest lucru. Doamne ferește să ajungem în vechea logică în care toate se fac prin 'mijloace specifice'!” - a conchis profesorul Daniel David.

ADVERTISING

Amintim că Facultatea de Filosofie a Universității din București a publicat vineri, 21 ianuarie 2022, pe pagina sa de Facebook următorul anunț: “În perioada 17 ianuarie – 04 februarie 2022, Serviciul Român de Informaţii selecţionează candidați pentru încadrarea ca ofițeri operativi şi ofițeri analiști. Persoanele interesate pot afla mai multe informații din Broșura Cariere, cât din Ghidul Candidatului și pot transmite un CV”. De asemenea, un anunț similar a fost postat și de Universitatea Transilvania din Brașov.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇