Spitalul pentru copii Grigore Alexandrescu a rămas doar cu o singură ambulanță veche - Apel pentru strângere de fonduri

Spitalul pentru copii Grigore Alexandrescu a rămas doar cu o singură ambulanță veche - Apel pentru strângere de fonduri
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cel mai mare spital pentru copii din România, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, are nevoie de o ambulanță, pentru a putea efectua transferul medical al copiilor care necesită intervenție.

În acest moment, unitatea medicală are la dispoziție doar o ambulanță veche, din 2007, care necesită reparații. Salvați Copiii România lansează un mecanism de strângere de fonduri – sunt necesari aproximativ de 77.290 de euro, pentru o ambulanță dotată special pentru pediatrie. Celelalte patru ambulanțe aflate în dotare nu sunt funcționale și urmează a fi casate, neexistând pentru ele piese de schimb.

ADVERTISING

Spitalul „Grigore Alexandrescu” dispune de 10 secții clinice și numeroase compartimente medicale, 19 departamente însoțitoare și 17 ambulatorii de specialitate.

Anual, sunt realizate peste 200.000 de consultații și sunt internați peste 30.000 de copii cu vârste între o zi și 18 ani, iar peste 60% dintre cazuri constituie urgențe medico-chirurgicale.

Media zilnică a pacienților care se prezintă la spital pentru numeroase probleme este de 600 de copii, variind de la malformații congenitale până la traumatisme.

ambulanță Grigore Alexandrescu

Costul unei ambulanțe care să transporte, din diferite zone, în condiții medicale adecvate, copiii care au nevoie de intervenție medicală este în jur de 77.290 de euro 

Organizaţia Salvaţi Copiii România lansează un mecanism pentru strângere de fonduri, astfel încât medicii să aibă cât mai rapid la dispoziție o ambulanță nouă.

ADVERTISING

Cei care doresc să ajute o pot face donând pe www.salvaticopiii.ro/ambulanta sau direct in contul organizației:

RO15 RNCB 0071 0114 3479 0005.

În 2021, organizația a extins programul de combatere a mortalităţii infantile și în secţiile de pediatrie din spitalele din ţară, afectate de o subfinanţare acutizată în contextul pandemiei.

Primele intervenţii de urgenţă au fost făcute în județul Mureș, la Institutul de Urgență pentru  Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș și Spitalul Clinic de Urgență Mureș, în valoare totală de 150.000 de euro, în București, la Maternitatea Bucur, în valoare de 30.000 de euro și în județul Mehedinți, la Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin, în valoare de 10.000 de euro.

ADVERTISING

În prima parte a anului 2021,  vor fi dotate 10 unităţi medicale, cu aparatură în valoare de 1.000.000 de euro.

Ambulanță pentru viață

ZID PENTRU SPITALE, cu 3,5% din impozitul pe venit

Toti cei care doresc să se implice pot trimite formularul de redirecţionare a 3,5%  din impozitul pe venit pe adresa sustinator@salvaticopiii.ro, pentru dotarea maternităților și secțiilor de pediatrie din România cu echipamente medicale performante. 

Termenul limita de depunere este 25 mai, iar formularul se poate descarca de pe www.salvaticopiii.ro/redirectioneaza.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇