Renovarea unui apartament: 6 lucruri de care să ții cont

Renovarea unui apartament: 6 lucruri de care să ții cont
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Intenționezi să-ți renovezi apartamentul pentru că nevoile tale s-au schimbat sau îți dorești să sporești confortul și funcționalitatea acestuia? Sau poate vrei să-l închiriezi ori să-i crești valoarea înainte de a-l scoate la vânzare. Oricare ar fi motivele tale, dificultatea unui astfel de proiect nu poate fi trecută cu vederea. Rezultatele lucrărilor trebuie să-ți reflecte întocmai gusturile și preferințele și să-ți ofere ideea de “acasă”. Prin urmare, ca să-ți transformi apartamentul în căminul visurilor tale, este important să ții cont de câteva lucruri. Iată care sunt acestea:

Realizează o evaluare inițială a spațiului

Indiferent dacă abia ai cumpărat apartamentul sau ai locuit chiar tu în el mai mulți ani, înainte să-l renovezi, trebuie să-i faci o evaluare detaliată. În felul acesta vei putea identifica dacă există deficiențe ale instalațiilor electrice ori termice, probleme cu izolația sau structura pereților. Practic, poți stabili cu ușurință ce reparații trebuie să faci, dar în același timp ai posibilitatea de a te gândi și la nevoile și dorințele tale.

ADVERTISING

Prin evaluarea corespunzătoare a apartamentului vei putea obține o imagine privind rezultatul final, precum și detalii referitoare la costurile estimative, materialele necesare ori alegerea muncitorilor calificați.

Stabilește bugetul pentru renovare

Mai mult ca sigur nu ești străin de zicala “socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”. Prin urmare, ca să te apuci de renovarea apartamentului trebuie să pui la punct un buget și să dispui de o mică rezervă de bani. În primul rând, află că toate cheltuielile tale diferă în funcție de varianta pentru care optezi: lucrări pe cont propriu sau cu ajutorul specialiștilor. Dincolo de acest aspect, principalele calcule se referă la rezolvarea problemelor urgente. Mai departe, dacă plănuiești și o redecorare, analizează costurile pentru mobilier și decorațiuni.

ADVERTISING

Ia în considerare aspectul practic

Întotdeauna există tentația de a cumpăra materialele și obiectele care au un design atractiv. Totuși, înaintea oricăror achiziții, trebuie să iei în considerare și aspectul practic. De pildă, alege corpuri de iluminat cu LED de pe eOrion.ro pentru că tehnologia este net superioară surselor de lumină tradiționale sau caută articole de mobilier al căror material se întreține ușor.

Alege o perioadă optimă pentru demararea lucrărilor

Momentul ideal pentru renovarea locuinței este atunci când temperaturile de afară sunt în creștere. Mai exact, primăvara și vara sunt anotimpurile ideale în care poți aerisi oricând încăperile, iar umiditatea nu reprezintă o problemă. În sezonul rece, chiar dacă manopera s-ar putea să fie mai ieftină, apar destul de multe inconveniente care pot afecta calitatea lucrărilor.

ADVERTISING

Măsoară totul cu mare atenție

Evită să faci cumpărături din impuls ori “la ochi”. Fie că este vorba de materie primă ori piese de mobilier, stabilește cantitatea de care ai nevoie și dimensiunile exacte. Cu siguranță nu-ți dorești să rămâi cu câțiva saci de adeziv în apartament, să achiziționezi o canapea care nu se integrează perfect în locuință sau un blat de bucătărie care să fie prea lung ori, din contră, mai mic decât trebuie. Măsurarea corectă a fiecărui spațiu te va scuti de situațiile neplăcute și cheltuielile inutile.

Află dacă ai nevoie de autorizații

În funcție de modificările pe care ți-ai propus să le aduci apartamentului, s-ar putea să ai nevoie și de autorizații. În cazul în care vrei să renunți la unul dintre pereți, va fi necesar acordul vecinilor și al Asociației de Proprietari, precum și de un certificat de urbanism de la primărie. Iar dacă apartamentul este cumpărat printr-un credit imobiliar, ai grijă să verifici dacă trebuie și acordul instituției bancare pentru anumite lucrări de renovare.

De la buget și până la perioada în care vrei să realizezi lucrările, totul este important atunci când te gândești să-ți renovezi apartamentul. Fiecare detaliu contează și, mai mult de atât, orice modificare costă bani, așa că ai grijă să-ți concepi un plan complex înainte de începerea activității propriu-zise dacă îți dorești ca renovarea să fie pe măsura așteptărilor tale.