Prefectul Capitalei, Alin Stoica, îi asigură pe locuitorii Sectorului 1 că se ridică gunoiul şi nu ar mai trebui să existe acumulări de deşeuri pe străzile Bucureştiului.
„În acest moment, în Sectorul 1, se ridică gunoaiele. Teoretic, azi ar trebui să intre în normal, adică să nu mai existe acumulări de deşeuri pe străzile din S1. Probabil, azi sau mâine”, a spus, miercuri, prefectul chestionat pe subiect.
Cât despre codul roşu de caniculă care este anunţat pentru vestul ţării, prefectul crede că "e posibil să ajungă zilele următoare şi în Bucureşti", însă a anunţat deja toate instituţiile abilitate şi le-a transmis "planul de intervenţie de caniculă", în aşa fel încât bucureştenii nu ar trebui să aibă de suferit.
Meteorologii au emis azi 5 coduri galbene și portocalii de căldură și ploi.
Saga gunoiului din Sectorul 1 a ajuns în punctul în care primăria a anunțat că a început să plătească direct firmele care sortează gunoiul, astfel încât compania Romprest să nu mai susțină că tocmai din cauza datoriilor către acestea nu reușește să strângă la timp gunoiul. În plus, edilul Clotilde Armand a anunțat că, în următoarea ședință de Consiliu Local, va propune rezilierea contractului cu Romprest.