Parentingul blând, fenomenul care aluat amploare în ultimul deceniu, începe astăzi să se lovească de tot felul de mici probleme, chiar în „micul paradis” creat de părinții care au vrut să facă lucrurile altfel față de părinții lor.
„Ce se întâmplă în pragul adolescenței?” este întrebarea care stă pe buzele tuturor părinților. Senzația că au făcut totul „ca la carte” și acum comportamentul copilului pare să fie desprins din vorbele bătrânilor care te „avertizau” că o să „ți se urce în cap”, îi face să se îndoiască – pe bună dreptate – de toate alegerile pe care le-au făcut până acum.
Cu toate acestea se pare că „adolescenții au la fel de multă nevoie de părinți, doar că într-o formă diferită”, explică Diana Bălan, fondatoarea ParentED Fest, pentru spotmedia.ro
Potrivit specialiștilor în educația parentală adunați laolaltă pe scena ParentED, cel mai mare festival dedicat părinților, secretul este să fii foarte conștient de etapele în care se află copilul tău, dar și să „trust the process” (ai încredere în proces - n. red), atunci când vine vorba de parenting.
Încă din primii ani, părintele ar trebui să fie pentru copil acel „acasă” emoțional: o bază sigură, o relație de atașament stabilă, își începe Diana Bălan pledoaria pentru parentingul bazat pe psihologia dezvoltării, cu accent pe atașament.
„Nu putem grăbi maturizarea și nici nu suntem aici să „construim” copilul după un plan rigid, ci mai degrabă să creăm condițiile în care el să crească”, spune ea.
Cu toate acestea, copilul are nevoie de ghidare, nu de control excesiv.
”Funcția părintelui nu se schimbă în funcție de trenduri sau de ce se poartă în parenting”, afirmă Diana Bălan. Mai important este să înțelegem care este rolul nostru constant. Din această perspectivă, parentingul bazat pe psihologia dezvoltării, cu accent pe atașament, are trei componente esențiale.
„Prima este rolul nostru față de copil: funcția de părinte. A doua ține de înțelegerea etapei de dezvoltare: unde este copilul acum și de ce are nevoie în acest moment? Doar așa putem deveni un răspuns adecvat pentru el. A treia componentă, adesea cea mai dificilă, este conștientizarea propriilor blocaje date de felul în care am fost crescuți. Modul în care interpretăm comportamentele copilului ne poate împiedica să avem reacții sănătoase”, spune Diana Bălan.
Greșelile sunt necesare
Pentru cei care se întreabă ce s-a întâmplat cu puiul lor cel ascultător, care nu demult ar fi făcut orice să fie apreciat de mama, specialiștii au vești bune: și când nu mai vine la noi să „pupăm să treacă”, tot mai au nevoie de noi.
„În primii ani, copilul cooperează în mod natural cu părintele, datorită relației de atașament. Aceasta activează instincte fundamentale: dorința de apropiere, de a urma și de a fi bun pentru adultul de referință. Primul nostru instinct, ca oameni, este relațional. De exemplu, într-o situație de pericol, tendința este să ne protejăm copiii, nu să fugim. La fel, copiii sunt programați să creeze conexiune, iar această legătură îi face cooperanți.
Odată cu preadolescența și adolescența, apare nevoia de individualizare. Copilul începe să se definească separat de părinte, iar presiunile din anturaj și societate devin mai puternice. În acest context, relația cu părintele poate fi pusă la încercare. Conflictele nu apar pentru că relația a eșuat, ci pentru că dezvoltarea o cere.
Totuși, funcția noastră rămâne aceeași: să fim baza sigură la care copilul se poate întoarce, indiferent de greșeli. Iar greșelile sunt necesare, fac parte din procesul de învățare. Atâta timp cât copilul rămâne ancorat în relația cu părintele, riscul de comportamente periculoase scade. În lipsa acestei baze, el va căuta validare în exterior, încercând să se conformeze grupului („peer orientation”), devenind astfel mai vulnerabil la influențe negative”, spune Diana Bălan.
„De aceea, este important să nu luăm personal distanțarea adolescentului. Nevoia de atașament nu dispare, doar se mută temporar spre exterior. Rolul nostru este să rămânem disponibili și relevanți, cel mai bun pariu al copilului nostru. Nu mai este vorba despre control, ci despre încredere în procesul de dezvoltare, chiar dacă acest lucru este dificil, mai ales în contextul actual (social media, presiuni sociale, expunere la riscuri)”, afirmă ea.
Când simțim că situația ne depășește și reacționăm impulsiv, este important să revenim la esențial, spune ea: copilul are nevoie de relație. Dacă această relație slăbește, el va căuta sprijin în altă parte.
„Creierul copilului nu este încă matur pentru a înțelege pe deplin consecințele, iar testarea limitelor face parte din dezvoltare. De fapt, atunci când testează limitele, copilul își explorează propriile granițe”.
Aici intervine echilibrul esențial: o structură blândă. A pune limite este necesar, dar modul în care o facem contează.
„După cum spune Vanessa Lapointe, limitele nu trebuie impuse cu duritate sau superioritate, pentru că acestea duc la respingere și „evadare”. În schimb, blândețea combinată cu fermitatea creează siguranță”.
Blândețea are nevoie de structură, și structura de relație
Potrivit studiilor, blândețea fără structură duce la confuzie, iar structura fără relație duce la frică. Copiii au nevoie de ambele: reguli clare, explicate din timp, dar susținute de o relație caldă. „Îmi pare rău, dar ora 22 este limita. Știu că nu îți place și că este greu, dar rolul meu este să am grijă de tine” este o astfel de replică potrivită pentru o astfel de atitudine, explică ea.
În copilăria mică, relația este vizibilă și fizică, spune Diana Bălan care mai spune că, în adolescență, ea devine mai subtilă, dar rămâne la fel de importantă.
„Chiar dacă nu este exprimat direct, în momentele de decizie, copilul se raportează la această relație: ce ar face mama? sau ce am învățat acasă?. Modul în care își construiește alegerile reflectă calitatea atașamentului”.
Adevărul este că trăim un paradox: adolescenții par să aibă mai puțină nevoie de părinți, dar, în realitate, au la fel de multă nevoie , doar că într-o formă diferită. Așa cum la 2 ani apare prima formă de opoziție („nu”), ca parte a separării, același proces reapare în jurul vârstei de 12 ani, într-o formă mai complexă.
De la mama până la bunica
Și totuși, nu e suficient ca doar mama să înțeleagă etapele de dezvoltare ale copilului și să lucreze cu propriile porniri. Întreg „satul” are datoria de a se informa și a păstra o direcție în educația copilului.
„Consider că este esențial să existe o comunicare cât mai deschisă cu toți adulții implicați în viața copilului: bunici, bone sau alți îngrijitori. Este important să clarificăm: Acestea sunt principiile și valorile pe care vrem să le transmitem copilului și pe care vrem să le construim în timp. Ideal ar fi ca toți cei implicați să fie aliniați la aceste repere”, afirmă fondatoarea ParentED Fest.
Aceeași coerență este necesară și între părinți. De multe ori apar diferențe între mamă și tată, fiecare reacționează diferit, uneori chiar în același moment. Aceste inconsistențe pot amplifica tensiunile, iar conflictul dintre părinți ajunge să se răsfrângă asupra întregii familii, inclusiv asupra copilului.
„Pentru binele copilului, este important ca aceste neînțelegeri să fie discutate în privat, nu în fața lui. Odată stabilite, principiile și valorile ar trebui aplicate consecvent de ambii părinți, astfel încât copilul să aibă claritate și siguranță”, spune ea.
Ce este ParentED Fest
ParentED Fest s-a născut dintr-o experiență personală, cea a doi părinți, Diana Bălan și Bogdan Bălan, care s-au aflat la un moment dat la o răscruce, în căutarea unor repere într-o lume plină de zgomot, opinii și sfaturi contradictorii despre creșterea copiilor. Ei au realizat că nevoia de informație de încredere, bazată pe cercetare și oferită cu empatie, nu era doar a lor, ci una colectivă. Din această conștientizare, ParentED Fest a devenit mai mult decât o idee: o mișcare și un spațiu în care părinți, îngrijitori și profesioniști se întâlnesc pentru a învăța, a împărtăși și a se reconecta cu ceea ce contează cu adevărat.
Următoarea ediție a ParentED Fest va avea loc între 17 și 19 octombrie, la București, și va aduce împreună unii dintre cei mai apreciați specialiști internaționali în parenting și sănătate emoțională.
Printre speakeri se numără Alfie Kohn, autor și speaker internațional cunoscut pentru abordarea sa bazată pe relație și educație respectuoasă, Erica Komisar, psihanalist specializat în atașament și sănătatea emoțională a copiilor și adolescenților, Kelly McDaniel, psihoterapeut axat pe trauma relațională și vindecarea rănilor de atașament, precum și Tina Payne Bryson, expert în dezvoltarea creierului copilului și parenting.