Se tot aude de ceva ani despre acest concept de parenting, sunt multe cursuri și foarte multe cărți pe acest subiect.
Conceptul în sine este despre cum să îți crești copilul într-un mod mai sănătos și mai armonios adaptat la situația de viață în care se află atât părinții, cât și copilul.
Nu sunt multe lucruri de care au nevoie copiii, în principal au nevoie de dragoste, răbdare, limite și timp de calitate petrecut cu părinții.
În zilele noastre, avem părinți care au fost privați de multe când erau mici și atunci caută să supra compenseze cu ai lor copii și le cumpără tot felul de lucruri complet inutile și îi transformă încet, dar sigur în niște consumatori frustrați și axați pe a avea, nu pe a fi și a trăi.
Avem părinți care atunci când zic ceva greșit copilului sau fac ceva greșit se simt foarte vinovați și după, apare frustrarea că nu sunt părinți buni și că își traumatizează copilul, lucru care este cât se poate de neadevărat. Copilul are nevoie să vădă că și adulții greșesc și că își cer scuze și că învață din ceea ce fac, așa este firesc și natural.
Avem părinți care vin cu traume mari de când erau ei mici și aceștia au nevoie de ajutor pentru a înțelege și pentru a vindeca rănile trecutului pentru care nu sunt responsabili. Frica lor cea mai mare este să nu facă și ei la rândul lor ceea ce au trăit pe propria piele și caută soluții și vor să înțeleagă ce au nevoie să facă pentru a fi într-o relație mult mai bună cu copilul lor.
Una dintre cele mai mari probleme din perspectiva mea în ziua de azi pentru părinți este lipsa capacității/voinței de a pune limite copilului lor.
La unii părinți, există o teamă că dacă pun limite copilului, îl privează de ideea de a decide singur într-un moment sau altul. Copilul are capacitatea de a lua decizii bune pentru el - mică la început și din ce în ce mai mare când înaintează în vârstă, văzând și trecând prin tot felul de situații. Dacă părintele nu pune limite, creez contextul pentru un copil de a lua o decizie fără a ști foarte multe lucruri despre situația în care se află sau fără a putea înțelege contextul.
Mai sunt părinții care consideră că copilul o ‘să simtă când/dacă e cazul să facă sau nu ceva’ - ca exemplu, dacă copilul vrea să meargă la grădiniță/școală sau la ce oră să se culce sau ce/când/cât să mănânce. Însă copilul nu înțelege real de ce e importantă ora de culcare sau mersul la școală sau mersul la un sport și de aceea adultul care este și părinte este nevoit să explice dar să se și asigure că acel copil face ce este bine pentru el și sănătatea lui. Este evident că cu cât este mai mare copilul are putere de decizie în anumite situații.
Limitele sunt bune pentru cei mici, au nevoie de ele și le fac viața mai ușoară. Asta dacă sunt puse cu cap și adaptate la fiecare vârstă în parte.