Negoiță îl îndeamnă pe Nicușor Dan să meargă în instanță pentru recuperarea IOR, că el nu a reușit

Negoiță îl îndeamnă pe Nicușor Dan să meargă în instanță pentru recuperarea IOR, că el nu a reușit
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, l-a îndemnat sâmbătă pe edilul general al Capitalei, Nicuşor Dan, să conteste în instanţă dispoziţia de retrocedare a suprafeţei de 12 hectare din Parcul IOR.

Totodată, el a salutat organizarea acţiunii de protest „Nu cedăm Parcul IOR”, la care au participat aproximativ o mie de persoane.

"Sper ca domnul Nicuşor Dan, primarul general, să fie sensibilizat de această acţiune şi să pornească proces pentru recuperarea parcului, pentru că este singurul care poate face acest lucru.

ADVERTISING

Instanţa a dat o rezoluţie, a dat o decizie prin care Primăria Sector 3 nu poate fi parte în acest proces. Noi, Primăria Sector 3, nu am fost niciodată nici proprietari, nici administratori ai acestei bucăţi de parc", a explicat Robert Negoiţă, într-un mesaj video postat pe Facebook.

Primarul susţine varianta recuperării terenului prin instanţă, nu prin expropriere.

"Nu am cum să nu regret şi faptul că unii încearcă să deturneze această iniţiativă şi acest demers în folos propriu. Mă refer la faptul că dânşii nu-şi doresc ca noi să ne recuperăm prin proces această parte şi să se facă dreptate. Dânşii îşi doresc să fie plătiţi, să ia bani publici pentru a fi despăgubiţi.

ADVERTISING

Nu cred că este un demers corect ca nişte inşi, nişte indivizi care au pus mâna pe acest teren într-un mod fraudulos, într-un mod ilegal... Este o hotărâre de instanţă care spune treaba asta - e adevărat, pe fond, care n-a rămas definitivă, pentru că a fost contestată de Primăria Generală- (...) că a fost retrocedat ilegal şi o desfiinţează definitiv.

Îmi pare rău că acea hotărâre n-a rămas definitivă, pentru că astăzi aici ar fi fost parc, pădure şi un spaţiu prietenos şi confortabil şi necesar pentru cetăţenii din tot Bucureştiul", a precizat Negoiţă.

La rândul său, viceprimarul Sectorului 3, Lucian Judele (USR), a adresat o scrisoare deschisă partidelor politice din Bucureşti "pentru salvarea Parcului IOR".

"USR propune:

ADVERTISING

1 - verificarea legalităţii retrocedării de către o echipă de specialişti - demers demarat deja de primarul general Nicuşor Dan în acord cu USR;

2 - recuperarea, prin anularea retrocedării sau prin orice pârghie legală a întregului parc. (...)

Mă adresez celorlalte partide din Bucureşti: PSD Bucureşti, PSD Sector 3, PNL Bucureşti, PNL Sector 3, Partidul Mişcarea Populară Bucureşti, Partidul Mişcarea Populara Sector 3, ce intenţii aveţi? Care este poziţia voastră oficială pe acest subiect?

Cetăţenii oraşului sunt îndreptăţiţi să afle răspunsul la aceste întrebări. Avem nevoie să corectăm greşelile trecutului şi să acţionăm pentru binele nostru comun", a precizat Lucian Judele.

Viceprimarul a adăugat că USR Sector 3 a propus o hotărâre de Consiliu General în vederea măririi amenzilor pentru defrişări ilegale şi a sesizat Poliţia Locală şi Garda de Mediu de fiecare dată când au fost identificate defrişări.

Totodată au fost iniţiate hotărâri de Consiliu Local pentru crearea unui fond de rezervă dedicat salvării spaţiilor verzi retrocedate din Sectorul 3, precum şi pentru asocierea Primăriei Sectorului 3 cu Primăria Capitalei în vederea acţiunilor de recuperare a Parcului IOR.

"De mai bine de un an, copacii din parcul IOR sunt mutilaţi, tăiaţi, otrăviţi sau incendiaţi, iar autorităţile locale privesc 'neputincioase' acest măcel, aplicând, din când în când, câte o amendă de 100 de lei", se mai arată în scrisoarea deschisă care a fost postată pe Facebook.

Vezi AICI istoria proceselor pentru IOR


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇