Consiliul General al Municipiului București (CGMB) și-a dat astăzi girul pentru cheltuirea a 72.447.935 lei pentru consolidarea malurilor lacului din Parcul Herăstrău. Au fost 28 de voturi pentru.
Din punct de vedere tehnic, consilierii generali au adoptat astăzi o modificare a indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea intervenției de apărare a malurilor de lac.
Prima oară, au fost adoptați acești indicatori în urmă cu circa 5 ani, prin intermediul Hotărârii Consiliului General nr. 128/05.04.2017.
La acel moment, CGMB estima că lucrările de apărare a malurilor de lac vor costa doar 44.883.000 lei.
Din cauză că lucrările nu s-au făcut la timp, prețul estimat a crescut cu peste 61%, la 72.447.935 lei.
Lucrările se vor face în baza unei documentații de avizare a lucrărilor de investiții (DALI). E un fel de studiu de fezabilitate (SF) dar realizat pentru lucrări de reparație, nu pentru construcții noi.
Potrivit proiectului de hotărâre, lucrările ar urma să dureze 5 luni de la momentul ordinului de începere.
Iată cum se va interveni, potrivit proiectului de hotărâre adoptat pe 31 octombrie de consilierii generali:
„Lucrările de bază necesare pentru readucerea amenajării la parametri optimi de funcționare în condiții de stabilitate și siguranță constau în realizarea unui perete din palplanșe sintetice de PVC ce se vor ancora în corpul masei de pământ pe care se va amenaja și taluzul dintre aleile pietonale și palplanșe.
Peretele de palplanșe va avea o înălțime de aproximativ 5,50 m și va fi solidarizat la partea superioară prin intermediul unei grinzi de coronament de beton armat.
Spre deosebire de amenajările similare realizate din materiale convenționale oțel, beton, aluminiu, lemn, protecțiile de mal realizate din PVC și materiale compozite au următoarele avantaje: nu ruginesc, nu putrezesc, nu suferă coroziune, nu sunt afectate de agresiunea micro-organismelor din apa.
Lucrările de amenajare se pot realiza atât în perioada de exploatare normala a lacului cât și în perioada în care acesta este golit”, se arată în proiectul de hotărâre adoptat luni, pe 31 octombrie, de consilierii generali.
Reamintim că, pe lângă prăbușirea malurilor în lac, Herăstrăul mai are o problemă: o porțiune de peste un kilometru de promenadă este neiluminată de ani buni. Și până când nu se reparară lacurile, nu se poate înlocui nici segmentul defect al rețelei de iluminat.
De asemenea, CGMB a adoptat, cu 29 voturi pentru, un proiect prin intermediul căruia s-au adoptat indicatori tehnico economici pentru construirea unui pod pietonal în valoare de 5.417.499 lei în locul celui temporar, din fier, care asigură legătura pietonală între malurile de lac, în Herăstrău, în apropierea podului de cale ferată.