Ministrul Mediului anunţă acțiuni fără precedent la depozitele ilegale de deșeuri din Bucureşti: Mașinile au fost confiscate pe loc şi s-au dat amenzi substanţiale

Ministrul Mediului anunţă acțiuni fără precedent la depozitele ilegale de deșeuri din Bucureşti: Mașinile au fost confiscate pe loc şi s-au dat amenzi substanţiale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat, miercuri dimineață, rezultatele unei ample acțiuni cu privire la depozitările ilegale de deșeuri din București.

Suntem într-o locație șocantă. Avem imagini șocante. Aș vrea să vă prezentăm pe scurt rezultatul acțiunilor pe care le-am întreprins în ultima lună, împreună cu cele șase sectoare și Primăria Generală.

Sunt un adept al măsurilor ferme, cred câteodată chiar și în măsurile radicale. Și ceea ce am făcut la începutul lunii februarie vine tocmai din acest crez. Că dacă acționăm și dacă suntem fermi și hotărâți putem să schimbăm imaginea Bucureștiului, fața întregii tări, că este inadmisibil ca într-o țară europeană, într-o Capitală europeană să avem asemenea imagini dezolante. Alături de noi în aceste acțiuni au fost colegii de la Garda de Mediu, o instituție care are toata libertatea să acționeze acum în stoparea acestui fenomen generalizat în România: de dopozitare ilegală de deșeuri", a declarat ministrul, aflat într-una dintre locațiile identificate.

ADVERTISING

Astfel, ministrul a explicat că în luna februarie au identificat 212 asemenea locuri.

"212 locații în doar 30 de zile. Acest rezultat arată că, dacă se vrea, se poate. Dacă se fac acțiuni ferme, chiar radicale, vor veni și rezultatele. La aceste locații am găsit zeci de mii de tone de deșeuri depozitate ilegal. Aproape 100.000 de mp de suprafață acoperită total sau parțial cu asemenea deșeuri", a adăugat ministrul.

ADVERTISING

În total s-au dat amenzi de 300.000 de lei și s-au confiscat mai multe mașini.

"Am surprins în flagrant de foarte multe ori persoane, mijloace de transport care depozitau deșeuri în zone nepermise. Am confiscat 7 mijloace de transport. Unele chiar de zeci de mii de euro. Deci este o chestiune generalizata si doar prin acţiuni ferme şi măsuri radicale putem să stopăm acest fenomen", a continuat Tanczos Barna.

ADVERTISING

Acum, proprietarii acestor terenuri trebuie să ecologizeze zonele, altfel vor primi o altă amendă, iar dacă o vor ignora și pe aceasta se poate ajunge la sesizări penale.

"Sarcina este de fiecare dată a proprietarului. Se identifică proprietarul. Acesta este amendat și are sarcina să ecologizeze terenul. Se dă un termen și se revine cu control. Dacă sarcinile nu sunt îndeplinite, se pot aplica amenzi de până la 100.0000 de lei. Dacă nici după amendă nu se întâmplă ecologizarea, vom face sesizări penale", a menționat ministrul.

Acesta a adăugat că aceste controle se vor extinde la nivel național.

Declarații ????LIVE ale ministrului Tánczos Barna cu privire la depozitările ilegale de deșeuri din București

Posted by Ministerul Mediului - România on Tuesday, March 2, 2021

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇