La fel ca weekndul trecut, și la acest final de săptămână aerul din București și Ilfov e mult mai poluat decât ar trebui. Iar asta înseamnă că îi îmbolnăvește, încetul cu încetul, pe toți cei care-l respiră.
Din păcate – în ciuda presiunii presei și a opiniei publice – instituțiile statului român nu sunt în stare nici măcar să stabilească de unde provine această poluare. Așa că nici vorbă nu poate fi despre eliminarea ei, deocamdată.
Senzorii rețelelor independente de măsurare a calității aerului au început să depisteze încă din toamna lui 2020 depășiri majore ale cantităților de particule PM10 și PM2.5 din aerul Bucureștiului.
Aceste particule de mici dimensiuni rezultă, de regulă, din traficul rutier intens și de divesre activități industriale (inclusiv cele care presupun arderi – n.red.). Persoanele inspiră, în mod constant, aer prea încărcat cu aceste particule în suspensie şi riscă să se îmbolnăvească grav.
În acest weekend, potrivit măsurătorilor rețelei Aerlive, aerul este din nou poluat. În zona de nord a Capitalei, spre exemplu, recomandarea rețelei de senzori este să evitați să scoateți copiii afară și să amânați plimbările și mișcarea în aer liber.
Mai multe puteți afla accesând direct site-ul rețelei de monitorizare a calității aerului.
Și-atunci e limpede ce avem de făcut: trebuie să identificăm sursa poluării și să o eliminăm. Responsabiliatea le-ar reveni, în principal, instituțiilor din domeniul Mediului.
În consecință, SpotMedia.ro l-a întrebat pe ministrul Mediului, Tanczos Barna (UDMR), care este sursa poluării din București și ce măsuri a luat pentru a o elimina.
Ministrul nu ne-a răspuns la telefon, ci a direcționat întrebările noastre către Direcția de comunicare a Ministerului Mediului. Iar respectiva direcție ne-a transmis că ne trimite informațiile solicitate. Dacă le vom primi, vi le vom comunica.
Între timp, am luat legătura cu conducerea Gărzii Naționale de Mediu, instituție direct responsabilă cu identificarea surselor de poluare.
Comisarul general al Gărzii de Mediu: Dotare tehnică nu avem!
L-am întrebat pe comisarul general Marioara Artemis Gătej dacă Garda de Mediu are la acest moment dotarea tehnică necesară pentru a identifica sursele de poluare. Iată răspunsurile.
”Capacitate tehnică – dacă vă referiți strict la dotările pe care le avem acum – nu. Noi avem o colaborare cu cei de la INCAS (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială – n.red.) care ne-au sprijinit și ne vor sprijini în continuare pentru identificarea surselor de poluare.
Din păcate, ceea ce putem măsura se face doar la nivelul solului, din cauză că nici dumnealor nu au primit autorizație să ridice drone deasupra Bucureștiului. (...) Suntem mult limitați de vreme. Dacă bate vântul, spre exemplu, lucrurile stau diferit.
Ceea ce putem face acum este să identificăm zona și să patrulăm pentru găsirea poluatorilor. Și uneori... nu-i găsim”, a precizat Mărioara Gătej pentru SpotMedia.ro.
În plus, șefa Gărzii Naționale de Mediu a spus că și colaborarea cu Primăria Capitalei ar putea da roade.
”în cadrul unui plan de control comun cu Primăria Capitalei, dumnealor s-au oferit să ne pună la dispoziție autolaboratorul pe care-l au. Noi am întrebat dacă este cu aparatură calibrată. Dumnealor au spus că da. Ne vom lămuri în cursul zilei de luni”, ne-a mai spus Mărioasa Gătej.
SpotMedia.ro a solicitat şi Primăriei Capitalei informații, fotografii și acces pentru a vedea și înțelege principiile generale de funcționare a acestei stații mobile, despre care administrația Gabrielei Firea nu vorbea aproape deloc.
Până la momentul publicării acestui articol, PMB nu ne-a oferit niciun răspuns.
De la 1 februarie, însă – potrivit primarului general Nicușor Dan – echipe mixte, formate din polițiști locali din București și comisari ai gărzii de mediu, ar urma să patruleze în fiecare sector și să folosească, la nevoie, această stație mobilă a PMB pentru depistarea surselor de poluare.
Ce se întâmplă dacă sursa poluării n-ar fi în București, ci în localități din Ilfov? E greu de spus, din cauză că polițiștii locali din oraș nu au nicio autoritate în afara Capitalei.
Dotările care ar ajuta Garda de Mediu nu vor veni prea curând
Comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu ne-a mai spus și că există un proiect prin care instituția ar urma să primească drone special echipate pentru a depista sursele de poluare cu PM 10 și PM 2.5.
”Există un proiect prin care Agenția Națională de Protecția Mediului (ANPM) urmează să se doteze cu 30 de laboratoare. Și suntem și noi parteneri cu 44 de drone dotate cu senzori pentru monitorizarea diverșilor poluanți.
Un orizont de timp în care ar urma să primim acele dotări n-aș putea să vă dau. Știu că proiectul este acum în faza de evaluare”, a mai spus Marioara Gătej.
Fostul ministru al Mediului, Mircea Fechet, anunța în luna noiembrie 2020 că instituția pe care o conduce va lansa o licitație cu mai multe loturi pentru a cumpăra o serie de echipamente care să ajute la depistarea surselor de poluare din București.
Mai exact, Ministerul Mediului urma să cumpere:
- senzori în valoare de 250.000 de lei care să depisteze poluarea cu particule PM 10 și PM 2.5. U
- analizoare în valoare de 3 milioane de lei,
- autolaboratoare în valoare de 6.248.000 de lei
- o aplicație pentru mobil destinată populației, prin care să poată fi verificată calitatea aerului, în valoare de 400.000 de lei.
Mircea Fechet s-a ținut de cuvânt: documentația pentru licitație chiar s-a publicat în Sicap, pe data de 18 decembrie 2020. Iar firmele interesate să furnizeze astfel de echipamente aveau timp până pe 18 ianuarie să depună oferte.
Problema este că – deși mai multe firme au cerut clarificări și informații despre documentația încărcată în Sicap de Ministerul Mediului – niciuna nu figurează ca înscrisă acum la licitație.
Așa că Ministerul Mediului a prelungit de două ori data de depunere a ofertelor. Prima oară până de pe 18 până pe 25 ianuarie și apoi de pe 25 ianuarie până pe 9 februarie.
Fostul ministru al Mediului se temea că procedura de achiziție ar putea fi întârziată de contestații.
N-a prevăzut, însă, problema curentă: firmele nu se îngrămădesc să vândă echipamentele Ministerului Mediului.
Coordonator Airlive: Poluarea de weekend poate fi oprită cu controale și amenzi
Oana Neneciu, coordonator al rețelei Aerlive (care are 37 de senzori în București și care măsoară parametrii calității aerului cu o abatere de 10%), spune că, de fapt, controale mai bine făcute sunt soluția rezolvării problemei, pe termen scurt.
”Rețeaua de senzori are rol în informarea populației cu privire la starea aerului și mai are rol de a alerta autoritățile.
Acestea apoi ar trebui să acționeze cu echipaje mixte poliție-pompieri-gardă (de mediu -n.red.), să facă descinderi la locaţii indicate de oameni prin sesizări și să măsoare acolo nivelurile de poluare.
Sunt cetățeni care documentează de ani de zile fenomenele și știu și transmit Gărzii (de Mediu – n.red.) locațiile. Și degeaba.
Echipajele ar trebui să fie dotate cu senzori mobili, să dea amenzi și să deschidă dosare penale celor responsabili.
Nu ar fi așa de greu să oprească fenomenul dacă se hotărăsc să verifice.
Sunt câteva locații care tradițional reprezintă surse de poluare în București și Ilfov, câteva gropi de gunoi neconforme, depozite de deșeuri, câteva locații unde se ard în câmp deșeuri.
Exista documentație destulă pe aceste locuri și nimeni nu reușește să ajungă acolo.
Probabil ar trebui adoptate sancțiuni mai ferme, amenzi mai mari și ar trebui făcute descinderi săptămânal. În cateva luni, se poate opri așa-numitul fenomen de poluare de weekend”, a precizat Oana Neneciu, pentru SpotMedia.ro.
Din păcate, e limpede că echipamentele noi de monitorizare a calității aerului nu vor veni prea curând, la București.
Dar nici oamenii nu mai pot aștepta luni la rând sau chiar ani ca armata de oameni plătiți din bani publici să găsească o soluție pentru a opri poluarea care ne îmbolnăvește pe toți.
SpotMedia.ro va monitoriza, în continuare, situația și vă va ține la curent.
Citește și: