Reacția Gărzii de Mediu după nivelul uriaș de poluare detectat în nordul Capitalei de sistemele independente de monitorizare

Reacția Gărzii de Mediu după nivelul uriaș de poluare detectat în nordul Capitalei de sistemele independente de monitorizare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un nivel de poluare uriaș a fost detectat, în noaptea de Crăciun, în nordul Capitalei, de către sistemele independente de monitorizare a calității aerului. ONG-ul Agent Green a anunțat că, cel mai probabil, cauza ar fi arderea unor deșeuri. Totuși, Garda de Mediu a transmis că au depistat de asemenea depășiri ale cantității particulelor PM10 la 3 stații din București – dar că acestea nu au fost semnificative. Asta în condițiile în care datele citate de ONG arătau o poluare mai mare ca în Bangladesh.

„Concentrațiile de PM10 au fost ridicate, într-adevăr, la stațiile B1, zona Lacul Morii, B7, zona Măgurele și B8, zona Balotești. Viteza vântului a fost aproape de 0 la stația B1 începând cu ora 14. Dispersia nu s-a realizat și, la această stație, concentrația de PM10 a ajuns la o valoare medie de 123mg pe metru cub. Media zilnică a fost depășită foarte puțin la B1”, a spus Andrei Corlan, consilier la Garda Națională de Mediu, citat de Digi 24.

ADVERTISING

El a menționat faptul că echipele de control care s-au deplasat la punctele indicate nu au constatat o activitate poluantă. Astfel, oficialii au tras concluzia că această creștere a concentrațiilor a fost cauzată de încălzirea rezidențială cu lemne pe fondul dispersiei proaste.

„Privind pe rețelele de monitorizare independente, am văzut acolo stabilite niște valori de peste 400%. O valoare de peste 400% dacă ar fi, în primul rând ar fi vizibilă cu ochiul liber, în al doilea rând, l-am resimți cu adevărat fiecare dintre noi, nu am putea ieși pe stradă, ne-am prăbuși pe stradă.

Singurul organism acreditat conform legii de monitorizare a calității aerului este rețeaua națională de monitorizare a calității aerului. Rețeaua independentă ne este nouă utilă doar că un reper pentru a trimite echipele de inspecție în zonele respective. Au fost întâlnite situații în care senzorii erau instalați la nivelul unor surse de poluare minoră, cum ar fi loc de fumat, coșul de evacuare, sobă, centrală termică, etc”, a ma spus Corlan.

ADVERTISING

Ce spunea ONG-ul Agent Green

ONG-ul Agent Green anunță că în noaptea de Crăciun nordul Capitalei a devenit cel mai poluat loc de pe Pământ.

Organizația notează, pe Facebook, că, cel mai probabil, cauza este arderea unor deșeuri.

”În noaptea de Crăciun, cel mai probabil din cauza arderilor de deșeuri și a încălzirii ineficiente, Nordul Bucureștiului a devenit cel mai poluat loc de pe Pământ dacă este comparat cu media poluării din 2019 din Bangladesh, cea mai poluată țara din lume care a avut în 2019 un Indice de Calitate a Aerului de 165 iar Otopeni a atins noaptea trecută nivelul de 173. PM 2.5 a ajuns la 97.2 µg/m3 În Otopeni”, transmite Agent Green.

ADVERTISING

Conform sursei citate, toate platformele care se ocupă cu monitorizarea calității aerului au înregistrat depășiri enorme ale poluării. Acestea au început joi seara, în jurul orei 21:00.

”Toate website-urile care monitorizează calitatea aerului aerlive.ro, airly.org, iqair.com arată depășiri enorme ale poluării care au început în jurul orelor 21.00 în data de 24.12.2020 și au crescut în următoarele ore din noapte.

Agent Green critică USR PLUS că nu a luptat să obțină Ministerul Mediului: A ajuns în mâinile unui vânător cu boală pe urși. Cine este Tanczos Barna (UDMR)

Nivelurile PM2.5 pot cauza chiar moartea celor cu probleme pulmonare sau cardiovasculare și urmări pe termen lung conform Agenției pentru Protecția Mediului din SUA.

În Europa, conform Directivei Air Quality valoarea maximă pentru PM 2.5 ar trebui să fie 25µg/m3 comparat cu nivelul de 100 µg/m3 atins aseară deci poluare de 400%”, se mai arată în postarea ONG-ului.

Comisia Europeană a lansat până acum două proceduri de infringement pentru problema calității aerului din București.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇