Bucureştiul e blocat de greva STB. Lider sindical: Nu negociază nimeni fără mine! Protestul se încheie când va fi demis directorul Adrian Criț

Bucureştiul e blocat de greva STB. Lider sindical: Nu negociază nimeni fără mine! Protestul se încheie când va fi demis directorul Adrian Criț

Într-o conferință de presă susținută la Depoul Dudești, Vasile Luliu Petrariu – liderul Sindicatului Transportatorilor din cadrul STB – a anunțat că numai în prezența sa se vor purta negocieri cu Primăria Capitalei. Și că atâta vreme cât Adrian Criț rămâne director, nu e nimic de discutat, iar șoferii nu vor ieși pe trasee.

Vasile Luliu Petrariu, liderul Sindicatului Transportatorilor din București (STB), este și consilier general din partea PSD.

De dimineață, într-o conferință de presă, Nicușor Dan l-a acuzat pe Petrariu că a instrumentat protestul de astăzi, în scop politic. În replică, Petrariu a declarat, într-o conferință de presă:

ADVERTISING

„Sunt de acord că bucureștenii nu au nicio vină. Dar nu mă simt vinovat pentru această situație. Dar la nivelul societății vorbim despre 11.000 de salariați care au fel de fel de probleme în plus față de cele pe care le avem noi toți ca cetățeni.

La negocieri, fără mine (așa cum a solicitat primarul general Nicușor Dan – n.red.) deocamdată, nu va merge nimeni.

Acest conflict poate fi rezolvat instant dacă PNL își asumă răspunderea și îl demit pe directorul general al STB SA”, a precizat Petrariu.

Întrebat dacă acest protest se organizează doar pentru demiterea directorului, Petrariu a precizat:

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

„Nu. Este primul pas spre negocierea contractului colectiv de muncă. Unul care să asigure o creștere salarială de minim 10% care să compenseze rata inflației și prețurile care au escaladat”, a precizat liderul sindicatului Transportatorilor din București.

Acesta susține că un șofer de autobuz are un salariu de circa 5-6000 de lei brut, ceea ce înseamnă în jur de 3.500 de lei net, un venit care, în niciun caz, nu poate fi considerat mare.

Vitalie Cojocaru, jurnalist ProTV, a postat însă un fluturaş de salariu al unui şofer STB, care arată un venit net pe decembrie de 4.683 de lei, mult peste salariul mediu pe economie.

ADVERTISING

Întrebat de jurnaliști de ce vorbește acum despre un nou contract colectiv de muncă și dacă nu cumva - din cauză că suntem în stare de alertă, acesta se prelungește automat, Petrariu a răspuns:

„Contractul colectiv de muncă se prelungește automat doar dacă nu este denunțat de părți. Iar noi ne dorim un nou director general, cu care să începem dialogul și negocierea pentru un nou contract”.

Angajații Societății de Transport București au intrat, joi dimineață, în grevă aşa-zis spontană, după acțiunea de protest de miercuri.

Autobuzele, troleibuzele și tramvaiele din București nu circulă în această dimineață, iar zeci de mii de oameni care le-ar fi folosit pentru a ajunge la serviciu au fost nevoiţi să găsească altă modalitate de transport.

Primarul Capitalei a anunţat acţiuni în instanţă împotriva greviştilor, iar preţurile la Uber şi Bolt au explodat, în timp ce la metrou este arhiplin. Asta după ce în august preţul unei călătorii cu STB s-a triplat (de la 1,3 la 3 lei).

În schimb, Petrariu susține că la ADITPBI salariile sunt mult mai mari decât la STB. Și nimeni nu s-a gândit să taie din acele salarii, ca să facă economie.

Spotmedia.ro a încercat să găsească, pe siteul ADITPBI, informații despre veniturile angajaților.

Potrivit unui proiect de buget pentru anul 2021, suma prevăzută pentru achitarea salariilor nete era de 8.875.829 de lei. Potrivit organigramei publicate pe site, ADITPBI are 175 de posturi. Dar nu se menționeză câte dintre ele sunt ocupate.

Nu am reușit să indentificăm pe siteul ADITPBI nicio declarație de avere a conducerii executive a asociației.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇