Amenințat cu greve, Guvernul promite câțiva lei în plus la tichetele de masă

Amenințat cu greve, Guvernul promite câțiva lei în plus la tichetele de masă

Valoarea tichetelor de masă ar putea crește la 35 sau 40 de lei de la 1 iulie, potrivit unei propuneri discutate, luni, în Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, reuniune la care a participat și premierul Nicolae Ciucă.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Ciucă a cerut ca până pe 15 mai Ministerul Muncii să agreeze formula finală pentru viitorul cadru normativ privind dialogul social, iar în ședință Ministerul Finanţelor a prezentat propunerea de a mări cuantumul tichetelor la 35 sau chiar la 40 de lei, urmând ca organizaţiile patronale să își transmită poziția.

ADVERTISING

Întâlnirea, la care alături de ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, şi ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, au mai participat reprezentanţi ai Guvernului, ai confederaţiilor sindicale şi patronale, a avut loc în contextul modificărilor şi completărilor la Legea nr. 367/2022 privind dialogul social şi Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, precum şi la Ordinul pentru stabilirea valorii nominale a tichetelor de masă.

La acest moment, valoarea maximă a tichetelor de masă este 30 de lei, deci majorarea discutată este de 5 sau 10 lei pe zi.

ADVERTISING

Aceste discuții vin în contextul în care mai multe categorii de angajați anunță proteste și chiar greve generale.

Chiar luni, sindicaliştii care fac parte din trei mari federaţii din Educaţie au demarat strângerea de semnături pentru declanşarea grevei generale, după ce Guvernul a anunţat că se plafonează cheltuielile de personal şi activităţile de formare profesională şi se accentuează deficitul de personal. În 25 şi 26 aprilie va fi pichetat sediul Guvernului, iar în 10 mai va avea loc un marş de protest.

ADVERTISING

Nemulțumiri și proteste au loc și în domenii precum sănătatea, dar și angajații MAI au ieșit de curând în stradă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇