Doar 40% dintre amenzile rutiere sunt achitate. Guvernul pregătește sancțiuni dure de la 1 ianuarie

Doar 40% dintre amenzile rutiere sunt achitate. Guvernul pregătește sancțiuni dure de la 1 ianuarie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Românii care nu-și plătesc amenzile și taxele locale ar putea rămâne fără permis de conducere și nu vor mai putea vinde sau cumpăra locuințe și mașini, potrivit unui pachet legislativ anunțat de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Acesta a declarat, miercuri, la Digi24, că noile reguli „răspund unei nevoi de echitate socială”.

Anunțul vine după ce coaliția a ajuns la un acord privind reducerea cheltuielilor cu personalul din administrația publică centrală și locală.

Amenzi neplătite, record negativ față de UE

Cseke Attila a explicat că România se află mult sub media europeană în ceea ce privește achitarea amenzilor de circulaţie.

„În ce privește sancțiunile contravenționale la regimul rutier, în Uniunea Europeană media de achitare a acestor amenzi este undeva la 90%, în România acest procent este 38% - 40%.

E o diferență majoră și atunci noi trebuie să creionăm mecanisme prin care, dacă ai greșit, ești sancționat. Nu se întâmplă nimic altceva decât că acea sancțiune trebuie plătită, așa cum în toate țările Uniunii Europene se întâmplă acest lucru.”

Ministrul a subliniat și impactul economic al restanțelor: „Amenzile contravenționale trebuie să facă venit la bugetul autorități locale, unde domiciliază contravenientul. Adică dacă cineva din Suceava are o amendă contravențională în București, plata, banii trebuie să ajungă la bugetul local al municipiului Suceava. Și atunci acest buget local este lipsit de acest venit, dacă contravenientul nu plătește.”

Fără permis, dacă amenda nu e plătită în 90 de zile

Una dintre măsurile centrale ale noului proiect este legarea dreptului de a conduce de plata datoriilor. „Dacă în 90 de zile lucrătoare, acest lucru nu se întâmplă, pentru că ai încălcat regulile de circulație, se agravează sancțiunea, prin aceea că se suspendă permisul de conducere”, a declarat Cseke Attila.

El a dat un exemplu: „Este vorba în principal despre amenzi contravenționale. Aș da un exemplu, poate mai elocvent: oprirea la un indicator sau pe o stradă unde oprirea este interzisă, dacă este sancționată cu două puncte, patru puncte, în fine, e pe legislația rutieră, amenda aferentă acelor puncte de penalizare trebuie plătită.”

„Noi trebuie să creăm mecanisme prin care de la acel procent de 38% - 40% să ajungem undeva la 90%, unde este Uniunea Europeană”, a adăugat ministrul.

Nu mai vinzi, nu mai cumperi fără să fii la zi cu dările

Proiectul mai prevede că românii care vor să cumpere sau să vândă o locuință ori o mașină nu vor putea face acest lucru dacă nu și-au achitat toate taxele și amenzile locale.

De asemenea, permisul de conducere suspendat va putea fi recuperat doar după plata obligațiilor către bugetul local.

„Cel mai important lucru pe care trebuie să-l reținem este acela că aceste măsuri vin să răspundă unei nevoi de echitate socială. Ce înseamnă acest lucru? Nu doar unii cetățeni români trebuie să-și plătească impozitele și acești cetățeni care an de an își plătesc dările către bugetul local nu trebuie să se simtă în inferioritate față de alte persoane care poate de ani nu-și plătesc aceste dări.

Acest lucru s-a putut întâmpla până acum pentru că nu au fost mecanisme legale foarte clare prin care și cetățenii care de ani de zile nu-și plătesc aceste impozite locale să-și achite aceste obligații”, a declarat ministrul.

„Deci aceste măsuri vin să asigure plata acestor obligații către bugetul local pentru categoria de persoane care nu-și plătește de ani de zile aceste dări și vin să ocrotească, până la urmă, sentimentul de securitate financiar a celor care sunt cetățeni onești”, a mai spus Cseke Attila.

Legea ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie

„Proiectul va fi definitivat în câteva zile și urmează să fie introdus în circuitul de avizare interministerial și apoi prezentat Guvernului spre adoptare, după care se va intra în procedura de asumare a răspunderii prin Parlament”, a precizat ministrul.

Cât privește momentul aplicării, Cseke Attila a spus: „Nu există o dată fixă. Noi săptămâna viitoare vrem să intrăm în procedura de avizare interministerială, după care să aprobe Guvernul și apoi în Parlament aprobarea pachetului legislativ. Dacă nu sunt proceduri de atacare la Curtea Constituțională, atunci sigur că există șanse ca de la 1 ianuarie să intre în vigoare. În caz contrar, probabil se mai lungește această perioadă.”


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇