Ministerul Dezvoltării a publicat în transparență decizională un nou pachet legislativ care face parte din viitoarea reformă administrativă a Guvernului.
Printre propuneri se numără o modificare a Legii privind venitul minim de incluziune (VMI), care ar permite executarea silită a acestor sume în cazul datoriilor către autoritățile locale.
Potrivit proiectului, începând cu 1 ianuarie 2026, statul ar putea reține automat sume din VMI pentru plata impozitelor și taxelor locale restante. Măsura ar urma să fie implementată printr-un mecanism clar de colaborare între administrațiile fiscale locale și agențiile teritoriale de plăți sociale.
Ce este venitul minim de incluziune (VMI)
VMI este o formă unificată de sprijin social, care a înlocuit alocația pentru susținerea familiei și venitul minim garantat. Acest ajutor se acordă familiilor și persoanelor singure aflate în situații de vulnerabilitate, pentru a le asigura un trai minim decent. VMI are două componente:
- Sprijin pentru incluziune, acordat familiilor/persoanelor cu venituri foarte mici;
- Sprijin pentru familia cu copii, acordat în funcție de numărul și vârsta copiilor.
Ce prevede noul articol din lege
Conform proiectului de modificare a Legii nr. 196/2016, se introduce articolul 801, care prevede:
- VMI poate fi executat silit pentru plata impozitelor și taxelor locale restante;
- Reținerea se face de către agențiile teritoriale, la cererea administrațiilor fiscale locale;
- Titlurile executorii vor fi transmise de 3 ori pe an: 10 ianuarie, 10 aprilie și 10 octombrie;
- Reținerile se fac lunar, până la achitarea integrală a datoriei, și se virează către bugetele locale în termen de 10 zile lucrătoare;
- Sumele se rețin după scăderea contribuției la sănătate și a altor eventuale rețineri legale;
- Dacă beneficiarul își achită integral obligațiile, administrația locală trebuie să anunțe încetarea executării silite.
Modificarea vine în contextul unei reforme mai ample a administrației publice și a unui efort guvernamental de eficientizare a colectării veniturilor la bugetele locale.
Altă măsură anunţată: Șoferii care nu-și plătesc amenzile rămân fără drept de a conduce. Noua lege propune suspendarea automată a permisului