Consiliul General a dat undă verde pentru Promenada Verde. Ce este și cât va costa acest proiect promis de Clotilde Armand

Consiliul General a dat undă verde pentru Promenada Verde. Ce este și cât va costa acest proiect promis de Clotilde Armand
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consiliul general al Municipiului București a mandatat Adiministrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB) să se asocieze cu Primăria Sectorului 1, ca această din urmă să poată amenaja Promenada verde.

Promenada verde este un proiect propus de primarul Sectorului 1, Clotilde Armand. Încă din campania electorală, aceasta a promis că va amenaja un traseu pentru pietoni și pentru biciclete lung de 44 de kilometri, în jurul unora dintre lacurile din Sectorul 1.

Prima etapă a proiectului va fi un segment de promenadă care se va întinde pe 4,8 km din malul Lacului Băneasa, pe 7,71 km din malul Lacului Grivița și pe încă 3,87 km din malul Lacului Străulești.

ADVERTISING

Consilierul general Dan Milea (USR) a explicat, anterior, pentru Spotmedia.ro că acolo unde nu există terenuri disponibile pentru promenadă, nu se va începe cu exproprieri, ci cu amenajarea unui traseu pe pontoane așezate pe lac.

Pentru a amenaja Promenada, însă, Primăria Sectorului 1 trebuie să ia, de la ALPAB, niște fâșii de teren de pe malurile lacurilor, pentru a le amenaja. Iar ALPAB avea nevoie de acordul Consiliului General pentru a lua parte la această colaborare.

La solicitarea grupului USR, proiectul Promenadei Verzi a fost pus pe ordinea de zi de mai multe ori.

La ședința Consiliului General de pe 7 septembrie, spre exemplu, grupul liberal a părăsit ședința, înainte de votul proiectului Promenada Verde. Așa că, până la urmă, proiectul n-a mai fost adoptat.

ADVERTISING

În următoarea ședință a Consiliului General, care a avut loc pe data de 30 septembrie, USR PLUS a cerut din nou ca proiectul să fie pus pe ordinea de zi.

După o lungă discuție despre proceduri, liberalii au refuzat să voteze pentru introducerea proiectului pe ordinea de zi (mai ales că USR PLUS susținuse amânarea unui proiect pe care PNL voia să-l adopte repede - n.red.).

Așa că proiectul Promenadei Verzi a rămas tot în aer.

Ulterior, consilierul gerenal Cătălin Deaconescu (PNL) a precizat pentru Spotmedia.ro că pentru grupul politic din care face parte proiectul Promenadei Verzi nu este unul inoportun, doar că el mai are nevoie de unele modificări, pentru a fi adoptat.

ADVERTISING

În ședința de Consiliu General de pe 29 octombrie, Deaconescu a depus un amendament pentru modifica ceea ce a numit „o greșeală de concepție” a proiectului inițiat de USR. Mai exact, amendamentul depus de consilierul liberal a clarificat că acel coridor pietonal și ciclistic va fi amenajat de-a lungul malurilor lacurilor Băneasa, Grivița și Străulești.

A fost o precizare necesară - a apreciat Deaconescu – astfel încât din text să nu reiasă că se dorește o amenajare de-a lungul lacurilor, pe ape.

De asemenea, amendamentul lui Deaconescu prevede că primarul Clotilde Armand ar trebui să comunice, la fiecare luni, Consiliului General cum progresează amenajarea promenadei.

Cu 32 de voturi pentru, 14 impotrivă și 5 abtineri, amendamentul lui Cătălin Deaconescu a fost adoptat.

S-a adoptat și un amendament depus de consilierul general Luminița Șerban (USR). Prin intermediul acestuia, se limitează la 5 ani perioada în care se transferă suprafețele de teren, de la ALPAB la Primăria Sectorului 1, în vederea amenajării Promenadei Verzi.

Ulterior, prerioada se poate prelungi. Dar, în cazul în care Sectorul 1 nu va amenaja promenada promisă, terenurile se vor întoarce la Administrația din subordinea primăriei Capitalei.

Tot potrivit amendamentului depus de Luminița Șerban, costurile amenajării Promenadei Verzi vor fi de 154 de milioane de lei. Costurile, eșalonate pe ani, vor putea fi plătite cu bani din mai multe surse, printre care bugetul local al Sectorului 1 și PNRR.

În cele din urmă, cu 30 de voturi pentru, 16 împotrivă și 3 abțineri, proiectul a fost adoptat.

Iar asta înseamnă că, dacă are bani, Primăria Sectorului 1 se poate apuca de promenadă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇