Valeriu Gheorghiţă: Acoperirea vaccinală nu este suficientă. Se observă o creştere cu 50 la sută a cazurilor de Covid în România

Valeriu Gheorghiţă: Acoperirea vaccinală nu este suficientă. Se observă o creştere cu 50 la sută a cazurilor de Covid în România

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a declarat că în România sunt 4,7 milioane de persoane cu schema completă de vaccin antiCovid.

El spune că este un mare avantaj, comparativ cu alte state care au prelungit intervalul dintre cele două doze, în contextul apariţiei variantei virale Delta.

”În momentul de faţă vorbim de peste 4,9 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză, peste 4,7 milioane de persoane vaccinate cu schemă completă.

Este un mare avantaj, spre deosebire de celelalte ţări care au decis să prelungească intervalul dintre cele două doze şi vedem, în perspectiva acestei variante virale Delta, cât de importantă este vacinarea cu schemă completă, pentru a ne proteja pentru riscul de spitalizare şi deces”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, la Antena3, miercuri seară.

ADVERTISING

Cu toate acestea, el recunoaşte că acoperirea vaccinală nu este suficientă faţă de imunitatea colectivă propusă de peste 70%.

”Suntem la 7 luni de la debutul campaniei de vaccinare, dacă ne uităm la valori absolute, dacă ne uităm la valori de acoperire vaccinală, nu este suficientă faţă de imunitatea colectivă propusă de peste 70%.

Însă eforturile noastre vor fi susţinute în perioada următoare şi în ceea ce priveşte partea logistică, partea organizatorică şi în ceea ce priveşte partea de comunicare şi de informare”, a declarat Gheorghiţă.

Misiune dificilă

Întrebat cum vor fi convinşi să se imunizeze cei care nu s-au vaccinat până acum, Gheorghiţă a declarat că aceasta este o misiune dificilă.

ADVERTISING

”Este o misiune dificilă mai ales în contextul în care segmentul populaţional căruia ne adresăm acum este tocmai segmentul pe de o parte ezitant, pe de o parte segmentul dezinteresat de tot ce înseamnă protejarea sănătăţii personale şi a sănătăţii colective.

De aceea cred că este greu tot acest proces de convingere în ceea ce priveşte beneficiile vaccinării. Sigur că evoluţia epidemiologică favorabilă a demotivat o bună parte dintre persoane în sensul în care nu neapărat au renunţat la ideea de vaccinare, ci au decis să amâne acest demers.

Dar aş vrea să transmit un mesaj clar, că este perioada oportună în care putem să ne vaccinăm pentru că un val patru de o amplituine importantă poate să fie prevenit, încă avem timp în această perioadă, să putem preveni o creştere importantă a numărului de cazuri”, a declarat Gheorghiţă.

ADVERTISING

Valeriu Gheorghiţă a adăugat că se observă o creştere cu 50 la sută a cazurilor în România, în ultimele şapte zile.

”Dacă ne uităm la media cazurilor, în România, din ultimele 7 zile, constatăm o creştere cu 50% faţă de media cazurilor din cele 7 zile precedente”, a declarat Gheorghiţă.

Citește și:



În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇