Doamna consilier prezidențial Ligia Deca a ieșit în două interviuri călduțe pentru a explica nimic despre nimic în privința “României Educate”.
Singurul aspect cât de cât de reținut din discursul în limbă de lemn al dnei Deca este că s-ar face un pas înapoi în privința bacalaureatului unitar, care ar urma să fie mai puțin unitar.
În privința admiterii autonome în licee, dna Deca nu are niciun răspuns concret pentru riscul de corupție. Pentru riscul de a pierde în licee slabe copii buni, căzuți imediat sub linie la admitere. Pentru fabrica de meditații care se va deschide în liceele căutate, eventual cu onorariu de succes.
Dar dna Deca spune clar ceva tragic în privința nivelului de fundamentare a propunerii: „Modul în care se vor pune în aplicare aceste examene de admitere, ca o formă de pilotare, ne va spune dacă propunerea noastră este bună sau nu”.
Adică Administrația Prezidențială face experimente pe copii, înțelegem, și asumă riscul unor zone sau generații de sacrificiu.
Ceea ce trebuia acum nu era încă un vraf de foi. Precedenta strategie, din care a izvorât Legea educației naționale, era foarte bună și nu trebuia decât aplicată. Pentru asta nu a lipsit însă doar voința politică.
Indiferent cât de frumoasă e caroseria, cât de spectaculoasă e accesorizarea, cât de comode sunt scaunele, cât de bună e șoseaua, dacă motorul mașinii e stricat, ea nu te va duce niciunde.
La fel și cu învățământul, dacă profesorul nu e de calitate, nici actul de educație nu are cum să fie de calitate.
Așadar, ceea ce ar fi trebuit făcut acum ar fi fost o ampla evaluare a corpului didactic și, în funcție de rezultatul evaluării, o reșcolire a celor deficitari.
Iată ce spunea într-un interviu acordat SpotMedia.ro, prorectorul UB, Sorin Costreie:
“ I have a dream! Mă gândesc că ar trebui să facem cursuri foarte serioase cu profesorii. (…) Aș vedea un program național de bună “infectare” cu acest “virus” critic (al gândirii critice- n.red). Odată format profesorul, indiferent de materie, va transmite acest virus copiilor și îi va face mai creativi, mai reflexivi.
Ar trebui să fim cu mult mai atenți ce primim, ce păstram în sistem și ar trebui să-l facem mai atractiv.
Sunt chestiuni în explozie după 30 de ani. Dacă ne uităm cine a intrat în sistem, situația e tragică. E o analiză care arată că majoritatea profesorilor, la fel că majoritatea parlamentarilor, au diplome obținute la o anumită universitate particulară.(…)
Dacă 20 de ani a fost într-un fel, nu pot să-l schimb peste noapte, oricâte cursuri aș face, dar măcar să-l pun pe gânduri. Iar dacă văd că e de neschimbat, scuzați-mă, datoria mea că stat, responsabilitatea mea în fața părinților, a copiilor, a societățîi, este să-l scot.”
Ar trebui evaluate și perfecționate periodic, nu doar o singură dată, în primul rând dimensiunea pedagogică și de adaptare la digitalizare.
Apoi, pentru a obține o reală egalitate de șanse, ar trebui aleși profesorii cei mai pricepuți și la materia lor, și la predarea online care să înregistreze lecțiile online. Iar aceste lecții să poată fi accesate de orice copil din orice colț al țării.
Orice copil să poată vedea oricând, de oriunde, de câte ori are nevoie lecția predată de un profesor de top. Ceea ce ar trebui dublat de un program de dotare tehnică a fiecărei școli care să aibă câteva dispozitive necesare pentru vizionarea lecțiilor respective.
O altă linie esențială ar fi ca în Educație să nu mai ajungă ca acum majoritar cei care nu au reușit să-și facă un rost într-un domeniu mai bănos.
Și asta ar presupune să nu îi subordonezi unor directori numiți politic, să îi ajuți logistic și să îi plătești bine. Eu nu cred că societatea s-ar opune unui efort major, cum a fost în cazul medicilor, de exemplu. Sau măcar unor soluții alternative, cum ar fi scutirea de impozite, ca în cazul IT-iștilor.
Dar cu atât de puțini profesori cu vocație și atât de mulți eșuați în învățământ nu ai cum să aplici nicio strategie, oricât de bună ar fi ea. Iar dacă îi plătești bine și le creezi condiții, îi poți evalua periodic drastic ca să își păstreze locul. În context, aș elimina titularizarea.
După ce ai un corp didactic cât de cât uniformizat, poți trece la o standardizare a notării. Astfel încât un 10 sau un 8 să însemne cam același lucru (cu inerenta marjă foarte mică de subiectivism) peste tot.
Tezele naționale nu numai că nu trebuie scoase, dar trebuie întărite.
Ceea ce mai trebuie ar fi să creezi un corp de evaluatori pentru examenele naționale. Să îi pregătești special, să le dai un statut special inclusiv financiar, care să atragă însă și o sancțiune penală pentru orice oră de meditație pe care ar acorda-o.
Cu ei să faci nu doar evaluarea tezelor, ci și subiectele. Faptul că evaluarea de acum nu relevă în suficientă măsură aptitudinile elevului este din cauza subiectelor, nu a formulei de examen.
Dar ministerul nostru nu vrea decât să arate ce note mari se iau și ce minunat merg lucrurile în Educație.
Și nu este vorba doar despre dificultatea subiectelor. Nu văd de ce trebuie să rămânem prizonierii celor două materii de examen. Iar la repartizare de ce să nu valorizezi prioritar nota la materia care se potrivește profilului liceului ales?
După ce aduci la nivelul dorit corpul didactic, în câțiva ani, desigur dacă începi azi, soluțiile pentru restul problemelor vor deveni evidente, dacă desigur problemele vor mai exista.
Educația are motorul gripat, cu greu ajunge de la moară până la gară, iar noi mestecăm planuri despre cum am vrea să ajungem cu el pe Marte.
Alte informații relevante pe subiect:
