Le zdrobim copiilor creativitatea, starea de a fi altfel și cultivăm memorizarea, repetabilitatea și toleranța față de a te inspira de undeva. Ar trebui să facem cursuri foarte serioase cu profesorii și cine nu se schimbă ar trebui să mai facă doar lucruri cu impact minimal educativ, spune conf. univ. dr. Sorin Costreie, prorectorul Universității București, consilier pe probleme de educație al premierului.
Într-un interviu pentru SpotMedia.ro, conf. Costreie a apreciat că prelungirea vacanței de primăvara deconectează copilul de școală prea mult timp. Ar fi fost preferabilă școala online, dar și prelungirea anului școlar:
“Părinții au fost vehemenți pentru că s-a schimbat ceva. Când scoți omul din structura congnitivă e buimăcit, de cele mai multe ori spunem ‘nu’, apoi ne gândim. Poate greșeala a fost că s-a comunicat prea repede și nu s-a discutat“.
Conf. univ. dr. Sorin Costreie consideră că de cursuri remediale ar avea nevoie și studenții, în cazul domeniilor care au o componentă empirică puternică.
Sorin Costreie este specializat în filosofia limbajului, filosofia matematicii şi logică filosofică, este conferenţiar la Facultatea de Filosofie a UB, Departamentul de Filosofie Teoreticӑ. A facut stagii de cercetare în Italia, Germania, Spania, SUA şi Canada.
Din punctul de vedere al profesorului și al părintelui, în primul rând, soluția vacanței suplimentare în aprilie este una corectă?
Nu am fost direct implicat în luarea acestei decizii. Poate măsura nu e atât de bună din punct de vedere pedagoic. Avem nevoie să nu deconectăm copilul atâta timp. Pentru clasele care vor avea vacanță o lună, părintele din mine vă spune că e mult.
Era preferabilă școala online în locul săptămânilor suplimentare de vacanță?
Personal, cred că da. Experiența cu școala online pe care o am cu copilul meu de clasa a IV e foarte bună, dar recunosc că am avut noroc de o doamnă învățătoare foarte bună, care a făcut trecerea, mental vorbind, foarte repede și nu a văzut online-ul doar ca pe o soluție de criză, ci a speculat avantajele acestui sistem.
Care sunt ele?
Fiul meu s-a adaptat foarte repede, deși este un individ foarte sociabil. Sigur că îi lipsesc colegii și interacțiunea, extrem de importante. Dar Tudor e cel mai înalt din clasă, stătea ultimul și deși era foarte activ, nu îl vedea întotdeauna când voia să intervină.
În online se creează o democrație a reacției – sunt toți la aceeași distanță.
Din punctul de vedere al profesorului care predă de un an online, am văzut o altă dinamică, oameni care în format fizic erau mai inhibați, în online erau cu mult mai dezinhibați. Răspunsurile, atenția, interactivitatea erau mai bune.
La nivel macro, avantajul e - atunci când ai baza materială asigurată, pentru a nu lărgi discrepanțele – propagarea unui învățământ de calitate.
Să zicem Geografie de clasa a VI-a: găsim profesorul care știe cel mai bine să predea geografie în mediu online și îl filmăm. Trebuie să fie filmări mai complexe, pentru că elevii sunt mai receptivi la conținut multimedia.
La filmare trebuie să aibă acces toți elevii, dar și toți profesorii din țară, care și ei pot învăța de la un coleg. (cum selectăm cel mai bun profesor - minutul 11.12)
Adică învățământul hibrid autentic.
Da. Învățământ hibrid înseamnă să apelezi și la resurse de tipul acesta care să stimuleze mai mult copiii, nu să predai fizic la 15 copii și restul urmăresc de acasă.
Asta e pentru varianta ideală a copilului care are tot ce îi trebuie pentru învățământul online.
Da, situația din România e departe de a fi ideală. Dar noi gândim strict în termenii dotării tehnice. Și dacă e vorba despre unul dintre cei 7 frați care trebuie să facă lucruri? Am pierdut șansa de a hrăni copiii cu lapte și corn. Ce facem dacă e flămând?
E simplist să mă asigur doar că are tabletă și telefon, mai ales în mediile defavorizate.
Deși toată lumea se plânge de școală online, de pierderile copiilor, părinții au fost cei care s-au opus prelungirii anului școlar cu două săptămâni măcar. Nu ar fi fost de așteptat ca părinții să fie primii doritori să se recupereze cât mai mult?
Principala frână sunt habitudinile noastre mentale. Orice schimbare vrei să faci, vei avea o contrareacție, uneori substanțială.
Da, e o ruptură de o lună cu bunul mers al școlii, dar ce înseamnă o ruptură de 3 luni, din iunie până în septembrie? Trebuie să ne gândim la competitivitatea copiilor noștri față de celelalte sisteme. În Germania, structura anului școlar e pe landuri. Ar trebui gândit la asta.
Independent de situația pandemică, de ce trebuie ca școala să înceapă fix pe 15 septembrie? Dacă am decala pe regiuni cu o săptămână sau două, beneficiile ar fi mari inclusiv pentru turism.
Da, părinții au fost vehemenți pentru că s-a schimbat ceva. Când scoți omul din structura congnitiva e buimăcit, de cele mai multe ori spunem "nu", apoi ne gândim.
Poate greșeala a fost că s-a comunicat prea repede și nu s-a discutat. Dialogul și argumentele sunt cruciale, chiar dacă poate sună vetust. Dacă omul înțelege de ce, își schimba mai ușor settingul mental.
Școala online a favorizat frauda și impostura?
Vă referiți la cazul de la Drept…
Nu numai. Mă refer și la cazuri în care părinți chemați să colaboreze cu pofesorii pentru evaluări online au fraudat și și-au ajutat copii să afle subiectele mai repede sau să copieze.
Suntem specialiști în furatul propriei căciului și, sigur, toți suntem specialiști în educație.
Nu suntem pregătiți să veghem și să dăm examene în noul context. Profesorul meu Adrian Miroiu ne-a dat la logică filosofică o listă cu probleme și ne-a lăsat două săptămâni. Depinde ce vrei să testezi.
Referitor la dimensiunea morală, cred că totul pleacă de la grădiniță, de la sistemul de educație…
…De la părinți
Exact. Le cerem să ne repete poezii. Îl ridicăm în slăvi pe Gheorghiță care recită “Cățeluș cu părul creț”. Dacă la pictură, Fanel face lucrurile total altfel, vom vrea să-l înregimentăm: ai mai văzut pe cineva care face așa ceva? Îi zdrobim creativitatea, starea de a fi altfel. Cultivăm așa ceva în societate și în modelele noastre educative? Nu!
Cultivăm memorizarea, repetabilitatea și toleranța față de a te inspira de undeva.
Mai bine vino cu un răspuns al tău, pe care îl poți argumenta, chiar dacă e imperfect, decât cu unul care pare nemaipomenit, dar nu e “mestecat”. Dacă mintea nu digeră, ci doar repetă, e crunt.
Nu ar fi fost această criză un moment bun să întoarcem masa și să începem o reformă a metodelor de predare?
Momentele de criză ar trebui să fie și momente de reflecție. Ce ar trebui păstrat în nou context? E un moment de analiză și testare. Și acest lucru nu se face suficient.
Am putea testa modele, la diferite școli, apoi să aplicăm la nivel macro. Suntem reactivi, nu proactivi.
Asta nu depinde și de calitatea cadrelor didactice? Unele se dau peste cap să facă tot ce se poate, dar le mai distrug și părinții eforturile, alții nici nu știu să deschidă computerul deși poate predau chiar TIC.
Eu cred că una dintre cele mai mari probleme o reprezintă calitatea oamenilor și modul în care îi învățam.
I have a dream! Mă gândesc că ar trebui să facem cursuri foarte serioase cu profesorii. Se poate testa pilot pe niște școli.
Văd trei dimensiuni:
1.Gândire critică, care e ca un “virus”
2.Dimensiunea etică, furtul căciulii
3.Reactivitate pedagogică, specialiștii în pedagogie îi pot învață ce e bine de făcut în diverse situații. Niște algoritimi minimali pe care să îi aplice cu discernământ pentru a face și viața lor și a copiilor mai confortabilă.
Aș vedea un program național de bună “infectare” cu acest “virus” critic. Odată format profesorul, indiferent de materie, va transmite acest virus copiilor și îi va face mai creativi, mai reflexivi.
Ar trebui să fim cu mult mai atenți ce primim, ce păstram în sistem și ar trebui să-l facem mai atractiv.
Sunt chestiuni în explozie după 30 de ani. Dacă ne uităm cine a intrat în sistem, situația e tragică. E o analiză care arată că majoritatea profesorilor, la fel că majoritatea parlamentarilor, au diplome obținute la o anumită universitate particulară.
Și acești oameni sunt “infectabili” cu virusul bun?
Pe unii ar putea să-i dea peste cap. Dacă 20 de ani a fost într-un fel, nu pot să-l schimb peste noapte, oricâte cursuri aș face, dar măcar să-l pun pe gânduri. Iar dacă văd că e de neschimbat, scuzați-mă, datoria mea ca stat, responsabilitatea mea în fața părinților, a copiilor, a societății, este să-l scot.
Sigur, nu o să-l arunc, este și demensiunea socială, pot să-l pun să facă în școală lucruri cu impact minimal educativ.
Pentru elevi se vor organiza, când se va putea, cursuri remediale (cum ar trebui ele organizate pentru a fi eficiente - min 31.20), dar nu au și studenții nevoie de așa ceva? Mă gândesc mai ales la facultățile de Medicină. Dincolo de examenele care s-au dat cum s-au dat, nu s-ar impune niște evaluări suplimentare și niște recuperări mai ales pe partea practică?
Ba da. În primul rând la Medicină, dar partea practică e importantă în toate domeniile care au o componentă empirică puternică. La biologie, chimie, psihologie nu se poate doar cu teorie.
În toate științele cu o componentă empirică puternică ar trebui să existe remediale. Nu există acțiuni sistemice, ar fi și greu având în vedere autonomia universitară. Rămâne la latitudinea fiecărui profesor să testeze și să acționeze.
Studenți mulți înseamnă mai multe norme didactice, mai mulți bani. Dorința de a avea cât mai mulți studenți nu provoacă o scădere a exigenței la examene?
Asta vine din faptul că finanțam învățământul universitar /student. Sistemul a fost bun inițial, dar am ajuns la momentul la care te obligă să scazi ștacheta.
Dacă nu trec nu știu câți studenți, există pericolul desființării programului. Ce se va întâmpla? Îmi va afecta departamentul, facultatea etc. Studenții se vor duce în cea mai mare parte la o altă facultate cu profil asemănător și își vor lua diploma. Așa că sistemul mă obligă să scad calitatea.
Soluția ar fi ca finanțarea să urmeze calitatea, să se fie finanțare /program nu per student. Sunt mai multe modele în lume. E un bun moment de reflecție.
De exemplu, avem o problemă națională cu finanțarea limbilor străine rare. Există câteva limbi care se studiază numai la UB. Finanțarea lor e foarte mică.
Statul român are interes să aibă specialiști în niște limbi? Cred că da. Armata, MAE, serviciile de securitate au nevoie de traducători.
Să zicem că vine ministrul pakistanez de Externe. Dacă nu ai o școală bună în România - și nu e ușor de înființat, ci de distrus - apelezi la cineva din afară. Ai siguranță în chestiuni de nuanță?
Fiind apropiat zonei guvernamentale, ați constatat că există voință politică pentru genul acesta de reforme?
Interes există, dar nu pot spune că e principala problemă. E adevărat că la nivel global un premier trebuie să ia în calcul toate componentele. Și educație, și sănătate, și factorul economic.
Am discuții pe această temă, atrag atenția asupra acestor probleme, nu mă lovesc de un zid. Există o aplecare și încerc și eu să înțeleg dansul pe care trebuie să-l facă un premier, un ministru în situații de criză, mai ales fără precedent.
E ușor să judeci decidenții din afară, dar când vezi ce e înăuntru, cu ce te confrunți…
Marea problemă mi se pare de interoperabilitate. Modul în care abordezi o problema din mai multe pespective, traducând-o în actul guvernamental dintre mai multe ministere. Cum conlucrează ele? Acolo se mai poate lucra.
Și aș mai lucra pe un alt tip de informare, pe comunicare. Oamenii acționează altfel când li se spune, cu cât mai devreme cu atât mai bine, și mai ales când li se explică de ce.
Datele ar trebui să fie mai transparent comunicate și e necesar apelul la știință. Am o problemă cu pandemia de fake news , cu pandemia de dezinformare.
Pseudoștiința ucide! Uitați-vă la cazul doctoriței care a spus că nu trebuie să ne punem masca de oxigen și au murit oameni.
Aș vrea să dezvoltăm știința, să o comunicăm mai bine, să îi atragem pe copii, să ne bazăm deciziile pe analize științifice.
