Dacă era PSD

Dacă era PSD

Membrii de partid trebuie să posteze fotografii de grup cu prim-ministrul, să folosească un anumit hashtag în postările din social media și să dea exemple de buna guvernare pe care o exercită liderul.

„Asta înseamnă să ai prim-ministru responsabil!”, a scris Alina Gorghiu pe contul de Facebook, publicând câteva fotografii în care premierul Florin Cîțu, cu mânecile suflecate, este în mijlocul oamenilor ale căror locuințe au fost inundate.  

Mussolini, imediat ce a fost numit în fruntea Guvernului, cerea o platformă pe care să urce ori de câte ori se adresa mulțimii.

„Trebuie să fiu văzut de cât mai mulți” devenise strategia pe care o respecta dumnezeiește, chiar și atunci când nu mai avea opoziție nici în partid, nici altminteri.

Mult după ce devenise dictatorul pe care l-a reținut istoria, Mussolini stătea la biroul de la fereastră, să poată fi văzut din stradă, și răspundea scrisorilor pe care le primea.

Pentru orice lider politic populist, simpatia și chiar adulația populare sunt combustibil de putere. Văzând puterea, aproape atingând-o, oamenii vor avea iluzia că participă la ea, că primesc o bucată, că prezența lor acolo e la rândul ei văzută.

Acestui fenomen Jean-Luc Berlet îi spune „complexul lui Dumnezeu”: frustrați că nu sunt Dumnezeu, oamenii tind să accepte autoritatea atâta vreme cât participă la ea.

Or, istoria a arătat că poți participa la puterea absolută, cauționând-o, când nu îi ești de-a dreptul complice, și că oamenii pot legitima și un lider populist, atâta timp cât primesc și ei o bucată iluzorie de putere.

Frustrarea de-a nu fi Dumnezeu a dus în istoria pe care noi o cunoaștem la marxism, nu întâmplător Marx a ales ca motto pentru teza de doctorat cuvintele lui Prometeu: „Îi urăsc pe toți zeii”. De aici pretenția comunismului și a nazismului de a lua locul sacrului, având pretenția de a fi religii fără Dumnezeu.

A fost o paranteză al cărei scop nu e comparația, pentru că istoria nu mai permite lideri de tipul lui Mussolini, în Occident, dar nu ne ferește de conducători politici de tipul lui Viktor Orban sau de politicieni populiști, așa cum a dovedit-o din plin Florin Cîțu.

Mecanismul puterii este același.

Liderii care intră în acest tipar știu că autoritatea lor în fața subalternilor depinde de capitalul de popularitate și simpatie pe care îl pun în mișcare.

Ei nu pot  miza pe o autoritate profesională, ceea ce înseamnă că poziția de lider e destul de fragilă, și atunci fac pe popularii. „Uitați-vă la mine, oamenii mă plac!” se aude ca o promisiune „Cu mine în frunte, oamenii ne vor vota.”

Așa se explică turneul electoral public pe care îl face prim-ministrul Florin Cîțu, amestecând nepermis atributele de premier cu acelea de candidat pentru președinția partidului.

De altfel, și fotografiile postate de Alina Gorghiu, cu Florin Cîțu „la treabă, printre oameni”, așadar văzut și plăcut, demonstrează aceeași utilizare a funcției publice pentru a obține o funcție, așadar un folos propriu, în partid.

Aflat în Ardeal – „Ardealul e cu noi!”, să transmită liberalii din tabăra Cîțu, li se indică într-un punctaj publicat de G4Media, cu antetul oficial al Guvernului – în campanie, premierul a făcut un popas și în localitățile inundate, unde a stat la poza menită să transmită liberalilor indeciși să îl voteze, pentru că el este cel popular și simpatizat.

Mulți s-au întrebat de ce face PNL din cursa pentru șefia partidului, așadar o afacere internă, o campanie publică de răsunet, cu turnee electorale, discursuri, strategii de putere publică.

De ce România a devenit o scenă politică falsă pentru socotelile unui partid aflat la guvernare? De ce poporul e luat să țină partea unui funcționar public – prim-ministrul – într-o luptă strict partinică?

Deficitul de autoritate pe care Florin Cîțu știe că îl are în fața liberalilor e motivul pentru care simte nevoia unei alte surse de validare: simpatia poporului.

De aceea, puterea de cumpărare crește, restricțiile cad și vaccinarea și-a atins scopul, de asta oamenii nu se mai vaccinează și tot de asta lupta pentru putere din PNL a luat forma unei campanii electorale populare.

Așa cum a remarcat profesorul de științe Andrei Țăranu, într-un interviu acordat SpotMedia.ro, pe termen lung, strategia poate fi perdantă: la finalul luptei, oricare ar fi câștigătorul, „poporul” care a fost jucat electoral nu va primi nimic și va înțelege că a fost amăgit.

Dincolo de ce face sau nu PNL, însă, prim-ministrul țării a folosit instituția Guvernului pentru a obține puterea în partid.

Antetul instituției pus pe un punctaj politic este o uzurpare nepermisă într-un sistem democratic liberal (în sensul clasic, nu partinic) și nu e blamabil doar când PSD e la putere. Premierul Florin Cîțu nu poate spune, așa cum a făcut-o, că el nu știe nimic, pentru că aici e iarăși un derapaj, eschivarea de la funcția publică.

Și USR PLUS e în campanie politică, dar are meritul de a nu pretinde că lupta internă pentru putere e o chestiune de interes public.

Vezi şi analizele: Autocompromiterea lui Cîţu și spirala tăcerii, dar şi Hai hui prin găvăreala festivistă din PNL

Citeşte şi alte texte semnate de Magda Grădinaru


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇