Tătaru dă asigurări că mai sunt locuri în secțiile de Terapie Intensivă

Tătaru dă asigurări că mai sunt locuri în secțiile de Terapie Intensivă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat vineri că nu s-a depăşit capacitatea secţiilor secţiilor ATI şi că aceasta va fi crescută, fiind făcută zilnic o evaluare a numărului de paturi şi a pacienţilor care au nevoie de terapie intensivă.

„Nu depăşeşte numărul paturilor ATI (numărul bolnavilor, n.r.). După cum ştiţi, noi avem evaluarea pe care o facem în fiecare zi şi, mă repet, evaluarea pe care Inspecţia de Stat din fiecare DSP o face în fiecare zi, tocmai pentru a şti la nivelul fiecărui judeţ câte paturi sunt de ATI, câte paturi sunt dedicate COVID, câte paturi sunt ocupate, câte paturi sunt libere, din cele ocupate câţi pacienţi sunt pe ventilaţie mecanică invazivă, câţi sunt pe ventilaţie neinvazivă sau câţi sunt pe un suport de oxigen, care pot fi trecuţi pe o terapie intermediară.

ADVERTISING

În acest moment, noi avem această evaluare, nu s-a depăşit numărul de paturi, noi creştem de la o zi la alta acest număr de paturi, readaptăm. Am solicitat şi medicilor curanţi să reanalizeze fiecare pacient în parte şi să creeze acele secţii de terapie intermediară în care aceşti pacienţi, care au ieşit de pe ventilaţie invazivă sau neinvazivă, să poată fi cazaţi şi trataţi medical, în vecinătatea secţiilor de ATI, urmând ca, în funcţie de evoluţie, să revină în ATI sau să meargă pe secţiile respective", a declarat Nelu Tătaru, la Sfântu Gheorghe.

Bilanț cu aproape 9.500 de cazuri noi de COVID și 174 de morți. Rata de infectare în București sare iar de 5 cazuri la 1.000 de locuitori (Infografice)

ADVERTISING

Internările în ATI cresc de la o zi la alta

El a precizat că internările în terapie intensivă cresc de la o zi la alta şi reprezintă "cumulul cazurilor din ultimele două săptămâni, care decompensează sau care evoluează în mod nefavorabil" şi de aceea se fac evaluări la nivel local pentru a asigura actul medical în terapie intensivă.

Ministrul Sănătăţii a apreciat şi munca personalului medical din secţiile de terapie intensivă, punctând faptul că în spatele fiecărui deces este o luptă crâncenă cu boala.

"Noi trebuie să privim acum fiecare pacient într-un context al patologiei lui, al comorbidităţilor, al prezenţei la spital şi al răspunsului la tratament. Avem un medic curant care decide conduita, dar acel medic curant nu poate decide şi soarta acelui pacient, în condiţiile în care depinde foarte mult şi de momentul prezenţei la spital. Noi trebuie să vedem în spatele fiecărui deces şi o muncă titanică a unui personal medical din terapie intensivă.

ADVERTISING

Dacă pentru cei cu cazuri uşoare şi medii asistentul, infirmiera sunt baza, medicul, care intră periodic, aici trebuie să ştiţi că fiecare pacient de terapie intensivă are în jurul lui trei-patru persoane care permanent modifică o poziţie, modifică nişte parametri, adaptează un tratament. Este o luptă crâncenă cu boala în spatele fiecărui deces. Haideţi să vedem şi efortul mare al unui personal medical", a explicat ministrul Sănătăţii.

Cea mai neagră zi din pandemie la nivel global și 666.000 de cazuri noi, tot un record mondial

Se pot face detașări unde e nevoie

În legătură cu lipsa de personal medical din spitalele suport COVID-19, Nelu Tătaru a spus că se pot face detaşări acolo unde este nevoie.

"Am cerut o reevaluare a personalului medical în fiecare unitate spitalicească, în fiecare judeţ şi la nivel naţional. La nivel naţional avem, în acest moment, să spunem, un nucleu în care redirijăm sau detaşăm acest personal acolo unde este nevoie. Solicitările se fac de către fiecare unitate medicală către Comitetul Naţional de Coordonare a Intervenţiei, iar de acolo se detaşează acest personal", a mai spus Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a vizitat Spitalul de Urgenţă din Sfântu Gheorghe şi Spitalul de Recuperare Cardiovasculară din Covasna şi a precizat că a făcut, împreună cu autorităţile locale, o reevaluare a situaţiei pandemice din judeţ, a investiţiilor derulate, dar şi o reevaluare a unui management integrat, în ceea ce priveşte tratarea cazurilor de COVID-19. 

Citește și:

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇