Medicul Raed Arafat explică decizia de a implica studenţi la Medicină şi absolvenţi care nu au terminat rezidenţiatul în activitatea din spitale prin faptul că sistemul sanitar, care oricum suferea din cauza lipsei cadrelor specializate, se confruntă cu probleme din cauza infectării medicilor şi asistenţilor.
El arată că este vorba despre tineri care sunt pregătiţi să lucreze la patul pacienţilor. El spune că studenţii medicinişti pot lucra pe post de asistenţi, iar rezidenţii îşi pot desfăşura activitatea sub coordonarea medicilor specialişti, lăsând acestora timp să se concentreze asupra a ceea ce „trebuie să facă”.
”Avem nevoie de personal”
"Avem nevoie de personal, avem nevoie de forţă de lucru, fără nicio discuţie, asta nimeni nu o ascunde. Noi, oricum, suntem sub normă în mai multe locuri şi asta este o chestie cronică, nu e o chestie care s-a întâmplat acum, dar mai avem acuma şi o agravare a situaţiei prin faptul că unii se îmbolnăvesc, alţii rămân izolaţi sau carantinaţi la domiciliu, alţii sunt internaţi.
Şi atunci sunt două soluţii: pentru partea de îngrijiri la nivel de asistenţă medie, adică asistenţi medicali, recrutarea studenţilor este o soluţie foarte bună în acest sens, studenţii oricum sunt pregătiţi să lucreze în unităţi sanitare, ştiu ce înseamnă un pacient", a declarat Arafat, vineri, la Sibiu.
3.000 de studenţi care să îşi desfăşoare activitatea în spitale
El a precizat că se poate recruta un număr de până la 3.000 de studenţi, care să îşi desfăşoare activitatea în spitale.
"Pe partea rezidenţilor, să le dăm drept de liberă practică, credeţi-mă că nu suntem singura ţară care facem asta. Recrutarea medicilor care intră în rezidenţiat, care au terminat Facultatea de Medicină, ca să ajute sub îndrumarea medicului specialist, asta dă timp medicului specialist să se dedice exact la ce trebuie să facă”, a adăugat Raed Arafat.
Acesta a explicat că multe state europene au păstrat stagiatura, iar acordarea dreptului de liberă practică rezidenţilor în România "va reduce presiunea asupra celor care lucrează de opt luni şi au obosit foarte mult”.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro: