Primul medicament creat de Inteligența Artificială e testat pe oameni

Primul medicament creat de Inteligența Artificială e testat pe oameni
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O companie din Hong Kong a început testarea pe subiecţii umani a primului medicament creat vreodată exclusiv de inteligenţa artificială.

Insilico Medicine, un startup de biotehnologie din Hong Kong, a creat primul medicament la a cărui cercetare a fost folosită doar inteligenţa artificială.

Medicamentul este numit INS018_055 şi este folosit pentru tratarea fibrozei pulmonare idiopatice, o formă de boală pulmonară cronică.

„Este primul medicament creat în întregime de inteligenţa artificială generativă care a ajuns la studiile clinice umane de fază II”, spune Alex Zhavoronkov, fondator şi CEO al Insilico Medicine.

ADVERTISING

Procesul de cercetare a început în 2020, cu scopul de a găsi un leac la afecţiunea pentru care existau doar medicamente ce puteau numai să încetinească progresul bolii.

Prima fază a testelor se derulează în China, pe parcursul a 12 săptămâni. Apoi, acestea vor fi extinse în Statele Unite şi se va ajunge la 60 de subiecţi din 40 de oraşe.

Insilico Medicine a primit până acum finanţări de peste 400 de milioane de dolari.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇