Femeile din Scoția primesc, gratuit, absorbante și tampoane, după ce o lege în acest sens a intrat luni în vigoare. Este prima astfel de lege din lume.
Proiectul care prevede distribuirea gratuită a acestor produse de igienă intimă pentru femei a fost adoptat în unanimitate de parlamentarii scoțieni în noiembrie 2020, scrie CNN.
Potrivit legii, produsele vor fi disponibile în clădiri publice, inclusiv în școli și universități din toată Scoția. Va fi responsabilitatea autorităților locale și a furnizorilor să se asigure că produsele sunt disponibile gratuit.
Legea a fost inițiată de parlamentarul laburist scoțian Monica Lennon. „Sunt mândră de ceea ce am realizat în Scoția. Suntem primii, dar nu vom fi ultimii”, a scris Lennon pe Twitter luni.
Parlamentarul a spus că aproape 20% dintre femeile din Scoția trăiesc în sărăcie și nu își permit produse pentru igiena intimă.
Legea face parte dintr-un șir de programe concepute pentru a combate sărăcia în Scoția. Primarul Londrei, Sadiq Khan, a lăudat noua lege pe Twitter și a cerut guvernului Marii Britanii mai multe măsuri în acest sens.
„O zi monumentală. Acum este timpul ca guvernul Regatului Unit să urmeze exemplul”, a scris Khan.
Anul trecut, Germania a votat pentru reducerea cotei de impozitare a produselor de igienă pentru femei, după ce le-a considerat mai degrabă o necesitate zilnică decât un lux.