Postul intermitent, demontat de știință. De fapt, cât și când ar trebui să mănânci ca să slăbești

Postul intermitent, demontat de știință. De fapt, cât și când ar trebui să mănânci ca să slăbești
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Postul intermitent, cel care îți dictează să mănânci într-un interval de numai 6 – 8 ore pe zi – timp în care poți mânca oricât – a fost demontat de un studiu recent realizat în SUA.

După ce experimentele pe șoareci au arătat că acesta funcționează, cercetătorii de la Southern Medical University din Guangzhou, China, au monitorizat două grupuri de pacienți obezi, cu un stil alimentar diferit. În cadrul studiului, femeile au trebuit să consume 1.200 – 1.500 de calorii pe zi, iar bărbații 1.500 – 1.800 de calorii. Un grup a ținut post intermitent, mâncand doar în intervalul orar 8.00 – 16.00, iar celălalt, nu.

ADVERTISING

La finele perioadei de monitorizare, care a ținut un an, timp în care subiecții, peste 100, au fotografiat tot ce au mâncat, s-a descoperit că în ambele grupuri pacienții au slăbit similar, nefiind observate nici diferențe între circumferința abdominală, cea generală, masa musculară, rezistența la insulină sau glicemie, relatează dnyuz.com.

Cu alte cuvinte, postul intermitent nu a ajutat în mod special. Ce a contat a fost doar limitarea caloriilor (valabilă în ambele grupuri), au concluzionat oamenii de știință.

ADVERTISING

E primul studiu de anvergură legat de această dietă și chiar mulți dintre oamenii de știință s-au arătat mirați de rezultat. Dr. Ethan Weiss, cercetător în domeniul dietelor la University of California, în San Francisco, el însuși fan al postului intermitent pe care îl ține de 8 ani, s-a declarat surprins de rezultat, dar convins, în cele din urmă.

El însuși a realizat studii legate de postul intermitent, dar de scurtă durată (12 săptămâni). După 8 ani în care a mâncat doar după prânz și până la orele 20.00, a început să ia micul dejun cu familia și, spune el, toată lumea e de părere că a devenit un om mai agreabil.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇