Medicii din Timișoara fac bilanțul la un an de Covid: În primele săptămâni, intram la pacienți cu frică. A fost un an de coșmar, dar și de evoluție spectaculoasă (Video)

Medicii din Timișoara fac bilanțul la un an de Covid: În primele săptămâni, intram la pacienți cu frică. A fost un an de coșmar, dar și de evoluție spectaculoasă (Video)

Conducerea Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeş din Timişoara a susținut, miercuri, o conferință de presă, pentru a face bilanțul unui an de luptă cu pandemia de COVID.

Managerul spitalului, prof. dr. Cristian Oancea, a început prin a prezenta cifrele cu care s-a confruntat personalul unității.

”Într-un an de zile, vorbesc doar de COVID-19, ne-am confruntat cu 3.600 de pacienti. În acest moment spitalul nostru este plin de forme severe si foarte severe si am rugat ceilalți colegi de la alte spitale să ne susțină următoarele 2-3-4 săptămâni, pe care noi le vom considera critice”, a spus Oancea.

ADVERTISING

El a precizat că ”aproximativ 500 de pacienți, inclusiv colegi de-ai noștri de la alte spitale, au pierdut lupta cu această boală”, în timp ce prin sistemul de triaj au trecut într-un an 5.300 de pacienți.

”Au fost momente frumoase, au fost momente dureroase, am făcut și greșeli, le-am și îndreptat. Suntem oameni. Dar am fost 24 de ore din 24, 7 zile din 7 alături de pacienți. (...)

Aceste cifre poate par seci, dar semnifică oameni care s-au îndreptat către spitalul Victor Babeș si am fost alături de dânșii. (...)

ADVERTISING

În primele zile, săptămâni, intram la pacienți cu frică. Cu frică să nu ne contaminăm, cu teama că, dacă ne contaminăm, nu mai apucăm să ne vedem familiile și prietenii”, a povestit managerul, amintindu-și cum colegii care au tratat primele cazuri se dezbrăcau de combinezoane și mergeau să-și ia copiii de la grădiniță.

Dr. Musta: ”Spitalul nostru a avut cea mai spectaculoasă evoluție din ultimii 30 de ani”

A luat cuvântul și șeful secției de Boli Infecțioase, dr. Virgil Musta, care a spus că a fost un an de coșmar, dar pe care spitalul a reușit să-l transforme într-o oportunitate de dezvoltare.

ADVERTISING

”Avem un an de la începutul războiului cu acest virus. Eu l-aș numi un an de coșmar, pentru că ne-a schimbat viața tuturor și a fost un an dificil din toate punctele de vedere. Din punct de vedere profesional, din punct de vedere social, al relațiilor, al relațiilor cu familia... toți am avut de suferit și a trebuit să facem sacrificii.

În acest an, spitalul nostru a avut cea mai spectaculoasă evoluție din ultimii 30 de ani. Toată infrastructura spitalului a fost făcută în câteva luni, condițiile hoteliere au fost îmbunătățite, astfel încât fiecare salon a fost dotat cu TV, frigider și wi-fi. A fost schimbată și bucătăria, astfel încât să ne organizăm, să nu reprezentăm focar de infecție pentru noi și pacienții noștri”, a spus medicul.

El a amintit și cum spitalul a implementat numeroase protocoale de tratament, astfel că la jumătatea anului de pandemie avea cea mai mare rată de vindecare printre pacienții cu COVID și la acel moment niciun angajat nu fusese infectat.

Suntem în fața valului 3

Au luat cuvântul și directorul medical dr. Diana Manolescu, dar și dr. Monica Cialma, cea care a tratat primii pacienți cu COVID la secţia Boli Infecţioase I.

Acestea au precizat că spitalul a început pregătirile din ianuarie, chiar dacă primul caz a fost confirmat la ei pe 28 februarie.

Întreaga echipă a mulțumit atât presei, dar și cetățenilor, pentru sprijinul din acest an. Dr. Manolescu a făcut însă un apel către oameni să continue să respecte măsurile de protecție, pentru că deja e un trend ascendent al infectărilor noi.

”Cel mai probabil, suntem în fața valului 3”, a spus ea, precizând că principalul responsabil e tulpina britanică de Sars-CoV-2, mult mai contagioasă decât cea originală.

Amintim că, în România, primul caz de COVID a fost confirmat pe 26 februarie 2020. Primul deces cauzat de COVID a fost raportat pe 22 martie 2020.

1 an de Covid 19 la Spitalul de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Doctor Victor Babes Timisoara

Posted by Spitalul Victor Babes Timisoara on Wednesday, February 24, 2021

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇