Medic ATI: Cel mai mult te marchează chipurile celor care spun că, dacă ar putea da timpul înapoi, s-ar vaccina

Medic ATI: Cel mai mult te marchează chipurile celor care spun că, dacă ar putea da timpul înapoi, s-ar vaccina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dr. Elena Copaciu, medic primar de ATI la Institutul Matei Balş din Capitală şi specialist reîntors în sistemul de stat anul trecut pentru a le fi colegilor alături în perioadele grele de pandemie, a povestit cum este munca pe care o face în secţia de ATI unde ajung cazurile severe de pacienţi infectaţi cu Covid.

Expertul spune că cel mai mult o marchează acele cazuri pe care medicii nu le pot salva şi acele situaţii în care pacienţii mărturisesc pe patul de spital că, dacă ar avea puterea, ar proceda cu totul altfel, că s-ar vaccina şi i-ar proteja mai bine pe cei din jurul lor.

“Cel mai mult te marchează cazurile pe care nu le poţi salva. (…) Sunt chipurile pacienţilor care înţeleg, şi ne spun asta, că, dacă ar putea da timpul înapoi, ar proceda cu totul altfel.

ADVERTISING

S-ar proteja mai bine, s-ar fi vaccinat, i-ar fi protejat pe cei din jur, pentru că sunt multe situaţii în care în spital se internează soţ-soţie, soţ-soţie-copil, poate şi o bunică şi un bunic pe lângă, sunt focarele familiale în care cei vulnerabili evoluează cu forme grave.

Sunt situaţii în care oamenii internaţi în spital vin să-şi vadă soţul sau soţia în reanimare pentru ultima dată, sunt sfâşietoare aceste momente, sunt foarte greu de urmărit pentru tot personalul medical, nu e nimic uşor în terapie intensivă, dar astfel de momente sunt sfâşietoare”, a explicat pentru dr. Elena Copaciu, medic primar ATI la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală.

ADVERTISING

Cei mai mulți pacienți de la ATI sunt nevaccinați

Neîncrederea în existenţa virusului şi a pandemiei, dar şi în calitatea actului medical din partea unor pacienţi sau a rudelor lor este o provocare cu care medicii se confruntă, în afară de munca pe care o duc în spitale.

“Nu pot să nege că există virusul, boala, şi că există aceste mutaţii, pentru că noi, cei din sistemul medical, ştim că aşa se comportă un virus în momentul în care circulă la atâtea gazde.

Dintre pacienţii din reanimare majoritatea covârşitoare sunt pacienţi care nu s-au vaccinat şi pacienţi care vin târziu la spital. Majoritatea celor care ajung în terapie intensivă sunt pacienţi cu prezentare tardivă la spital”, spune medicul.

ADVERTISING

Elena Copaciu, medic primar de ATI, a început la Spitalul Universitar din Capitală ca medic rezident până în 1994. Apoi a fost cadru didactic UMF. Între anii 2002 – 2006 a fost medic şef disciplină UMF la Spitalul Elias. Între 2007 şi 2015 a fost medic şef clinică ATI la Spitalul Universitar. După 2015 a lucrat în privat şi a fost consilier la Ministerul Sănătăţii. În 2020 a cerut detaşare la ATI Balş, pentru a-şi ajuta colegii în perioada pandemică dificilă.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇