Avertismentul lui Valeriu Gheorghiţă: Va creşte numărul de copii internaţi în spitale, inclusiv în Terapie Intensivă

Avertismentul lui Valeriu Gheorghiţă: Va creşte numărul de copii internaţi în spitale, inclusiv în Terapie Intensivă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare antiCovid, Valeriu Gheorghiţă, afirmă că se remarcă o creştere a ratei de vaccinare în rândul copiilor cu vârste de peste 12 ani, rata de imunizare în rândul acestei categorii ajungând la aproape 15%.

Medicul susţine însă că procentul este „insuficient” şi arată că numărul de infectări şi de internări în rândul copiilor va creşte.

Potrivit acestuia, în alte ţări din vestul Europei peste jumătate dintre copiii între 12 şi 17 ani au primit cel puţin o doză de vaccin.

ADVERTISING

"Este evident că în perioada următoare numărul de cazuri în rândul copiilor va creşte, numărul de cazuri de COVID-19. De asemenea, va creşte numărul de copii internaţi în spitale, inclusiv în Terapie Intensivă, este o realitate pe care o vedem în toate ţările în care au început activităţile de învăţământ cu prezenţă fizică, inclusiv în Statele Unite”, a precizat medicul, luni seară, la Digi 24.

Tinerii cu boli cronice trebuie să se vaccineze

În momentul de față, afirmă Valeriu Gheorghiță, sunt aproximativ 200.000 de copii şi adolescenţi între 12 şi 19 ani care au primit cel puţin o doză de vaccin.

ADVERTISING

"Avem aproximativ 200.000 de copii şi adolescenţi între 12 şi 19 ani care au primit cel puţin o doză de vaccin. Raportat la numărul de copii eligibili, vorbim de aproape 15%, procent de acoperire vaccinală cu cel puţin o doză.

M-am uitat pe ultimele 30 de zile la persoanele vaccinate cu prima doză de Pfizer. Sunt vaccinaţi 69.000 de oameni cu prima doză în ultimele 30 de zile, aproape 25% dintre aceştia sunt copii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 19 ani, 55% din acest grup de 12-19 ani fiind copii între 12 şi 15 ani.

ADVERTISING

Deci am observat o creştere progresivă a tinerilor şi a copiilor care se vaccinează în această perioadă, chiar comparativ cu adulţii care au ales să se vaccineze cu Pfizer”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Medicul a precizat că există "recomandarea foarte clară" ca tinerii cu boli cronice - obezitate, diabet, boli renale şi alte tipuri de afecţiuni - să se imunizeze prin vaccin.

El a subliniat importanţa vaccinării "în mod deosebit a adulţilor", dar a insistat şi asupra importanţei respectării regulilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Citește și:

Iată articolele zilei pe SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇