Managerul spitalului construit de Asociația Dăruiește Viață cu bani din donații va fi selectat de Ministerul Sănătății

Managerul spitalului construit de Asociația Dăruiește Viață cu bani din donații va fi selectat de Ministerul Sănătății

Spitalul construit de Asociaţia Dăruieşte Viaţă ar putea fi funcţional în prima jumătate a anului viitor, după ce va fi făcută recepţia şi după ce vor fi avizate şi serviciile medicale, iar managerul acestuia va fi selectat de Ministerul Sănătății.

Spitalul construit de asociaţie este aproape de finalizare, a declarat Oana Gheorghiu, de la Asociaţia Dăruieşte Viaţă, duminică, la emisiunea Insider politic, de la Prima TV, informează News.ro.

”Suntem foarte aproape de finalizare, dar am avut nişte mari întârzieri în proiect, atât în ceea ce priveşte livrarea de echipamente, avem livrări cu termen de 6 luni, de 8 luni, de 10 luni, preţuri care se schimbă peste noapte, preţuri care au valabilitate trei ore.

Credem că va fi gata la finalul anului. Lucrăm la partea de mobilare, dar într-un spital nu e ca acasă când ai terminat construcţia şi vii cu mobila. Într-un spital vii cu mobilierul peste care vii cu nişte instalaţii. Şi aici suntem, se face mobilierul, urmează să se pună instalaţiile.

ADVERTISING

Este un mobilier customizat, e un mobilier pe care îl facem special pentru spital, astfel încât o să vedeţi, copilul şi părinţii să nu se mai simtă ca într-un spital şi să aducem cât mai mult zona asta caldă, de căldură, ca de acasă. Părintele va avea loc şi va sta lângă copil în spital, ei trebuie să se simtă ca acasă pentru că ani de zile nu s-a pus preţ pe psihicul pacientului şi încă nu se pune suficient preţ pe psihicul pacientului, dar în tratarea şi vindecarea unei boli, psihicul este extrem de important”, a declarat Oana Gheorghiu.

Întrebată când va fi deschis acest spital, Gheorghiu a precizat că în prima jumătate a anului viitor.

”Credem că în prima jumătate a anului viitor va fi complet funcţional, asta pentru că după ce terminăm totul, începem recepţia şi vom avea o întâlnire cu autorităţile statului, doar ştim ce înseamnă o recepţie şi sperăm să nu avem probleme. După ce terminăm recepţia, urmează partea de autorizare a serviciilor medicale. Aici este spitalul Marie Curie care va trebui să facă asta. Noi, între timp, facem o analiză de echipamente medicale. Am sperat multă vreme că vom avea suport pe zona asta de achiziţii de echipamente, dar nu ne-am mai propus să aşteptăm”, a declarat Oana Gheorghiu.

ADVERTISING

Managerul va fi stabilit în urma unui concurs stabilit de Ministerul Sănătății

În ce privește managerul acestui spital, el va fi stabilit în urma unui concurs organizat de Ministerul Sănătăţii. Oana Gheorghiu a spus că asociația nu doreşte să propună un nume pentru acest post, dar își dorește să schimbe metoda de management.

”Spitalul Marie Curie este un spital public, funcţionează ca un spital public, managerul nu se numeşte, se lansează un concurs de către Ministerul Sănătăţii şi este ales un astfel de manager. Dar noi sperăm exact aici să lucrăm, pentru că sunt foarte mari problemele în toate spitalele şi în general, în sistemul de sănătate şi nu atât oamenii, sunt importanţi şi oamenii, dar un manager foarte bun nu are la îndemână uneltele necesare de a face un management performant şi eficient şi asta vrem noi să propunem Ministerului Sănătăţii, să testăm un alt mod de a face management în spitale, împreună în nişte proiecte cu obiective, cu termene limitate, să vedem ce merge, ce nu merge”, a declarat Oana Gheorghiu.

ADVERTISING

Ea a explicat limitările din acest moment.

”Managerii de spitale, în acest moment, sunt destul de constrânşi de legislaţia actuală. Nu pot să concedieze un medic care nu îşi face treaba, nu pot să plătească diferenţiat un medic care munceşte mai mult, faţă de un  medic care nu face nimic”, a adăugat Oana Gheorghiu.

Asociația a strâns până acum 75 de milioane de euro

Ea spune că vrea să se creeze un parteneriat cu statul român, pentru a exploata eficient și ulterior statul român să scaleze acest proiect pentru care au donat peste 350.000 de români, la nivel național.

”Încă lucrăm la asta şi începând de anul trecut am tot spus că ne dorim un parteneriat cu statul român pentru că acest spital pe care îl vom termina anul acesta, va trebui să funcţioneze şi să devină un model pe care statul român să îl scaleze mai târziu. Dar pentru ca el să devină un model, chiar e nevoie de un parteneriat între societatea civilă, între românii care l-au construit, pentru că sunt peste 350.000 de români care au pus bani în acest spital”, a declarat Oana Gheorghiu.

Întrebată, de asemenea, câţi bani a strâns, până acum, Asociaţia Dăruieşte Viaţă, Gheorghiu a arătat că este vorba despre 75 milioane de euro.

”În total, în cei 10 ani, am strâns 75 milioane de euro. Am implementat deja proiecte de 43 milioane de euro, la Marie Curie mai avem de cheltuit vreo 15-20 milioane de euro pentru că dincolo de ceea ce oamenii ştiu, de construcţia spitalului, sunt foarte multe lucruri pe lângă, care nu sunt atât de fascinante. Nu interesează pe nimeni să spunem noi cum construim un canal tehnic de vreo 10 metri lăţime şi nu ştiu câţi metri lungime, dar care costă foarte mult, despre o nouă centrală termică, despre o grămadă de lucruri, pentru că un spital nu înseamnă doar clădirea aceea în care sunt consultaţi pacienţii, înseamnă foarte multă infrastructură tehnică şi non-medicală care este foarte costisitoare”, a declarat Oana Gheorghiu


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇