Grecia, care se confruntă cu o intensificare a cazurilor de Covid-19, urmează să anunţe săptămâna viitoare obligativitatea vaccinării anumitor categorii profesionale, inclusiv a personalului medical, anunţă joi Guvernul.
Comitetul grec de bioetică recomanda săptămâna trecută vaccinarea obligatorie a personalului medical şi din aziluri, ca pe o ”măsură de ultim recurs”, în funcţie de un calendar specific, în cazul în care eforturile din campania de vaccinare nu dau roade, relatează Reuters.
”Guvernul (...) dispune recomandarea Comitetului Naţional grec de Bioetică cu privire la vaccinarea obligatorie a unor grupuri profesionale specifice”, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, o purtătoare de cuvânt a Guvernului, Aristotelia Peloni.
Decizii în acest sens urmează să fie anunţate săptămâna viitoare, a precizat ea.
Noi restricții în Grecia
Autorităţile elene au reimpus joi restricţii în restaurante, baruri şi discoteci - prin care nu mai autorizează ca clienţii să se aşeze la masă, cu excepția celor vaccinați, scrie Protothema.
Abia 38% dintre grecii eligibili să fie vaccinaţi au fost vaccinaţi cu două doze de vaccin împotriva Covid-19.
Guvernul a anunţat măsuri de încurajarea vaccinării anticovid, constând în cecuri-cadou în vaoare de 150 de euro destinate tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani, cu speranţa de a vaccina 70% din populaţie până în toamnă.
Citește și: