Detalii despre administrarea vaccinului anti-COVID-19 adus recent în România

Detalii despre administrarea vaccinului anti-COVID-19 adus recent în România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Procedura de vaccinare este la fel ca în cazul unui vaccin antigripal şi nu este dureroasă. Un flacon de vaccin anti-COVID-19 de la Pfizer BioNTech conţine cinci doze şi se diluează cu ser fiziologic.

Dana Piansochi, asistenta şefă a Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Cluj, a stat de vorbă cu jurnaliștii în timp ce a preparat vaccinul și a oferit detalii.

„Vaccinul este păstrat în frigider. Este un vaccin deja decongelat (cel pregătit în acel moment pentru vaccinare - n.red.), care are o perioadă de stabilitate de cinci zile din momentul în care este decongelat. Vaccinul se păstrează la două grade.

ADVERTISING

El este în flacoane. Fiecare flacon conţine cinci doze. În general îl scoatem cu jumătate de oră ca să ajungă la temperatura camerei şi pe urmă îl diluăm”, a declarat Dana Piansochi, asistenta şefă a Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Cluj.

Un flacon de vaccin de la Pfizer BioNTech se diluează cu 1,8 ml de ser fiziologic şi astfel se pot vaccina cinci persoane.

Vaccinul nu trebuie să fie agitat. În rest, toate procedurile sunt identice cu cele ale unui vaccin antigripal. Injecţia se face intramuscular în braţ pentru o reacţie imunogenă mai bună.

ADVERTISING

„Avem deja vaccinul, urmează să îl dizolvăm pentru administrare. Avem nevoie de 10 mişcări de răsturnare, astfel încât să îl omogenizăm. Nu se agită. Cu o seringă de doi ml se extrag 1,8 ml de ser fiziologic, 0,9%. Urmează alte 10 mişcări de omogenizare. Acum vaccinul este pregătit pentru 5 persoane... Pregătim doza de vaccin care este de 0,3 ml. Schimbăm acul şi folosim unul pentru administrare intramusculară. Ajustăm de câte ori este necesar ca să nu rămână bule de aer... În general vaccinurile de administrează intramuscular pentru că au o reacţie imunogenă mai bună”, a mai spus Dana Piansochi.

ADVERTISING

Asistenta s-a vaccinat și spune că nu a simţit durere. Ea mai susține că nu a avut nicio reacţie adversă şi nici nu cunoaşte pe cineva să fi avut.

„Diferenţa este că vaccinul odată vine condiţionat într-un flacon cu multidoze. Vaccinul antigripal vine condiţionat în fiolă individuală pentru fiecare pacient şi nu e nevoie de recombinare. Procedura este identică, se face intramuscular în muschiul deltoid. Noi administrăm acum prima doză, urmează a doua doză după 21 de zile. Se produce o imunitate treptată astfel încât să fie eficient vaccinul.

Ieri am fost vaccinată. Nu am avut şi nici un coleg nu a avut reacţii adverse. Este identic cu alte vaccinuri. Inclusiv cu vaccinul antigripal pe care l-am administrat la începutul lunii octombrie”, a precizat Dana Piansochi, asistenta şefă a Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Cluj.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇