La începutul lunii februarie, Organizația Mondială a Sănătăţii (OMS) a schimbat recomandările cu privire la sare. Noul ghid vizează înlocuirea sării obişnuite din bucătărie cu alternative mai sărace în sodiu.
Recomandarea de a consuma mai puțină sare (clorură de sodiu) nu este nouă. De multă vreme specialiștii trag semnale de alarmă în ceea ce privește pericolele excesului de sodiu asupra sănătății. Consumul ridicat de sodiu creşte riscul de hipertensiune arterială, o problemă care afectează aproximativ un adult din trei. Hipertensiunea, la rândul său, crește riscul de boli cardiovasculare, accident vascular cerebral şi afecţiuni renale.
OMS estimează că un consum excesiv de sare este responsabil pentru 1,9 milioane de decese la nivel global în fiecare an.
OMS recomandă un aport zilnic de sodiu de maximum 2 grame, dar, în medie, oamenii consumă peste dublul acestei cantități, ajungând la aproximativ 4,3 grame pe zi.
În 2013, statele membre OMS s-au angajat să reducă aportul de sodiu cu 30% până în 2025. Cu toate acestea, majoritatea ţărilor nu vor reuşi să atingă acest obiectiv, motiv pentru care termenul a fost extins până în 2030.
Ținta este greu de atins deoarece reducerea consumului de sare înseamnă schimbarea gustului cu care suntem obişnuiţi şi ajustarea modului de preparare a alimentelor. Aceste modificări s-au dovedit greu de acceptat atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru industria alimentară.
Sarea îmbogățită cu potasiu, o variantă mai sănătoasă
Și totuși, ce am putea folosi în afara sării de bucătărie pe care o știm cu toții? Cea mai utilizată alternativă la sarea obişnuită este sarea îmbogăţită cu potasiu, scrie Scince Alert. Aceasta conţine o proporţie mai mică de clorură de sodiu, fiind parţial înlocuită cu clorură de potasiu.
Potasiul este un mineral esențial pentru funcţionarea organismului. De fapt, unul dintre motivele pentru care fructele și legumele sunt atât de benefice pentru sănătate este conţinutul ridicat de potasiu.
Pe de altă parte, în timp ce oamenii consumă mai mult sodiu decât ar trebui, mulți nu obţin suficient potasiu. OMS recomandă un aport zilnic de 3,5 grame de potasiu, dar în majoritatea țărilor, consumul real este mult sub acest nivel.
Sarea îmbogăţită cu potasiu are două beneficii principale: reduce cantitatea de sodiu consumată și crește aportul de potasiu, ambele ajutând la scăderea tensiunii arteriale.
Studiile realizate la scară largă au arătat că înlocuirea sării obişnuite cu sarea îmbogăţită cu potasiu reduce riscul de boli cardiovasculare, accident vascular cerebral și deces prematur.
O adoptare la scară largă a acestui tip de sare ar putea preveni anual sute de mii de decese.
Un mare avantaj al acestui tip de sare este că poate fi utilizată exact la fel ca sarea obişnuită, atât pentru asezonare, cât și în reţete. De asemenea, majoritatea oamenilor nu percep nicio diferență semnificativă de gust, au arătat studiile derulate până acum.
Totuși, trebuie reținut că aceasta nu e potrivită pentru oricine. Persoanele cu boli renale avansate, de exemplu, nu pot procesa potasiul eficient.
Mai există și dezavantajul costului: în prezent, clorura de potasiu, un produs „de nișă” în multe țări, este mai scumpă decât clorura de sodiu, de aceea deocamdată nici nu poate fi impusă o astfel de măsură de către OMS, fiind doar la nivel de recomandare.