USR PLUS explică de ce a trebuit să suspende votul pentru președintele partidului și de ce a renunțat la Zeus

USR PLUS explică de ce a trebuit să suspende votul pentru președintele partidului și de ce a renunțat la Zeus

Votul pentru preşedinţia USR PLUS a fost suspendat miercuri, după doar câteva ore, procedura fiind reluată joi de la ora 12:00. Într-un comunicat remis SpotMedia.ro, formațiunea explică motivele pentru care s-a ajuns la această situație, pentru a înlătura dubiile cu privire la corectitudinea derulării procesului de vot.

Cei aproape 50.000 de membri ai USR PLUS își exercită online opțiunea, dintre cei trei candidați – Dan Barna, Dacian Cioloș și Irineu Durău.

Primii doi candidați vor intra în turul al doilea, care se va desfășura tot electronic.

Pentru acest proces au fost luate inițial în considerare două platforme - Zeus și Simply Voting. În final a fost aleasă cea de-a doua, pentru că prima nu permitea un volum atât de mare de votanți. Însă această platformă, față de Zeus, nu oferea posibilitatea operării în baza de date, odată început votul.

ADVERTISING

Cei de la USR PLUS spun că unirea bazelor de date ale celor două formațiuni a fost un proces complex, fiind implicate toate filialele și, din cauza că nu toate au operat modificările apărute în baza de date, s-a ajuns la situații în care au putut să voteze oameni care nu aveau acest drept. Mai exact, platforma a trimis un link către toți cei din baza de date și, cum unele nu erau actualizate corect, s-a ajuns la această situație.

”Autonomia filialelor, care este principiu de bază al nostru, a funcționat și acum și a fost avut în vedere, în procesul de reunire a bazelor de date. Filialele foste USR și foste PLUS au lucrat împreună pentru verificarea reciprocă a bazelor de date și actualizarea lor prin intermediul contestațiilor sau al acordurilor directe. Acolo unde nu s-au înțeles a arbitrat o Comisie Tehnică centrală organizată paritar și, în unele cazuri, Biroul Național. În acest proces au apărut inerente erori de operare.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Prin protocolul de fuziune adoptat de congres s-a decis că registrul electoral va conține doar membrii cu cotizația la zi existenți la acel moment. Această decizie politică a fost menită să ofere garanția unui comportament colegial între cele două organizații. Însă durata lungă a procesului legal de acceptare a fuziunii și schimbările survenite inevitabil au dus la cereri de excepții din partea filialelor, cereri care au fost acceptate unanim de fiecare dată de Birourile Naționale Reunite.

Exemple de cereri: membri care demisionau sau se transferau trebuiau scoși din registru. Nu toate filialele au făcut acest lucru, unele au lăsat registrul așa cum era la acel moment, altele au făcut contestații individuale, om cu om, altele au dialogat și au agreat un registru al filialei.

Dintre cele care au propus acorduri și le-au fost aprobate, unele nu le-au operat ulterior și în baza de date națională. (...) În cazul unei filiale județene, un blocaj de comunicare a făcut să nu ajungă la Secretariatul General baza de date la zi în format procesabil cu ID-uri, realizată după verificările reciproce, și astfel apăreau mai multe cazuri de membri fără drept de vot”, explică secretariatul USR PLUS în comunicatul citat.

ADVERTISING

Ei cer membrilor să arate românilor că sunt un partid matur.

”Pentru că încrederea în procesul de vot este importantă, Biroul Național reunit a decis în unanimitate suspendarea, operarea modificărilor necesare și reluarea votului. Suntem la capătul unui proces de fuziune complex și lucrul pe baze de date care depinde de acuratețea muncii a sute de persoane din toată țara poate aduce erori. Colegii noștri din filiale au lucrat intens în ultimele zile pentru a avea registre electorale corecte și a reduce orice tip de erori.

Cooperarea dintre Secretariatul General și filiale a funcționat în imensa majoritate a cazurilor, acolo unde nu a funcționat, au apărut unele erori. Vă mulțumim pentru răbdare și haideți să dăm exemplu că putem fi acel partid matur pe care îl așteaptă românii”, transmit liderii USR PLUS.

Amintim că miercuri, după suspendarea votului, Irineu Durău a acuzat vicierea votului, spunând că mii de oameni au primit drept de vot, deși nu l-ar fi avut cu adevărat.

Într-un material publicat joi pe SpotMedia.ro, Emilian Isăilă povestește că surse din USR PLUS i-au dezvăluit că în interiorul formațiunii se vehiculează că tabăra Dan Barna a amânat să curețe baza de date, astfel ca liderul USR să obțină un avantaj în fața competitorilor săi. Ar fi vorba de peste 3.000 de linkuri trimise către persoane care nu aveau drept de vot.

Într-o postare pe Facebook, după reluarea votului, Irineu Durău le cere celor care primesc drept de vot, deși știu că nu-l au, să-l contacteze.

”Fac un APEL: dacă puteți vota deși nu ar trebui să aveți acest drept, fiți vă rog onești și nu vă exprimați votul. În plus, vă rog scrieți-mi în privat și voi colecta și documenta toate aceste cazuri”, le cere senatorul care s-a prezentat drept ”a treia cale”.

În ciuda tuturor evidențelor, la prânz a fost relansat votul online pentru președinția USRPLUS.Fac un APEL: dacă...

Publicată de Irineu Darău pe Joi, 16 septembrie 2021


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇