Serviciul Național de Sănătate (NHS) din Regatul Unit a aprobat recent un vaccin capabil să reducă colesterolul. Acesta urmează să fie administrat la 300.000 de oameni în următorii trei ani.
Medicamentul, numit inclisiran, va fi administrat de două ori pe an, sub forma unei injecții, relatează Science Alert.
Injecția va fi prescrisă mai ales pacienților cu o afecțiune genetică ce duce la un colesterol crescut, pacienților care au suferit deja un atac de cord sau accident vascular cerebral sau celor care nu au reacționat cum trebuie la alte medicamente menite să reducă nivelul colesterolului, cum ar fi statinele.
Medicamentul țintește cauzele care stau la baza unei boli, nu simptomele pe care boala le cauzează. El face asta prin țintirea unei anumite gene și împiedicarea producerii de proteine.
Cercetătorii încearcă să afle dacă tehnologia poate fi folosită și pentru tratarea altor afecțiuni medicale, inclusiv Alzheimer sau cancer.
Citește și Cel puțin în cazul unei boli, grăsimile saturate par să protejeze organismul
Medicamentele bazate pe tehnologia de „amuțire genetică”, cum este și acesta, vizează un anumit tip de ARN (acid ribonucleic) din corp, numit ARN mesager (mRNA). ARN-urile sunt găsite în fiecare celulă din corp și joacă un rol important în circulația informației genetice.
În cazul vaccinului pentru reducerea colesterolului, o proteină numită PCSK9 va fi vizată. Proteina este implicată în reglarea colesterolului din corpurile noastre, însă apare în exces în cazul oamenilor cu niveluri ridicate de colesterol LDL („colesterolul rău”). Împiedicarea producerii proteinei va reduce nivelurile de colesterol.
Pentru a ținti acest ARN mesager, cercetătorii trebuie să creeze în laborator o versiune sintetică a unui alt tip de ARN, numit ARN interferent mic (siRNA). În cazul de față, siRNA este conceput special pentru țintirea ARN-ului mesager care transportă instrucțiunile pentru proteina PCSK9. siRNA se ataşază de ținta sa și distruge instrucțiunile, fapt ce reduce considerabil cantitatea de proteine produse.
Vezi și Am putea ajunge să trăim 120 de ani? Un tratament pe şoareci vine cu concluzii surprinzătoare