În furia și perplexitatea provocate de Florin Cîțu, există tendința dacă nu chiar de idealizare a lui Ludovic Orban, măcar de îndulcire a imaginii domniei sale. Pare răul mai mic, soluția acceptabilă, pentru unii chiar salvarea.
Și nu mă refer la activul PNL, în rândul căruia este foarte popular din motive adesea discutate. Mă refer la marele public.
Ar trebui totuși să nu uităm atât de repede măcar anul trecut de guvernare PNL. Să nu uităm marele tun Unifarm. Noaptea celor 25 de OUG-uri fără avize. Să nu uităm prietenia cu infractorul Nelu Iordache, cu care, spun surse liberale, petrecea ore în șir în biroul din Modrogan. Acum nu mai poate, pentru ca dl Iordache este la pușcărie.
Să nu-l uităm prea repede pe ministrul Grindă. Să nu uităm cum manevrele dlui Orban au procopsit Bucureştiul cu catastrofa previzibilă Nicușor Dan.
Să nu uităm Grupul de Comunicare Strategică și nici pe talentatul domn Manciu. Nu aș vrea să uit de cele două mâini drepte Antonel Tănase și Costel Barbu.
Să nu uităm banii pentru presă și, spun avizații, listele cu indezirabili care au condiționat acordarea lor în unele locuri. Să nu uităm cum a fost încâlcită testarea Covid pentru a nu exista motive de amânare a alegerilor.
Dl Orban nu a avut nicio problemă cu PNDL 3. Dimpotrivă. Nu a suținut USL, dar nu a avut nicio problemă să dărâme Guvernul Dăncilă și să-l instaleze pe al său, cu sprijinul tacit al lui Marcel Ciolacu și Paul Stănescu.
Baronii care sunt aliniați acum în spatele dlui Cîțu sunt cam aceiași care acum un an erau în spatele dlui Orban. Tot pentru bani, tot pentru funcții.
Cine a inventat obiceiul oribil al tragerii posturilor de secretari de stat din căciulă de către filiale în ordinea rezultatelor din alegeri, independent de orice criteriu de competență? Astfel încât au plecat acasă puținii secretari de stat buni și au venit în loc 90% nulități?
Ludovic Orban este unul dintre dinozaurii politicii românești. Faptul că este experimentat și abil, că știe să comunice mai bine decât dl Cîțu nu îl face mai bun decât dl Cîțu.
Doar memoria este din nou scurtă. Și criteriile extrem de flexibile, cu mult prea legate de enervările de moment.
Îmi aduc aminte cum dl Florin Cîțu era privit ca un adevărat salvator după epoca Orban. Cum se entuziasma lumea văzându-l la cumpărături cu coșul în mână și îmbrăcat în tricou de rocker!
Nu puteai spune nimic despre domnia sa și guvernul domniei sale că erai pesedist, securist, nenorocit în orice caz.
Așa a fost chiar și după dezvăluirea ”alcohol-gate”, când evaluarea momentului a eșuat printre susținători în bășcălii despre năzbâtiile din copilărie ale fiecăruia dintre noi.
Și putem merge chiar mai în spate. La dl Iohannis, devenit acum inamicul public al multora dintre cei care moarte de opinii făceau pe Facebook pentru orice punct de vedere defavorabil președintelui.
Cei care ne conduc nu apar din neant și nu sunt nici armate de ocupație. Ei reflectă fidel intransigența noastră, memoria noastră, criteriile noastre, soliditatea grilei de principii.
Ne extaziem azi și respingem orice argument rațional, ne enervăm mâine și iar respingem orice argument rațional.
Nu, dl Orban nu e cu nimic mai bun decât dl Cîțu, niciunul dintre ei nu e azi mai bun sau mai rău decât era acum o lună. Nici dl Iohannis nu este azi mai rău decât în ziua alegerii sau realegerii domniei sale.
Doar memoria noastră este foarte scurtă și mereu ne mulțumim cu ceea ce ni se pare răul mai mic, care rapid devine răul cel mare.