Fostul director al Unifarm a fost trimis în judecată de DNA pentru 5 infracţiuni de corupţie

Fostul director al Unifarm a fost trimis în judecată de DNA pentru 5 infracţiuni de corupţie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul director al Unifarm Adrian Ionel a fost trimis în judecată, vineri, de procurorii DNA.

El e trimis în judecată pentru:

  • luare de mită,
  • abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
  • complicitate la trafic de influenţă,
  • instigare la fals intelectual,
  • folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Este vorba despre dosarul în care ar fi pretins 760.000 de euro intermediarului unei firme pentru a atribui un contract de furnizare de măşti şi combinezoane.

Alături de el a fost tirmisă în judecată şi Daniela Lizica Radu, fost şef serviciu comercial al CN Unifarm SA.

Trei inculpaţi în dosar - intermediarul şi doi reprezentanţi ai firmei - au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.

Procurorii DNA şi-au cumpărat materiale de protecţie de la Unifarm, apoi au anchetat compania

Conform procurorilor, în contextul declarării de către OMS, în data de 30 ianuarie 2020, a stării de urgenţă pentru sănătatea publică la nivel internaţional din cauza infecţiilor cu noul coronavirus, Guvernul României a emis O.U.G. nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală (printre echipamentele respective fiind incluse combinezoanele şi măştile de protecţie) precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, iar CN UNIFARM SA a fost desemnată, alături de alte instituţii publice, să efectueze achiziţii de astfel de echipamente de protecţie.

ADVERTISING

Banii n-au culoare politică. Adrian Ionel, Unifarm, pe drumul întortocheat de la "privatizarea" sângelui la afacerile cu măști din timpul epidemiei

În acest context, inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins suma de 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziţie a echipamentelor de protecţie împotriva infectării cu virusul COVID 19 (250.000 de combinezoane şi 3 milioane de măşti chirurgicale). Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achiziţiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cat şi a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură.

comunicat DNA

Acelaşi document ar fi fost semnat şi de inculpata Radu Maria – Lizica – Daniela, în calitate de şef serviciu comercial în cadrul CN Unifarm SA, pe care, ulterior, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi determinat-o să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei respective.

ADVERTISING

În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Ionel Eugen Adrian şi intermediar, la un restaurant din municipiul Bucureşti, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului şi a preţului echipamentelor de protecţie.

Fostul șef Unifarm a fost pus față în față cu denunțătorul. Deputatul Ungureanu a adus probe la DNA: Toate legăturile duc la Orban

Cât a cerut persoana intermediară

Pentru acest „serviciu”, persoana intermediară ar fi pretins de la reprezentanţii societăţii comerciale, pentru sine şi pentru funcţionari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului.

Din această sumă, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma să primească cei 760.000 euro ceruţi.

Deoarece societatea comercială furnizoare nu ar fi achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18 % convenit iniţial, inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitate de director general al C.N. Unifarm S.A, a decis rezilierea unilaterală a contractului.

Orban, despre directorul Unifarm: Noi l-am găsit în funcţie, era cam dificil să schimbi un director în momentul declanşării unei pandemii

Totuşi, anterior, firma respectivă ar fi reuşit să livreze cantităţile de 1 milion de măşti chirurgicale (neconforme cu standardele stipulate în contract) şi 25.920 de combinezoane din totalul echipamentelor menţionate în contract, pentru care CN Unifarm SA a achitat suma de 2.380.000 lei (reprezentând doar valoarea măştilor respective).

ADVERTISING

”Prin modalitatea descrisă mai sus s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei în patrimoniul CN Unifarm SA, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum de către societatea beneficiară a contractului”, conchid procurorii.

Dosarul Unifarm - dincolo de partide și guverne

Numit la șefia Unifarm ilegal: S-a votat singur

De asemenea, la data de 06 iunie 2016, Ionel Eugen Adrian ar fi dobândit calitatea de director general al C.N. Unifarm SA cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Concret, în calitate de membru şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Unifarm SA, acesta ar fi votat, la şedinţa din aceeaşi dată, numirea sa ca director general al CN Unifarm SA.

Or, dispoziţiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice interzic în mod expres ca preşedintele Consiliului de Administraţie să fie numit şi director general, aspect ignorat de membrii acestuia, printre care şi Ionel Eugen Adrian. În aceeaşi zi, inculpatul ar fi emis şi ar fi semnat o decizie, în urma căreia, în perioada 14 iulie 2016 - 25 mai 2020, ar fi obţinut venituri nete în cuantum de 498.722 lei.

Prima reacţie a directorului Unifarm, pus sub acuzare de DNA: Sunt nevinovat şi aştept să pot convinge prin dovezi

În cauză, CN Unifarm SA s-a constituit parte civilă pentru suma de 2.380.000 lei.

S-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ce aparţin celor doi inculpaţi.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Acorduri de recunoaştere a vinovăţiei

Anterior, procurorii anticorupţie au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu trei inculpaţi (persoana intermediară şi doi reprezentanţi ai societăţii beneficiare a contractului). Ăn sarcina acestora s-a reținut săvârşirea unor infracţiuni de trafic şi cumpărare de influenţă.

În prezenţa apărătorilor aleşi, inculpaţii au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora, respectiv:

- 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Directorul Unifarm e pus sub acuzare de DNA: Ar fi luat mită 760.000 de euro pentru un contract de echipament anti-COVID. Măștile nici măcar n-au fost bune pentru medici

Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei trei inculpaţi, împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Bucureşti.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇