Fostul șef Unifarm a fost pus față în față cu denunțătorul. Deputatul Ungureanu a adus probe la DNA: Toate legăturile duc la Orban

Fostul șef Unifarm a fost pus față în față cu denunțătorul. Deputatul Ungureanu a adus probe la DNA: Toate legăturile duc la Orban
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul director al Unifarm Adrian Ionel s-a prezentat, marți, la DNA, unde a fost confruntat cu denunțătorul său din dosarul în care este acuzat ca a pretins o mită de 760.000 de euro pentru atribuirea unui contract de achiziție de echipamente necesare în lupta cu COVID-19.

La intrare nu a răspuns întrebărilor jurnaliștilor, doar a spus un ”nu” sec când a fost întrebat dacă a luat mită. Ionel a susținut încă de la deschiderea dosarului că ar fi nevinovat.

Fostul director Unifarm a stat aproximativ o oră și jumătate în sediul DNA. Avocatul său susține că omul de afaceri care are calitatea de denunțător în dosar ar fi fost supus unui test poligraf și Poliția ar fi constatat mai multe neadevăruri, dar în limite acceptabile.

ADVERTISING

La ieșire, Ionel a fost întâmpinat de câțiva protestatari care i-au cerut socoteală pentru că ar fi vrut să se îmbogățească pe suferința românilor.

Directorul Unifarm e pus sub acuzare de DNA: Ar fi luat mită 760.000 de euro pentru un contract de echipament anti-COVID. Măștile nici măcar n-au fost bune pentru medici

”Toate legăturile duc la Orban. Nu avea cum să nu știe”

La sediul DNA a ajuns cât timp Ionel era audiat și deputatul USR Emanuel Ungureanu. Acesta spune că e martor în dosar și că a adus probe care ar arăta că totul duce la premierul Ludovic Orban.

”Este foarte important să înțelegem în ce măsură anturajul premierului Ludovic Orban a fost implicat în această afacere Unifarm. În 19 martie, Orban declara că s-a făcut o finanțare importantă pentru Unifarm, din care, în primă instanță, s-au cumpărat aceste măști neconforme. Orban declara că el a intervenit pe lângă vicepreședintele turc pentru ca acele măști să ajungă în țară”, a subliniat Ungureanu, când a ajuns la DNA.

ADVERTISING

Dosarul Unifarm - dincolo de partide și guverne

Întrebat dacă are dovezi pentru acuzațiile pe care le aduce, deputatul USR a susținut că echipamentele care au fost donate de Guvern Republicii Moldova au fost de fapt o mușamalizare.

”Să luăm lucrurile cronologic. În clipa în care e îndepărtată de la minister dna Georgeta Bumbac, care semna zona economică de contracte, a fost adus un om pe nume Codrin Lungu. Dl Lungu este cel care intră în horă cu afacerea Moldova.

Am mai spus că Ministerul Sănătății a cumpărat de la Unifarm marfă neconformă cu 71% adaos. Când am spus acest lucru, secretarul general al Guvernului, omul lui Orban, a spus că fac declarații spumoase.

ADVERTISING

Iată că un raport preliminar al Curții de Conturi arată ca Ministerul Sănătății care este controlat de dl Tătaru, care e controlat de dl Orban, pentru că nicio decizie, nici în mandatul dlui Costache, nici în cel al lui Nelu Tătaru nu a fost luată fără ca dl Orban să fie informat...

Așa că toate legăturile duc la dl Orban și eu voi cere expres procurorilor să fie audiat dl Orban, alături de Costache, Tătaru, Codrin Lungu”.

Banii n-au culoare politică. Adrian Ionel, Unifarm, pe drumul întortocheat de la "privatizarea" sângelui la afacerile cu măști din timpul epidemiei

Afacerea Moldova

Despre Codrin Lungu, Ungureanu spune că a semnat contractul de achiziție al echipamentului donat Moldovei după ce acesta fusese deja livrat peste Prut.

”Codrin Lungu a semnat contractul de achiziție pentru acele echipamente care au mers în Moldova după ce marfa era deja recepționată în Moldova. Contractul de achiziție dintre minister și Unifarm nu era încă scris.

Nu avea cum să nu știe dl Orban. Marfa care a ajuns în Moldova a fost de fapt o spălare a acelor echipamente neconforme cumpărate la suprapreț”, a mai acuzat deputatul USR.

Orban, despre directorul Unifarm: Noi l-am găsit în funcţie, era cam dificil să schimbi un director în momentul declanşării unei pandemii

Românii ar putea să poarte măști care nu îi apără de COVID

În consecința, Ungureanu atrage atenția că nu este clar la acest moment dacă măștile pe care le purtăm ne protejează sau nu, pentru că nimeni nu le-a verificat.

”E foarte important să înțelegeți că măștile pe care le purtam toți astăzi nu sunt măști conforme, nu sunt verificate de o autoritate a statului român.

Nu avem nicio garanție că măștile care sunt pe piață au filtru de protecție. Aceste măști care au ajuns din Turcia sunt purtate de români fără să existe nicio garanție că au un filtru suficient de bun”, a conchis Ungureanu.

Cum a fost audierea lui Orban în Parlament: PNL și PSD și-au strigat ”hoții” pentru mita de 760.000 de euro de la Unifarm

https://www.facebook.com/epochtimesro/videos/195519055225334/?__xts__[0]=68.ARDlu3msU9og81EC4xSaX-P_CoFJNtLS42vXcshJ0Y5uw6HarBU4hED6RL4UtN4PkXkLhB-nVtXKf0rQXTMsTHuPqldv2b_0UZw0QUA62u_5W1pXyg57CvFbU-cDgs4THPKmw-bt6-9Ibo7H_ykAbYU2v5nQybZkfEPdZjpRZ2qLMuBqGx1iQVTw9zPzVndaPiUcfjueJW1PWBfEDUqqjEJz20fRdEwFG0nhpiYHFBWpvFUrd-KYhKuig9f5OQbbrKa6M3X0zFaJKAyxuHV4AuMr8ByrFlT_mfqKcU0LTcBWgMHlMrkDp31FFclCE94hZusXlDClz-YxoH1PEI6aQlpt&__tn__=-R

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇