Tomac e dispus să schimbe orice nume de pe lista de miniștri. Ar fi un loc și pentru Ciucu în guvern UPDATE Răspunsul primarului Capitalei

Tomac e dispus să schimbe orice nume de pe lista de miniștri. Ar fi un loc și pentru Ciucu în guvern <span style="color:#990000;">UPDATE</span> Răspunsul primarului Capitalei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat miercuri că este dispus să modifice lista viitorului Guvern dacă partidele au obiecții argumentate față de unele dintre persoanele propuse, subliniind însă că va păstra formula unui cabinet format din tehnocrați. El a mai spus că și-ar dori ca primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, să facă parte din viitorul Guvern.

Tomac a precizat că poartă discuții zilnice cu liderii politici pentru a obține sprijinul necesar în Parlament și că este pregătit să facă compromisuri pentru depășirea blocajului politic.

„Sunt dispus să găsesc compromisul necesar acolo unde un partid consideră că o persoană este nepotrivită. Dar evident că îmi doresc argumente serioase, nu etichete (…) Repet, nicio persoană propusă de mine nu este de neînlocuit”, a declarat premierul desemnat într-o intervenție la B1 TV, potrivit Mediafax.

Să propună partidele

Întrebat dacă ar înlocui persoanele contestate tot cu tehnocrați, Tomac a răspuns afirmativ. „Tot cu un tehnocrat. Să vină să propună partidele. Dacă au oameni mai buni, evident că sunt deschis pe un asemenea compromis pentru că mi se pare foarte important să depășim acest moment”, a spus el.

Eugen Tomac a precizat că este dispus să analizeze orice propunere venită din partea formațiunilor parlamentare. „Acolo unde există nemulțumiri din partea partidelor cu privire la pregătirea sau capacitatea unei persoane de a gestiona un minister, sunt dispus să discut”.

„Absolut”, a răspuns Tomac când a fost întrebat dacă partidele pot veni cu alte nume pentru portofolii.

Ofertă pentru Ciucu: Ministerul Dezvoltării

Premierul desemnat a declarat că și-ar dori ca primarul general al Capitalei Ciprian Ciucu să facă parte din viitorul Guvern.

„M-aș bucura foarte mult ca domnul primar general Ciucu să vină în guvern”, a spus Tomac.

El a menționat că și-ar dori ca Ciucu „să vină la Ministerul Dezvoltării”. „Putem lucra împreună”, a adăugat premierul desemnat.

„Cred că experiența domniei sale este foarte bună și lansez această invitație”, a adăugat Tomac.

UPDATE: Ciucu zice pas

La scurt timp după declarația lui Tomac, Ciucu a reacționat pe Facebook și a mulțumit pentru încrederea acordată, dar a precizat că își dorește să își continue mandatul la Primăria Capitalei.

„Vă mulțumesc pentru încredere, domnule Tomac, dar mi-am câștigat deja, într-o luptă electorală, după ani mulți de muncă, ultima poziție politică/administrativă pe care să mi-o mai doresc vreodată”, a scris Ciucu.

Primarul a subliniat că se află la începutul mandatului și că prioritatea sa este să confirme așteptările celor care l-au votat. „Sunt încă la început și trebuie să dovedesc că am meritat încrederea bucureștenilor”, a adăugat el.

Cum explică Tomac alegerea de la Ministerul Transporturilor

Premierul desemnat a comentat și nominalizarea lui Ionuț Mașala, director economic al CNAIR, pentru funcția de ministru al Transporturilor, una dintre propunerile care au stârnit discuții în spațiul public. Tomac a precizat că Mașala nu a fost o propunere a PSD și că a căutat un specialist cu experiență în domeniu, capabil să asigure continuitatea proiectelor aflate în derulare.

„Am căutat de fapt un specialist din interiorul ministerului care să aibă expertiza necesară pentru a gestiona acest minister mamut care evident că poate fi gestionat doar de cineva care îl cunoaște foarte bine”, a declarat el.

Politicianul susține că nu îl cunoștea anterior pe Mașala: „Nu-l cunoșteam, dar persoana care mi l-a recomandat este de bună credință. Am discutat cu domnia sa, mi-a explicat exact cum vede lucrurile”.

„Sunt dispus să merg foarte departe pentru a găsi compromisul necesar astfel încât partidele să-mi acorde votul în ziua în care voi merge în Parlament”, a declarat Tomac, politicianul desemnat de președintele României pentru formarea noului guvern.

T.D.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google