Avertizând asupra dronei rusești căzute pe teritoriul țării noastre, Ucraina a urmărit nu să atragă NATO, deoarece ei știu foarte bine că nu pot să atragă NATO în conflict, dar să întărească poziția de reacție a României și a NATO, astfel încât rușii să ia treaba în serios, să nu mai considere România o verigă slabă peste care se poate trece la orice oră și, eventual, să-și mute țintele mai departe de această graniță.
Dar autoritățile de la București au demonstrat că nu pot gestiona o comunicare unitară pe teme de securitate națională, creând percepția că România este vulnerabilă și nu își apără cetățenii, consideră Corneliu Bjola, profesor de studii diplomatice la Universitatea Oxford si director al Oxford Digital Diplomacy Research Group, într-un interviu acordat spotmedia.ro.
Corneliu Bjola este membru al Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE).
Cum apreciați această atitudine a autorităților române de a se pronunța la nivel oficial, prin președinte, înainte de a avea o anchetă și contrazicând în acest fel direct autoritățile din Ucraina?
În primul rând, cred că este o criză pe care o așteptam să vină, din cauza acestor atacuri ale Federației Ruse asupra infrastructurii portuare a Ucrainei. Aceste atacuri s-au întețit, deci în momentul de față sunt aproape în fiecare zi, în fiecare seară, în fiecare noapte și coroborăm acest lucru cu faptul că atacurile sunt făcute cu niște drone, să spunem low-cost, de calitatea a doua, venite din Iran.
Deci costurile fiind mici, pot să folosească mai multe, fără niciun fel de probleme pentru ei. Era o criză care părea în așteptare și tot speram că această criză, la momentul când va fi, va putea fi gestionată mai bine.
Din păcate, mă tem că nu prea a fost gestionată bine și cred că am învățat cu toții trei lecții destul de usturătoare din această desfășurare.
În primul rând, Armata Română nu prea știe ce se întâmplă la graniță și asta e destul de grav. Am văzut toți imaginile cu ministrul Apărării cotrobăind prin tufișuri, în competiție cu primarul. Sunt imagini care nu creează încredere internă și externă în autoritățile române, despre gestionarea unui astfel de crize.
Este o problemă foarte serioasă ce se întâmplă la graniță. E adevărat, în zona respectivă Dunărea este foarte sinuoasă, totuși, nu putem folosi această scuză, pentru că aceste atacuri nu au început de ieri, durează de ceva timp și scuza eternă a autorităților românești că iarna nu-i ca vara nu mai funcționează.
Momentan, trebuia destul de clar știut cam pe ce zonă apar aceste drone, deci nu este “rocket science” să înțelegi cam pe unde ar trebui să folosești anumite sisteme de apărare.
Deci primul lucru care îngrijorează este că, într-adevăr, nu pare în momentul de față că autoritățile românești, și în special Armata Româna, știu ce se întâmplă la graniță, în zona de conflict.
A doua este criza de comunicare, o lecție usturătoare, care este destul de lamentabilă. Am văzut cu toții cum autoritățile române se călcau în picioare unele pe altele, unul spunea ceva, altul spune altceva, pe urmă trebuia corectat.
Și asta îmi ridică întrebarea dacă există o celulă de criză, de comunicare de criză sau de comunicare strategică. Toate țările au și mă așteptam și România să aibă. S-ar putea să existe, dar se pare că nu funcționează foarte bine, pentru că un mesaj prost în timp de criză are costuri și are costuri interne.
Cetățenii trebuie să aibă încredere în timp de criză în autorități. Este foarte important acest lucru. Punem de o parte politicile sau celelalte ce se mai întâmplă, dar pe probleme de securitate națională, este imperativ ca oamenii să aibă încredere în autorități.
Altă problemă cu această comunicare este că se creează o imagine de verigă slabă, în lanțul NATO, pentru ceilalți aliați, chiar în prezența prim-ministrului luxemburghez, care a spus, diplomatic: dacă spune președintele României, pot eu să mai adaug ceva? Și care s-a suprapus și cu un summit, al celor Trei Mări, unde trebuia să se discute cu totul altceva, dar a fost confiscat mediatic de această criză și în care, după cum am observat cu toții la transmisiunea TV, se uitau cam jenați unul la altul când președintele Iohannis vorbea despre ceea ce s-a întâmplat.
Este deci acest cost intern, de adâncirea crizei de neîncredere față de autorități. Ne așteptăm cu toții la probleme de educație, de sănătate, de economie, unde știm cam pe unde se învârt guvernanții, dar la securitate națională, aici nu e loc de eroare, mai ales la nivel de comunicare.
Al treilea lucru, a treia lecție care mi se pare destul de importantă. Acum ce se întâmplă? Care este consecința acestei crize? Se va repeta, vom asista la aceste spectacole jalnice în continuare? Și aici este o problemă, pentru că nu se întrevede o soluție, avem doar o declarație, până acum, care sugerează că va fi o investigație temeinică și profesională.
Făcută de autoritățile române? Sau credeți că o face NATO, de pildă?
Să presupunem că va fi făcută de români și de NATO împreună. Și ce va indica? Sunt câteva posibile scenarii.
Unul este să mergem în continuare cu soluția preferată de dl. Iohannis, să privim atent și cu îngrijorare ceea ce se întâmplă și să comunicăm în continuare în același ton. Nu cred că va impresiona pe nimeni, nici intern, nici pe partea rusă, nici, eventual, pe ceilalți.
Al doilea este să reacționăm. Aici cred că trebuie să înțelegem bine exact ce s-a întâmplat și cred că această investigație ar trebui să clarifice.
După părerea mea, erau patru posibilități, până ieri, din care una a fost eliminată, deoarece prima posibilitate era că nu s-a întâmplat nimic și, de fapt, cu aceasta începuseră. La acuzațiile ucrainiene că “domnule, v-a picat ceva pe teritoriul vostru”, autoritățile române au spus că nici vorbă, totul e în ordine. Această posibilitate a fost dezavuată destul de rapid, nu numai de ucraineni, ci mă refer la cele două site-uri, televiziunea germană și site-ul de geolocație, după care, eventual și de autoritățile române.
Al doilea este un scenariu gen Polonia, în care o dronă trimisă de Rusia a fost doborâtă de către Ucraina și a aterizat în România. Din declarații, se pare că autoritățile se mișcă în această direcție pentru că, din punct de vedere politic, pare mai ușor. Ce înseamnă că o dronă a fost doborâtă și pică? Că sunt câteva rămășițe și asta poate să se coroboreze cu ce au găsit pe teren. Impactul este minor și atunci și preferința, probabil, pentru acest lucru care s-ar putea să fie validat empiric: o dronă care a fost deviată de către apărarea antiaeriană ucraineană.
Acesta este un scenariu pe care va trebui să-l așteptăm și la care NATO nu va avea cum să reacționeze.
Al treilea scenariu este o dronă care a deviat de la curs și a explodat, nu e vorba că a explodat în aer și rămășițe au căzut pe teren, ci că a explodat în România. Este un scenariu mai grav, pentru că trebuie să avem în vedere că în momentul de față nu am avut niciun fel de victime și nici pagube materiale, dar dacă data viitoare vom avea nu numai pagube, ci și victime?
În Polonia au fost două victime, de pildă.
Atunci problema se va transforma în altceva. Deci poate fi dronă rătăcită, asta este posibil pentru că aceste drone nu sunt foarte sofisticate și pot devia de la curs, dar ar fi o problemă care ridică mult mai multe semne de întrebare și pentru NATO. Pentru că trebuie să faci ceea ce au încercat să facă și polonezii, să-i conving pe ruși să nu mai atace în această zonă. După reacția poloneză, rușii nu au mai atacat aproape de granița poloneză.
Asta este, de fapt, și miza declarației ucrainiene, la care mulți au sărit și cu mânie proletară încercau să învinuiască ucrainienii. Cred că ucrainenii au încercat să ridice această problemă, n-am informații, dar bănuiesc că la un moment dat o vor ridica și public, pentru că o reacție mai fermă din partea României și a NATO ar împinge aceste atacuri mai departe de graniță, cum s-a întâmplat și în cazul Poloniei. Cred că aici este strategia ucraineană, nu să atragă NATO, deoarece ei știu foarte bine că nu pot să atragă NATO în conflict, dar să întărească poziția de reacție a României și a NATO, astfel încât rușii să ia treaba în serios, să nu mai considere România o verigă slabă peste care se poate trece la orice oră și, eventual, să-și mute țintele mai departe de această graniță.
Mai departe de gurile Dunării, unde miza este destul de mare, economic vorbind.
Asta se poate face, cred, și pentru ucrainieni și pentru ruși. Liov și partea vestică este foarte importantă, pentru că acolo intrau armele, de aceea, ținteau rușii aproape de granița poloneză, pentru că acolo intra armamentul vestic, și totuși au reușit să-i convingă să-și mute țintele puțin mai departe. Cred că aici este același scenariu care trebuie urmat.
Mai e și al patrulea scenariu care, deocamdată, este cu șanse mici. Dar nu putem neglija faptul că n-a fost rătăcită, ci a fost o dronă intenționat trimisă de ruși.
Cu scopul de a testa reacția?
Da, să probeze și să creeze tensiune, sunt tensiuni pe care deja le observăm.
Problema cu acest scenariu este că e posibil, ținând seama de anumite discursuri de la Moscova de a escalada situația la granița cu NATO, tocmai pentru a provoca fisuri. Dar problema și cu acesta e că din punct de vedere tehnic e foarte greu să distingi între cazul trei și cazul patru, adică dintre o dronă care s-a pierdut și una trimisă intenționat. Cum faci această distincție?
Doar dacă și-ar asuma Rusia atacul.
De asta eram atent la declarația lui Stoltenberg, astăzi, în Parlamentul European, care spunea că nu avem informații încă, pentru că scenariul patru este scenariu de articolul cinci. Deci nu mai intrăm în incident, intrăm în agresiune, țintire deliberată a teritoriului României, un teritoriu NATO.
Practic, diferența o face intenția.
Dar cum ar putea afla aceste informații? Nu știu dacă pot să afle.
Tehnic, cum spuneați, să fie asumare de către partea rusă, dar ea este puțin probabilă. Sau dacă ai informații de intelligence care pot să ajute, dar deocamdată nu știm. Este o probabilitate destul de mică. Efectul, pe de altă parte, este același. Cum spuneam, s-a probat reacția și modul în care s-au comportat autoritățile române a fost destul de lamentabil.
Ce înseamnă, din perspectiva NATO, această bâlbâială a României?
Cred că NATO este destul de îngăduitoare. Ei sunt foarte preocupați de mult timp să nu escaladeze situația, iar răspunsul să fie proporțional.
NATO încearcă să țină frontul unit, dar să ținem seama de faptul că sunt state în cadrul NATO, vorbesc de polonezi, de exemplu, care merg puțin mai departe de ce spune NATO. După atacul din Polonia și-au mutat niște trupe, au făcut câteva mișcări diplomatice, care erau în spiritul NATO, dar au mers puțin mai departe.
Care arată și Rusiei ce răspuns are Polonia.
Exact, adică nu te juca cu noi, pentru că vom reacționa destul de puternic. În sensul acesta, partea română are tendința să se ascundă după fusta NATO în orice, că suntem apărați, că NATO va face. Foarte bine că NATO te apără și că ai aceste elemente ale securității, dar trebuie să faci și tu ceva. NATO nu poate să-ți trimită trupe în Deltă, te ajută, dar trebuie să te ajuți și singur, în sensul în care folosești aceste mijloace, dar vii cu câteva idei care să nu-i pună pe ei într-o situație dificilă.
Nici măcar nu e vorba de trupe. Să ne gândim că președintele Iohannis a fost cu câteva zile înainte în Deltă, unde deja se vorbea și s-au făcut reportaje despre oamenii din satele de pe malul românesc, care sunt martorii exploziilor, le văd și sunt speriați. Cu toate acestea, președintele nu a spus niciun cuvânt fiind în Deltă. Cum se vede această inacțiune a autorităților române în ceea ce-i privește pe românii care locuiesc acolo? Față de Polonia bunăoară, care își pregătește oamenii.
Deși sunt tentat să-l critic pe domnul Iohannis, teama mea e să nu adâncim această criză inițiată de ruși.
Cu toate acestea, e foarte clar că mișcările domnului Iohannis sunt neinspirate. Nu te duci ca turist în Deltă, ci mergi într-un loc unde oamenii sunt afectați, vrei să demonstrezi determinarea de a apăra acest teritoriu, nu plimbându-te cu pelicanii, ci trecând prin zona respectivă și vorbind cu oamenii.
Nu știu cine îl mai sfătuiește pe domnul Iohannis pe aceste teme, acum că mulți consideri au plecat.
A rămas domnul Bogdan Aurescu, fost ministru de Externe, care acum este în echipa domnului Iohannis.
Dacă sugestiile vin de la dânsul, nu sunt foarte strălucite. Sunt mișcări care au agravat și mai mult situația. Trebuie să nu uităm și că domnul Iohannis, deși este președinte, nu este cel mai credibil în momentul de față. Nu știu cum ar trebui făcut în acest caz, dar, apropo de reacție, cred că soluția ar fi să trimită un semnal mult mai puternic de determinare de a apăra aceste teritorii.
Aș aduce în discuție cazul Turciei din noiembrie 2015, când un avion rusesc a intrat în spațiul aerian al Turciei, vreo 10 secunde, iar aviația turcă l-a doborât fără drept de apel. A urmat o criză mică între cele două state, dar n-a început niciun fel de război, acum Erdogan și Putin sunt chiar prieteni foarte buni, dar niciun avion rusesc n-a mai intrat în spațiul aerian turc din acel moment.
O dronă rusească, dacă intră în spațiul tău, trebuie doborâtă fără doar și poate.
Mesajul ăsta nu se face confidențial, ci public, comunicând părții ruse, foarte clar, că a doua oară când se întâmplă, va fi doborâtă. Asta, dacă avem capacitatea să o facem, nu poți să spui că faci, dar să n-ai capacitatea, că intri în altă situație. Este clar însă că strategia de descurajare, pe care România încerca s-o facă până acum, față de astfel de incidente, nu funcționează.
Trebuie să fii mai determinat și mai credibil, prin modul în care acționezi și reacționezi.
Este un lucru pozitiv că nu au fost victime în momentul de față. Data viitoare, dacă vor fi victime, turbulențele politice pot fi mari și intern, și extern. Deci cu securitatea națională nu te joci, nu te joci și bâlbe și gafe de acest gen nu sunt permise.
Și asta ne aduce înapoi la discuția despre redresare, pentru că ar trebui să ducem niște capete aici. Credibilitatea trebuie restaurată și nu cu acarul Păun, un consilier obscur de la Ministerul Apărării, despre care nimeni n-a auzit, ci la vârf ar trebui schimbări. Va fi foarte greu, pentru că nimeni nu are apetit pentru schimbare în coaliție, dar toți cetățenii trebuie să aibă încredere că sunt protejați.
A fost o intruziune mică, nu trebuie să escaladăm, dar data viitoare s-ar putea să nu mai fie mică. Asta încerc să spun.
Cum arată însă alimentarea acestor narațiuni, fie că Ucraina, de fapt, provoacă România ca să o provoace să intre în război, fie că NATO, de fapt, iată, n-a fost capabil să ne apere, fie că Uniunea Europeană nu e capabilă să ne bage în Schengen, să rezolve problema fermierilor. Sunt narațiuni care circulă, care, din păcate, au fost alimentate la nivel înalt. Cum arată acestea în acest context de război, de război hibrid?
Cred că toate vor fi agravate, mai ales dacă se repetă. Mă aștept ca partidele extremiste, care se folosesc de discursul anti-vestic, să nu scape ocazia de a puncta.
Înainte de război, îmi amintesc de persoana care este acum Avocatul Poporului și care se întreba retoric în public: pentru ce toți acești bani pentru înzestrare militară, de ce avem noi nevoie de acest lucru? Sunt mulți în societatea românească, la partide, chiar și în instituții, care vor acționa și vor adânci aceste narative.
Problema se întoarce înapoi la autoritățile române: dacă era gestionată mai bine criza, cu o reacție mult mai clară față de ceea ce s-a întâmplat și cu măsuri mult mai pertinente, atunci puteam vorbi altfel. Gestionarea acestei crize este problematică, iar aruncarea vinei pe NATO, pe Uniunea Europeană sau pe alții facilitează exact ceea ce Rusia încearcă să facă, să adâncească fisuri în societate și să maximizeze aceste tensiuni.
Trebuie făcută o anumită schimbare și nu mușamalizat totul, căci asta e teama mea când vorbim de anchete “profesioniste”: se face un raport, se bagă într-un sertar și nimeni nu mai aude de el, în ideea că această criză mediatică va dispărea într-o săptămână și altceva îi va locul.
Iar România e campioană în acest registru al crizelor succesive.
Problema de fond rămâne, pentru că una e să vorbim despre Crevedia sau despre ce se mai întâmplă și alta e când vorbim despre securitatea națională. Data viitoare, o dronă poate să lovească și să aibă victime.
Care ar fi reacția potrivită, dacă acest incident se repetă peste câteva zile?
Ca să preîntâmpini este foarte dificil, pentru că Rusia are un miză foarte clară. Este bine că NATO s-a activat și că Stoltenberg începe să vorbească, dar dacă o astfel de criză se va mai întâmpla, problema de transparență este foarte importantă.
Secretomania este în ADN-ul autorităților române, cum apare ceva, noi trebuie să mușamalizăm, pentru că ne e frică de consecințe.
Transparența, dar și o mai mare prezență a factorilor politici în zonă, la oamenii de acolo. Nu e vorba numai de exerciții de PR, să arate că sunt în zonă, ci de preocuparea față de acei oamenii care sunt speriați. Ceva se întâmplă la graniță, iar ei știu că data viitoare casa lor ar putea să fie afectată.
Iar aseară l-au auzit pe prim-ministrul țării spunând că va căută drona în junglă, ironizând practic Delta și pe oamenii de acolo.
Acestea sunt declarații care nu ajută în niciun fel. Trebuie să ai o anumită seriozitate și maturitate. Dacă tu nu tratezi singur cu maturitate maximă, vorbind aici de securitate națională, de integritate teritorială, atunci cine să facă asta în locul tău? NATO?
Cum reparăm, dacă se poate repara, credibilitatea? Să nu uităm că înainte de actualul ministru al Apărării l-am avut și pe dl. Dâncu, care a făcut gafe la fel de impardonabile în contextul războiului. Problema de credibilitate a României n-a început acum, cu această dronă.
Problema de recrutare a elitelor politice este mai veche și nu cred că poate fi rezolvată. Sunt convins că sunt oameni mai luminați, dar e greu să ai acces politic în aceste partide, dacă nu fac parte din anumite rețele.
Să ne amintim, însă, cazul guvernului tehnocrat al domnului Cioloș, mult hulit de către partide, tocmai pentru că a avut niște rezultate, deși domnul Cioloș era o figură aparte, nu neapărat pozitivă. Ideea de a aduce mai multă competență în astfel de poziții nu cred că e rea.
Pe de altă parte, trebuie să înțelegem că Ministerul Apărării și Ministerul de Externe sunt legate de Președinție. Chiar dacă o aduci, de exemplu, pe doamna Odobescu, care este o profesionistă, atât timp cât firele merg la Cotroceni, dacă sunt trase prost de acolo, poți să pui pe cineva super-competent, rezultatul e același. Trebuie mai multă înțelepciune și la Cotroceni, pentru a trata lucrurile cu maximă seriozitate și nu doar retoric.
L-am văzut pe domnul Iohannis trecând de la o atitudine la alta, în mod radical, de la “am verificat și nu era nicio bucată” la „e un lucru foarte grav”. Atitudini complet discordante la o zi distanță.
A doua declarație este foarte interesantă. Ridici ștacheta foarte rapid, dar nimeni nu te crede pentru că n-ai prea multe soluții să susții ceea ce spui. Probabil că acest mod de a conduce al domnului Iohannis ar trebui să îi determine pe ceilalți să fie mult mai curajoși în a-și exprima opiniile, chiar în fața președintelui.
În criza rachetelor din Cuba, din ‘63, foarte studiată în relațiile internaționale, JFK numise pe cineva special ca să prevină formarea unui consens prea facil, adică orice poziție să poată fi susținută doar în fața unor contraargumente. Nu știu care e sistemul de decizie cu care s-a înconjurat dl. Iohannis, dar pare că lipsește un astfel de avocat al diavolului, care să vină de pe poziții diferite, cu misiunea de a explora toate fațetele problemei. Depinde dacă personalitatea domnului Iohannis permite genul acesta de devieri de la autoritate și de contestare a autorității.
Cultura politică românească este mai degrabă una de servilism sau de aprobare tacită a șefului.
Servilismul produce rezultatele pe care le vedem în momentul de față. Greșelile sunt greu de reparat, se fac din ce în ce mai multe greșeli care sunt tot mai greu de reparat. Contestarea autorității, constructivă, într-un format instituțional, este menită să corecteze genul acesta de probleme.
Să sperăm că oamenii au capacitatea de a învăța din greșeli, asta ar trebui să fie lecția principală din această mini-criză. Următoarea ar putea să fie mai gravă.