Nimeni nu se așteaptă ca „geții liberi” să câștige puterea prin lovitură de stat, confiscând sau ocupând gările, aeroporturile, centralele electrice și clădirile administrative, dar este important să creezi această impresie a României de stat și de societate neguvernabile și prin asta obiectivele rusești sunt servite.
Judecând după mesajele care vin din Statele Unite, judecând mesajele care vin din Rusia, judecând ceea ce se întâmplă în România, n-aș putea spune că România este sub radar - din contra, există o presiune asupra României care este exercitată acum în locuri și în direcții dinainte calculate, uzându-se foarte mult de faptul că România nu are în momentul de față un lider politic legitim, argumentează istoricul Cosmin Popa, în dialogul cu spotmedia.ro.
Cosmin Popa, în tot tumultul acesta de știri internaționale - zgomotul pe care îl fac Statele Unite ale Americii, ce se întâmplă în Ucraina - iată că la noi DIICOT ne spune că avem o grupare organizată care a încercat să dea o lovitură de stat, să răstoarne ordinea constituțională, să schimbe numele țării în Geția și să ne scoată din NATO. La prima vedere sună aproape ridicol, a roman absurd sau latino-american. Cine sunt totuși oamenii aceștia și de ce apar acum în prim-plan?
N-aș putea să spun cu certitudine cine sunt acești oameni de fapt, dar cred că pot să ghicesc de ce apar acum în prim-plan. Ei apar acum în prim-plan pentru că este nevoie de o expunere cât mai largă a pericolelor care vin din Rusia, pericole despre care foarte multă lume a vorbit. Nu toate sunt egale ca amenințare, aceste pericole.
Însă ele există și sigur că putem să considerăm ca fiind hilară existența unei astfel de organizații, ca fiind nerealiste obiectivele pe care și le propune, însă eu cred că ele trebuie luate foarte în serios, pentru că această „strategie”, cu ghilimele de rigoare, de reorientare majoră de politică externă a țării, se suprapune pe o pornire justificabilă, explicabilă, de reformare radicală politică interioară a țării.
Și cred că acesta este sentimentul, acesta este curentul pe care îl instrumentează cel mai bine propaganda Kremlinului în România.
Eu nu cred că niciunul dintre responsabilii ruși, niciunul dintre cei de la Kremlin și niciunul dintre cei angajați aici pe plan local în susținerea acestei organizații nu își făcea iluzii cu privire la succesul rapid al unui demers.
Însă nici măcar asta nu este important. Important este că o persistența unei astfel de organizații și manifestarea ei publică realizează un lucru de care Rusia are absolută nevoie, și anume decredibilizează și paralizează România.
Nimeni nu se așteaptă ca „geții liberi” să câștige puterea prin lovitură de stat, confiscând sau ocupând gările, aeroporturile, centralele electrice și clădirile administrative. Dar este important să creezi această impresie a României de stat și de societate neguvernabile, de lipsă de susținere populară pentru ceea ce autoritățile și responsabilii politici declară, și prin asta obiectivele rusești sunt servite. Pentru că, am spus-o de mai multe ori, o spunem toți, obiectivul aici nu este controlul imediat, ci dezorganizarea și instaurarea haosului.
În condițiile în care - ca să rămânem puțin acest registru - pacea propusă de Washington și de Rusia va rămâne pe masă, obiectivul Rusiei în România va rămâne același - doar crearea de haos - sau pedala va fi apăsată și mai mult?
Am să încep prin a spune că, în momentul de față, nu este pacea pe masă, ci este capitularea Ucrainei. În condițiile în care capitularea Ucrainei este ceea ce se discută - pentru că până acum eu nu am auzit nimic concret cu privire la garanții de securitate, la mecanisme menite să contribuie la formarea unei Ucraine viabile teritorial și politic.
Dar ce am auzit? Doar despre concesii pe care Ucraina și noi toți ceilalți trebuie să i le facem lui Putin. De aceea mi se pare că în discuție acum este capitularea. Mai mult decât atât, de la Washington vin aceste presiuni de „pace”, cu ghilimele de rigoare, justificate prin zecile de mii de morți și așa mai departe. Brusc, administrația Trump este foarte preocupată de chestiunile umanitare din Ucraina.
Însă ceea ce știe la fel de bine administrația Trump, așa cum știe și Putin la Moscova, este că, odată declarat un armistițiu, Ucraina nu va mai putea relua acțiunile de luptă, astfel încât să se împotrivească eficient Rusiei.
Și asta este ceea ce deocamdată se urmărește: pace cu orice preț, armistițiu cu orice preț, pentru că, oricum, în absența unor măsuri de descurajare activă a Rusiei, Ucraina va trebui să capituleze, fără discuții și să accepte orice îi va cere Putin.
Or, asta cu siguranță va însemna, dacă nu în prima fază, în a doua cu siguranță, sfârșitul Ucrainei independente. Din punctul acesta de vedere, lucrurile sunt foarte clare. Obiectivele administrației de la Washington, care începe să capete din ce în ce mai pregnant forma unui „regim Trump”, sunt evidente.
Poți să-i păcălești pe cei care te susțin sau ei să se facă că nu pricep ce este în discuție. Însă aici este foarte clar, de aici și accentul pe schimbarea, pe delegitimarea lui Zelenski.
Ceea ce a încercat în ultimele zile administrația Trump este fără precedent, și anume să încurajeze opoziția la Zelenski, prin contactele pe care le-a avut fie cu Iulia Timoșenko, fie cu apropiații lui Poroșenko, înțeleg că și cu Budanov.
Eu cred că declarația de joi a lui Zalujnîi de la Londra, legată de pericolul pe care reprezintă pentru stabilitatea mondială administrația Trump, este de fapt un răspuns la sondajele politice pe care această administrație l-a făcut pe lângă Zalujnîi, pentru a încerca să obțină intrarea acestuia într-un joc politic public.
Și aceasta deservește scopului mai devreme amintit, acela al capitulării indirecte sau al capitulării în mai multe faze a Ucrainei.
Ce câștigă totuși Statele Unite din toate astea, în afară de acel contract pe resursele Ucrainei? Sigur, Donald Trump va spune că în felul acesta decuplează China de Rusia și că obiectivul Statelor Unite este acesta: China, nu Rusia.
Eu încep să fiu un partizan din ce în ce mai convins al faptului că extrem de important pentru regimul Trump este să decredibilizeze și să zguduie din temelii democrația liberală europeană. Există o miză politică, există o miză strategică și există o miză economică în tot ceea ce să face Trump.
Dar cred că cel mai important pentru Trump este să decredibilizeze regimurile liberale și democratice pentru că, din acest punct de vedere, similitudinea de discursuri politice dintre responsabilii regimului Trump și cei de la Kremlin este perfectă. La fel se vorbește și la Tbilisi, la fel se vorbește și în Belarus și așa mai departe.
Din punctul ăsta de vedere, dacă ne uităm la declarațiile vicepreședintelui Vance legate de cât de mult poate învăța America din practica lui Viktor Orban, de cum americanii trebuie să-și învingă repulsia naturală față de dictatură, eu cred că lucrurile sunt destul de clare.
Desigur, dacă ești politician cu funcții de răspundere într-o țară europeană sau într-o țară occidentală, e foarte complicat să spui lucrul ăsta, mai ales pentru că îți atragi furia celor de la Washington, dar lucrurile cred că sunt evidente.
Revenind la Ucraina, eu cred că este important să subliniem că din mesajele politice ale regimului Trump a dispărut problema trupelor de descurajare europene din Ucraina și a dispărut pentru că Moscova a respins cu toată tăria acest lucru, în repetate rânduri, așa cum a făcut-o Lavrov.
Mai mult decât atât, pe lângă faptul că a amenințat Europa cu un război în cazul în care va introduce trupe de menținere a păcii, trupe de descurajare în Ucraina, a pus la treabă și ODKB-ul, tratatul colectiv de securitate care, imediat în siajul declarațiilor de la Moscova, și el a declarat că va lua măsuri în cazul în care trupele europene vor pătrunde în Ucraina.
De ce e această conivență, această similitudine de vederi între Washington și Moscova? Pentru că este foarte important, este esențială existența unor astfel de trupe europene în Ucraina.
Este singura garanție că Uniunea Europeană, țările europene vor putea cumpăra puțin timp astfel încât să-și facă niște structuri militare eficiente sau măcar să înceapă acest lucru.
Pentru că, de fapt, care-i concluzia întregii perioadei? Că strategia Kim de la Phenian pare că este cea dreaptă, și anume: cine are arme nucleare este lăsat în pace.
În condițiile astea, mie mi se pare că ceea ce întreprinde președintele Trump este o invitație pentru toate regimurile autoritare de a se dota cu armament nuclear, de a-și consolida potențialul nuclear de descurajare.
Și în astfel de condiții, nu văd de ce Iranul să nu facă acest lucru mult mai accelerat decât a făcut-o până acum, în condițiile în care este evidentă apropierea între președintele Trump și cercurile cele mai conservatoare de la Tel-Aviv, ceea ce pune în mod clar pentru Iran o problemă de securitate.
Și aici putem sau nu să fim de acord cu regimul teocratic din Iran. Putem sau nu să fim de acord cu regimul de la Tel-Aviv. Însă aici chestiunile se pun în termenii securității.
Aceste regimuri au ceva în comun, și anume că vor să se protejeze cu orice preț. Și vorbesc despre regimul de la Teheran, vorbesc despre regimul de la Phenian, despre regimul de la Moscova. Toate aceste regimuri pun pe primul pe loc securitatea lor personală.
Din Uniunea Europeană, armele nucleare le are Franța, de unde și declarațiile președintelui Macron de a insista că poate să mute din arsenalul nuclear acolo unde Statele Unite se vor retrage.
Mie mi se pare evident că aceste discuții trebuiau începute și ele au început deja. Era clar că ceea ce se prefigurează va fi retragerea americană din Europa. E incomod să spui că în momentul de față NATO este paralizat și este într-o stare vecină cu cea a morții.
Dar o retragere americană din Europa este previzibilă și motivele sunt foarte clare. America nu mai vede pericolul venind de aici, încearcă o compatibilitate perfectă ideologică cu regimul de la Moscova.
Din punctul ăsta de vedere, așa cum și-au dorit tot timpul rușii, nu există lucruri asupra cărora un dictator cu experiență și un aspirant la dictatură să nu se poată înțelege, cel puțin în chestiunile europene. Această direcție este, din punctul meu de vedere, una logică, dacă ne raportăm la valorile interne ale regimului Trump.
Pentru că pentru Rusia, o țară care vrea să se construiască mai degrabă după tipare asemănătoare secolului al XIX-lea decât după cele pe care ni le cere contemporanitatea, este foarte normal să caute o bază de resurse solidă și să devină un partener destul de valoros militar, însă departe de capacitățile americane, în această cursă a imperiilor.
În acest context și în contextul în care desfășurarea de trupe de menținere a păcii cumpără timp pentru ca țările europene să se întărească, să se înarmeze, ce înseamnă declarațiile României de a nu trimite trupe de menținere a păcii în Ucraina? Pentru că în fiecare zi avem această asigurare: nu vom trimite trupe.
Înseamnă semne de afecțiune trimise către administrația Trump și în mod direct către Kremlin. Aceste semne înseamnă concesii făcute acestui curent pro-Kremlin și pro-putinist din Europa, în iluzia pe care o nutrește cea mai mare parte a politicienilor români că, făcându-se utili acestui curent, vor fi cumva întrebuințați și valorificați de cei care urmează să vină astfel la putere.
Da, cred că cei care vorbesc, sigur că în momentul de față nu se pune problema trimiterii unor astfel de trupe, pentru că nici Statele Unite și nici Rusia nu și le doresc acolo.
În momentul de față suntem, paradoxal, în situația în care China este cel mai puternic avocat al prezenței Ucrainei și al Uniunii Europene la masa negocierilor, ceea ce sigur că reprezintă o răsturnare pe care puțini dintre noi și ne-o imaginam în urmă cu ceva timp.
Deci, din punctul ăsta de vedere, lucrurile încă sunt fluide.
Repet, prima și cea mai importantă lecție este că America s-a transformat într-unul dintre cele mai importante și redutabile pericole la adresa democrației, așa cum evoluează.
Doi, prezența de trupe americane în anumite țări, în contextul noii politice americane nu mai înseamnă susținerea democrației. Și poate să însemne chiar contrariul acestui lucru.
Trei, lecțiile pe care ni le-au dat regimurile din Phenian și cel din Teheran par să ne spună că adevărul a fost acolo și că aceasta este modalitatea de a-ți asigura securitatea, este cea mai cea mai eficientă modalitate de a-ți asigura securitatea.
Și patru, în cazul în care, printr-o minune, repet, printr-o minune, va exista o Ucraină independentă și pro-occidentală după acest război, nimeni n-ar putea condamna-o pentru că încearcă să-și asigure securitatea prin deținerea de armament nuclear. Pentru că, în momentul de față, deținerea de armament nuclear, așa cum arată lucrurile, reprezintă singura garanție a independenței politice a Ucrainei.
Poate fi salvată Ucraina? Poate Uniunea Europeană să-l întoarcă din drum pe Trump? Poate să-i dea ceva sau poate, într-adevăr, China să facă asta? Am văzut deja ieri câteva declarații din partea Chinei care spune că pacea nu poate fi decisă doar de Rusia și Washington.
Singura evoluție care pare că strică, de fapt, această coerență a tabloului pe care l-am zugrăvit este legată de evenimentele din Rusia. Pentru că în momentul de față există o opoziție foarte puternică, inclusiv în Rusia, venită din partea cercurilor conservatoare, la încheierea unui acord de pace, pe care ei l-ar percepe ca fiind un compromis și nu o victorie în acest război.
Sigur că asta nu pune mari probleme stabilității regimului Putin, așa cum nu pune mari probleme nici existența sau non-existența unei mișcări democratice în această țară. Dar cred că, simțind acest moment favorabil, Rusia va încerca în perioada următoare să obțină niște victorii militare semnificative care, cu siguranță, vor avea un impact umanitar și care vor pune America și nu numai America în fața unei alegeri foarte clare: de partea cui te situezi de fapt?
Mai ales că am putea spune că Rusia a fost ajutată aproape direct de felul în care Statele Unite au oprit schimbul de informații sau transmiterea de informații către Ucraina și am văzut deja vineri dimineață atacuri mai mari, mai furibunde ale Rusiei, care pot fi puse în contextul acesta.
Întreruperea ajutorului militar către Ucraina nu este un argument pentru încheierea mai rapidă a păcii, ci este un ajutor dat Kremlinului, ca să ne lămurim.
Lucrul ăsta cred că este foarte evident pentru toată lumea. Există o unitate de vederi intre Moscova și Washington cu privire la felul în care interpretează această decizie a administrației americane. Din punctul ăsta de vedere, nu cred că sunt multe lucruri de comentat, însă este limpede că Rusia va încerca în această perioadă să obțină niște avantaje teritoriale mai mari, astfel încât să îi adauge argumente la ceea ce va deveni discursul despre victoria lui Putin.
Statele Unite pun presiune pentru a fi schimbat Volodimir Zelenski, transmit faptul că nu se poate negocia cu Ucraina, atâta vreme cât Zelenski este în funcția de președinte. Există un compromis pe care Ucraina îl poate face aici: o schimbare de lider? Adică ceea ce și-a dorit Rusia de la începutul războiului: să-și pună acolo un guvern favorabil.
Să știți că un astfel de lider va adânci paralizia din Ucraina, va adânci problemele Ucrainei. Pentru că noi putem să vorbim despre faptul că Zelenski nu are legitimitate, că este în afara mandatului. Dar nu este nimic anticonstituțional, dată fiind situația de război.
Or, înlocuirea lui Zeleski cu oricare dintre liderii ucraineni, oricât de bine intenționați ar fi acești oameni, nu va face decât să delegitimeze, pe bună dreptate, regimul ucrainean și va submina serios capacitatea Ucrainei de rezistență. Această discuție despre înlocuirea lui Zelenski este un alt ajutor dat lui Putin în atingerea obiectivelor finale.
Iulia Timoșenko a spus foarte clar că nu se poate pune problema de alegeri și că orice măsuri de acest fel nu fac decât să deschidă larg calea interferenței rusești în Ucraina, dată fiind situația logistică, administrativă și așa mai departe.
Inclusiv administrația Trump știe exact că Ucraina nu este în postura de a organiza alegeri fără un front stabilizat, fără niște garanții de securitate, astfel încât asta este un fel de a deschide calea rușilor în Europa, de a înlătura tot ce îi împiedică pe ruși să vină în Ucraina. Este ceea ce în momentul de față face administrația Trump.
Face mai mult decât atât, pentru că pare că este într-o cursă imperialistă de a câștiga ideologic Europa de partea ei. Pentru că toate discursurile lui JD Vance, toate intervențiile lui Elon Musk trimit către asta: un sprijin direct acordat extremei drepte. Bine, în România, extrema dreaptă are chipul pe care îl are, chipul lui Călin Georgescu și chipul AUR.
Asta suntem. Repet, acesta este obiectivul. Cum poți desființa democrația liberală, dacă nu potențând și încurajând extremiștii să vină la putere? Este foarte simplu. Or, venirea la putere a unor astfel de partide, a unor astfel de grupări rezolvă și problema geopolitică a acestor țări, fără nicio negociere, fără nicio concesie, fără nicio problemă de imagine. Mai mult decât atât, apare ca o expresie pură a voinței naționale a acestor popoare.
Din punctul ăsta de vedere, iarăși, lucrurile sunt foarte clare. Cred că e important ce întreprinde administrația Trump pe planul politicii externe, dar este la fel de important ce întreprinde administrația Trump pe planul politicii interne.
Iar în momentul de față, toată această detonare a sistemului internațional, fără ca locul acestuia să fie pus ceva - deocamdată nu avem nimic pus acolo - nu face decât să fragilizeze democrația. Asta mi se pare că este, dacă vreți, cel mai important obiectiv al administrației Trump.
Ne-am întrebat la începutul războiului din Ucraina dacă nu există masă critică în Rusia care să i se opună lui Putin și de ce. Există în Statele Unite o astfel de masă critică? Pentru că la ce am văzut în ultima lună pare că anticorpii le lipsesc, pentru că n-au cunoscut până acum un regim autocratic în mod direct și deci nu s-a format această masă critică, sunt tot mai puține voci.
Eu nu o să mă mir dacă sfârșitul mandatului Trump va fi adus de o revoluție socialistă în America, pentru că lucrurile clar evoluează spre o radicalizare a societății de acolo.
Da, nu există obișnuința luptei între societate și sistemul politic așa cum există în Europa. Este o țară care n-are memoria dictaturilor, n-are memoria catastrofelor politice, dar este o țară care are o profundă și sinceră percepție a democrației și a moralității.
Această moralitate poate fi însă distorsionată, poate fi afectată prin construcția unui univers paralel. Așa cum face administrația Trump, care - dacă urmărim discursurile, fie ale președintelui, fie ale celorlalți responsabili - de fapt concurează la crearea unui univers paralel în care economia americană merge excelent, în care Statele Unite sunt respectate și iubite peste tot în lume și în care americanii trăiesc bine.
Este ceea ce a învățat curentul MAGA de la statele iliberale, să creeze aceste universuri paralele. Pentru că acest univers paralel nu doar că ține captivi oamenii, o parte a societății. Nu doar asta - induce celor care se opun acestui curent o anumită agendă. Pentru că în loc să construiești, în loc să oferi o alternativă, toată ziua stai și demontezi prostiile și minciunile care ies din acest univers paralel.
M-am întrebat și eu dacă zgomotul făcut de Donald Trump nu e de fapt mai mic decât amplificarea pe ca care i se de ulterior, pentru că, într-adevăr, s-a ajuns ca toată lumea să comenteze un cuvânt de-a lui Elon Musk, de pildă.
Iată, este exact ceea ce fac acești oameni, ce s-a întâmplat în acești ani cu societatea. Noi învinuim foarte mult rețelele sociale, modurile noi de comunicare și așa mai departe. Dar realitatea este că societatea a început să funcționeze, să acționeze și să reacționeze pe niște criterii foarte asemănătoare cu cele ale rețelelor sociale.
Și din punctul ăsta de vedere este foarte complicat să construiești politic, este foarte complicat să agregi tabere, facțiuni sociale și așa mai departe, pentru că toată lumea stă și demontează și comentează diverse lucruri care se spun de către acești oameni. Or, asta este ideal pentru ei, pentru că se creează sentimentul că nu există alternativă la ceea ce se întâmplă acum.
Și că nu există moderație. Se înfruntă extremele.
Exact, că se înfruntă extremele. Asta descurajează oamenii raționali, descurajează oamenii echilibrați, descurajează spiritele democratice și le împinge către un fel de apatie și disperare pe care o vizează toate extremele, pentru că important este să dai cuvântul și libertatea de acțiune doar unor minorități foarte active, foarte gălăgioase, foarte disciplinate și hotărâte, societatea echilibrată urmând să nu participe la acest fel de acțiuni, suferindu-le doar consecințele.
Faptul că ai noștri sunt mediocri, că par ridicoli, ne scapă? Este în avantajul nostru, de data asta, mediocritatea, ca să spun așa?
Nu este o perioadă în care să te grăbești cu declarații, dar este o perioadă în care orientarea strategică trebuie să reiasă foarte clar din declarațiile tale. Faptul că România nu are o viziune proprie cu privire la evenimentele care se petrec este o problemă care ține și de contextul electoral în care ne aflăm. Nu cred că se datorează doar incapacității politicienilor români de a percepe și de a pricepe importanța schimbărilor care se petrec. Cred că se datorează și acestui context electoral.
Vorba lui Alexandru Averescu: ne-a pierdut priceperea. Ca urmare a acestor construcții care mai de care mai sofisticate legate de programarea tururilor de scrutin, s-a ajuns în situația în care, într-o perioadă de maximă importanță, de turbulențe maxime, să n-avem niciun lider legitim, să n-avem nici claritate în acțiune și să nu putem oferi societății o viziune care să fie crezută.
Pentru că, dacă se poate imputa ceva politicienilor români, este că nu sunt capabili să ofere societății o viziune în care societatea să creadă. Și asta face ca România și noi, întreaga societate, să fim la mila tuturor turbulențelor, pentru că nu avem direcție.
Acum, dacă ne salvează faptul că suntem sub radarul mișcărilor, n-aș putea spune lucrul ăsta, pentru că România nu este nici cea mai mică țară, nici cea mai puțin importantă. Mai devreme sau mai târziu se va ajunge și la ea.
Eu nu cred că suntem sub radar pentru că, judecând după mesajele care vin din Statele Unite, judecând mesajele care vin din Rusia, judecând ceea ce se întâmplă în România, n-aș putea spune că România este sub radar.
Din contra, există o presiune asupra României care este exercitată acum în locuri și în direcții dinainte calculate, uzându-se foarte mult de faptul că România nu are în momentul de față un lider politic legitim. Un lider care prim-ministrul nu poate fi. Nu numai din motive care țin de construcția intelectuală a dânsului, dar țin și de cadrul constituțional.
Ceea ce face ca Guvernul României, în momentul de față, când țara este lipsită de un lider politic legitim, să fie pătruns de sentimentul unei iminente prăbușiri.