Biroul Electoral Dâmbovița a admis, joi, sesizarea PSD care a cerut interzicerea promovării sloganului „O Românie fără hoție” al USR PLUS pe motiv de „defăimare”. Alianța anunță că va contesta la BEC această decizie.
„Biroul Electoral de Circumscripție Dâmbovița a admis azi sesizarea PSD care a cerut interzicerea promovării sloganului ‘O Românie fără hoție’ al Alianței USR PLUS pe motiv de ‘defăimare’. Așteptăm motivarea deciziei pentru a înțelege ce anume este deranjant pentru vechile partide politice din mesajul USR PLUS”, anunță Alianța USR PLUS.
Alianța consideră în continuare că mesajul „O Românie fără hoție” nu vizează persoane sau un grup de persoane, ci expune o valoare, un principiu, care își are ecou atât în Constituție, cât și în legislația penală.
„Este cel puțin bizar ca un partid politic, în acest caz PSD, să susțină că se simte discriminat prin faptul că ne dorim o Românie fără hoție, așa cum a formulat în plângerea către BEC Dâmbovița. Alianța USR PLUS va contesta această decizie la Biroul Electoral Central”, transmite USR PLUS.