Târziu în noapte, liderii USR PLUS au reacţionat referitor la violenţele incredibile din capitala SUA, unde fanii lui Donald Trump au luat cu asalt Capitoliul.
Dacian Cioloş şi Dan Barna îşi exprimă stupoarea faţă de vulnerabilitatea democraţiei, chiar şi într-o ţară ca SUA, cu o veche tradiţie în acest sens. Mai mult, Dacian Cioloş susţine că imaginile de la Washington amintesc de mineriadele din România şi reprezintă un avertisment dureros că excesul şi lipsa de echilibru în comportament şi discurs sunt periculoase pentru orice ţară.
”Democraţia e vulnerabilă atunci când nu o preţuim şi nu o apărăm în fiecare zi. Violenţa nu poate în niciun caz şi niciodată apăra sau întări democraţia. O poate doar compromite.
Vedem acum consecinţele otrăvii populismului şi a diviziunilor semănate de Donald Trump. Imaginile din Statele Unite amintesc de mineriadele din România şi reprezintă un avertisment dureros că excesul şi lipsa de echilibru în comportament şi discurs sunt periculoase pentru orice ţară.
Dacă se poate întâmpla în SUA, se poate întâmpla oriunde. Sprijin deplin pentru prietenii noştri americani dedicaţi democraţiei şi statului de drept. Nimic nu poate fi mai puţin american decât ce se întâmplă acum la Washington”, a scris Cioloş miercuri noaptea pe Facebook
Şi vicepremierul Dan Barna adaugă că evenimentele din SUA demonstrează că nimic din ceea ce înseamnă democrație nu este definitiv câștigat:
„Ce se întâmplă acum în Statele Unite ne arată că nimic, dar nimic din ceea ce înseamnă democrație nu este definitiv câștigat. În orice moment lucrurile pot să o ia la goană înapoi.
Ceea ce se întâmplă acum în Statele Unite ne arată că fiecare zi și fiecare moment de existență a democrației într-o țară trebuie permanent și continuu apărate și vegheate prin implicare și participare.
Faptul că vedem acum în America tuturor viselor imagini similare cu amintirile de acum 30 de ani din România noastră este cea mai elocventă dovadă că fiecare generație trebuie să lupte pentru bucata ei de libertate și democrație.
Nu am nicio îndoială că America va trece peste acest moment așa cum România a trecut peste traumele similare ale anilor ‘90. Istoria are acest prost obicei să se tot repete într- un loc sau altul și apoi merge mai departe.
Solidaritate și susținere poporului american”.
Pe de altă parte, şi Ministerul de Externe a reacţionat pe Twitter, arătând că ”violenţa de la Capitol Hill este îngrijorătoare şi inacceptabilă”.
”Violenţa de la Capitol Hill din Washington DC este îngrijorătoare şi inacceptabilă. Avem încredere în democraţia SUA, care ar trebui să rămână un model la nivel mondial, şi ne exprimăm încrederea că situaţia va dezescalada în curând pentru a permite reluarea validării voturilor”, arată MAE pe Twitter.
Iată alte reacții din întreaga lume la incidentele de la Washington: Aceasta nu este America!
SpotMedia.ro v-a prezentat în cursul nopţii filmul evenimentelor care au şocat întreaga planetă.
Continuăm să vă ţinem la curent în format LIVE TEXT cu cele mai importante evenimente din SUA
Citeşte mai multe informaţii despre evenimentele incredibile din capitala SUA:
- Trump își apără susținătorii care au luat cu asalt Congresul SUA: Amintiţi-vă ziua asta pentru totdeauna!
- Patru oameni au murit la Capitoliu. Femeia ucisă de poliţie era o partizană a lui Trump. Dispozitive explozive au fost găsite în sediul Congresului SUA
- Congresul SUA a respins tentativa lui Trump de a contesta rezultatul alegerilor în Arizona. Nici măcar unii republicani nu l-au mai sprijinit pe preşedintele care nu se dă dus
- Trump le spune celor care au luat cu asalt Washingtonul că îi iubește, dar trebuie să meargă acasă
- Twitter i-a suspendat contul lui Trump, iar mesajele lui încep să dispară și de pe Facebook și YouTube, catalogate ca mincinoase și periculoase
- Biden face apel la Trump să iasă la TV și să ceară mulțimii încetarea asediului asupra Congresului SUA
- Donald Trump, complot împotriva democrației. Cum a pierdut în patru ani tot, distrugându-și chiar și propriul partid
- Scindarea marilor partide americane, nevoia de reprezentare a clasei mijlocii şi şansa moderaţilor de a salva liberalismul
- Trump tot nu recunoaște victoria lui Biden și vine cu o teorie halucinantă: Eu devin preşedinte şi voi veţi fi cei mai fericiţi oameni (Video)