Premierul Estoniei a demisionat, după ce partidul său a fost acuzat de corupție

Premierul Estoniei a demisionat, după ce partidul său a fost acuzat de corupție
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Estoniei, Juri Ratas, şi-a anunţat miercuri demisia în legătură cu acuzaţii de corupţie aduse Partidului de Centru, formaţiunea sa politică.

Ratas a explicat că vrea să îşi asume responsabilitatea politică şi să permită clarificarea acuzaţiilor, transmite dpa.

Autorităţile judiciare din Estonia au declanşat anterior o anchetă în ce priveşte un împrumut de stat pentru un proiect imobiliar, conform procurorului general Taavi Pern.

Patru persoane au fost arestate marţi. Printre suspecţi se află secretarul general a Partidului de Centru, un consilier al ministrului Finanţelor şi un dezvoltator imobiliar care a făcut frecvent donaţii acestei formaţiunii, aflată la rândul său sub suspiciune ca entitate juridică.

ADVERTISING

Potrivit procurorului general, nu există totuşi motive de a crede că Juri Ratas a avut cunoştinţă despre această afacere.

Un ministru din Estonia și-a dat demisia după ce s-a aflat că a folosit maşina de serviciu ca să-și ducă la școală copiii

Ancheta a fost declanşată în urma unui împrumut de aproape 40 milioane de euro acordat de agenţia guvernamentală de creditare Kredex, în vara trecută, pentru un proiect imobiliar la Tallinn, o decizie despre care se spune că a fost precedată de acorduri neautorizate.

ADVERTISING

Potrivit procurorului, decizia de acordare a creditului ar fi avut legătură cu o donaţie substanţială către partid înaintea alegerilor din toamnă.

Ratas conducea un guvern de coaliţie între Partidul de Centru, Partidul Conservator al Poporului (EKRE, populist de extremă dreapta) şi formaţiunea Isamaa (conservatoare).

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇