Premierul Bolojan: Nu folosesc demisia ca formă de presiune

Premierul Bolojan: Nu folosesc demisia ca formă de presiune
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat marți seară dacă ar fi dispus să renunțe la funcția de prim-ministru pentru a candida la Primăria București.

„Face parte și asta din pseudoștirile care circulă prin redacții în lipsa altor știri serioase”, a răspuns Ilie Bolojan, la Antena3.

Șeful Guvernului a insistat că nu își folosește demisia ca armă politică. „Nu folosesc demisia ca o formă de presiune. Nu am făcut asta niciodată. Dar când ocupi o funcție publică și știi ce trebuie făcut, care este planul pe care trebuie să îl duci la capăt, e o dovadă de responsabilitate să insiști să faci lucrurile așa cum trebuie. Altfel, dacă doar mimăm ca în alte perioade, nu facem decât să ne întoarcem la dificultăţi”, a afirmat premierul.

Autoritatea premierului și fragilitatea coaliției

Bolojan a subliniat că reformele nu se pot face „uitându-te la sondaje” și că un premier fără susținere politică nu își poate exercita mandatul. „Pentru un om care este pe o funcţie publică, autoritatea este un instrument de lucru. Când nu mai are autoritate, el nu mai poate livra”, a declarat acesta.

Întrebat dacă autoritatea sa este contestată, premierul a răspuns: „Analizaţi ceea ce se întâmplă”.

Premierul a mai spus că, atunci când lucrurile nu mai funcționează, asumarea publică a situației devine un gest necesar: „În momentul în care nu poţi să faci ceea ce trebuie şi vezi că lucrurile nu merg bine, eu cred că a-ţi asuma public această situaţie este un act de responsabilitate şi de normalitate”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇