Orban zice că PNL nu are nicio datorie față de președintele Iohannis. Din contra

Orban zice că PNL nu are nicio datorie față de președintele Iohannis. Din contra

Ludovic Orban, a declarat, vineri, la Dâmbovița, că PNL nu are nicio datorie față de președintele Klaus Iohannis. Liderul PNL a mai spus că liberalii din echipa lui Florin Cîțu au pierdut în el un prieten, pe care l-ar fi putut avea tot restul vieții, „dacă aveau un pic de obraz”. Liderul PNL a afirmat că mai degrabă președintele Klaus Iohannis are o datorie față de PNL.

„Eu cred că PNL nu are nicio datorie față de președintele Iohannis. Dimpotrivă! Eu am convingerea că președintele PNL trebuie să fie ales de membrii PNL, cu mintea lor, cu gândirea lor și cu sufletul lor. Eu cred că președintele PNL trebuie să fie îndatorat și legitimitatea lui să se bazeze doar pe votul dumneavoastră, marea oaste a PNL. Și vă asigur, în același timp, că după ce voi câștiga, va fi același parteneriat de succes cu președintele României, așa cum a fost în cei toți patru ani de zile cât am fost președintele PNL și am câștigat aproape toate bătăliile pe care le-am dus”, a spus Orban, la Dâmbovița.

Acesta a afirmat că de trei luni trăiește „cea mai grea perioadă a vieții”: „Să vezi oameni care șterg toate postările din ultimii patru ani de zile, postări în care spuneau adevărul, nu mă lăudau, spuneau adevărul. Normal că m-au lăudat când am dărâmat Guvernul PSD reunind, practic, parlamentari din șase grupuri politice diferite împotriva unui partid care avea 47% în Parlament. Normal că te laudă lumea, recunoșteau adevărul, nu încercau să mă laude pe mine ca să câștige funcții. Sigur că mulți m-au lăudat și ca să câștige. Dar au șters postările, nici măcar postările obiective nu le-au lăsat. Oameni în care am crezut, ăsta-i adevărul, oameni în care am investit”, a spus președintele PNL.

El a dat exemplul lui Robert Sighiartău, „pe care nu cred că îl cunoșteați când vi l-am propus secretar general al PNL” și care acum este în echipa lui Florin Cîțu.

Orban a mai spus că aproape toți din „așa-zisa echipă câștigătoare”, pierd, nu câștigă nimic.

„În primul rând și-au pierdut un prieten pe care, poate, l-ar fi putut avea tot restul vieții, dacă aveau un pic de obraz. Dar fiecare își alege drumul în viață”, a afirmat liderul PNL.

El a comentat și momentul în care liberalii din echipa lui Florin Cîțu au făcut un „așa-zis BPN” și au hotărât că niciun parlamentar nu are voie să participle la ședința de plen în care se citește moțiunea de cenzură, cu o zi înainte de citirea moțiunii.

„Noaptea, pe la 23.00, trimit o altă convocare, pentru a doua zi dimineață, în care iau decizia total contrară, că parlamentarii sunt obligați să participle la ședința de plen”, a comentat Ludovic Orban.

Ludovic Orban și Florin Cîțu candidează pentru șefia partidului la Congresul din 25 septembrie.

Citește și alte informații despre lupta din PNL:

Vezi textele zilei pe Spotmedia:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇